Este fascinantă politica din perspectiva florei şi a faunei mioritice. Pământul aici este mai roditor şi animalele mai sprintene, mai sprinţare. Aici este meleagul de vis, de trândăvie pentru multe animăluţe şi plăntuţe drăguţe. Pe ele nu vrea nimeni să le scape de la extincţie, ci, dimpotrivă, toată conspiraţia din jurul lor îşi dă concursul să le conserve în mod mirific peste generaţii şi generaţii. Poate aţi ghicit, poate nu… Aici vorbim despre consilierii politicienilor care sunt o specie umană aparte.
Ca să poată supravieţui, un consilier politic are nevoie să-şi construiască cât mai repede o dublă personalitate. El trebuie să fie loial şi prostiei, dacă vrea şeful său. Până la capăt, dacă se cere! Pe lângă slugărnicia inclusă în fişa postului, el are multe obligaţii de îndeplinit. De la cadouri scumpe pentru amantele piţipoance ale şefului său, consilierul întocmeşte rapoarte grele, babane, plagiază de pe net opinii ale analiştilor politici (de multe ori foloseşte dexonline căci nu are la activ prea multă şcoală şi aproape deloc cultură generală) şi apoi se laudă cu inteligenţa sa la şeful cel mare.
Consilierul este un preş, o cârpă violată de jeg, o fantomă de om ce sălăşluieşte în cimitirele altora. Consilierul nu este respectat de nimeni. Nici chiar el nu se respectă pentru că nimicul nu are decenţa respectului.
Patronul sufletului său, politicianul român!
Pământul unui politician nu se poate învârti fără consilier. Şi unul şi altul sunt un întreg indestructibil al tradiţiei politice postdecembriste. Un Ying şi Yang dâmboviţean!
Atitudinea şi comportamentul unui consilier se schimbă când acesta iese în lume. Aici este şi el un mic semizeu, căci, nu?! el este acela care lucrează pentru şefu’ ăla mare care apare la televizor, care face lucruri şi trăieşte pe picior mare. Aura consilierului este, de fapt, un reziduu charismatic şi karmic al idolului său, reprezentat, bineînţeles, de patronul sufletului său, politicianul român. Ce pretenţii să mai am de la un consilier politic?
„Patronul meu nu prea mai are bani, aşa că nu ştiu ce să fac. Trebuie să găsesc altul!”, îmi spunea un consilier întristat al unui deputat din provincie (consilierul fiind bucureştean la origine). Prima oară îmi era şi frică să-l întreb la care patron se referă! După această intenţie nematerializată, am realizat că are dreptate. Pentru el, politicianul respectiv era un patron ca mulţi alţii care „taie şi spânzură la el în parohie”. Nu este de ajuns şantajul financiar pe care îl comit astfel de „patroni” cu „angajaţii” lor. Trebuie adăugate numaidecât şi câteva violuri necesare: demnitatea, personalitatea şi voinţa individului. Fără ele nu se poate descurca un patron. Din câte se observă, la fel se întâmplă şi cu consilierul: „Patronul meu nu prea mai are bani, aşa că nu ştiu ce să fac. Trebuie să găsesc altul!”.
Din fericire pentru noi, avem un răgaz să ne regăsim, căci cu găsitul ne-am lămurit!
Citiţi şi
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
