-Mama, dar eu de ce sunt brunetă și am ochii negri, când sora și verișorii mei sunt blonzi cu ochi albaștri? o întrebase pe mama cu nedumire sora mea, Adriana, pe când avea vreo trei ani și jumătate.
Și pentru că mama nu știa pe atunci, prin anii ’70, de political correctness și oricum întrebarea fetiței i se păruse simplă, copilărească, i-a răspuns cu amuzament:
-Păi, uite, draga mea, tu te-ai născut la începutul primăverii. Și cum era încă frig, iar noi mai făceam focul în sobă, fumul care ieșea pe horn atunci când te-a adus barza, ți-a colorat părul în negru.
Cum atunci când suntem mici luăm ca literă de lege ce ne spun părinții, Adriana tare s-a frământat în primii ani ai copilăriei și avea ciudă pe barza aia care, din neatenție, o transformase într-o fetiță brunetă.
E drept, înțelegea că-i frumușică oricum, dar își dorea și ea apelativul de „îngeraș”, pe care îl primeau deseori sora și verișorii ei și pe care ea n-avea să-l audă vreodată. Nu i-a explicat nimeni atunci că nu era nimic greșit în faptul că nu semăna cu ceilalți copii din familie.
Mai târziu, tot fără să acorde o deosebită importanță gestului ei, mama le-a cumpărat surorilor două păpuși bebeluși… de origine africană. Fetițele erau atât de încântate de păpușile lor exotice, încât le luau cu ele chiar și în vacanță, în detrimentul celorlalte păpuși, care căzuseră în dizgrație. Habar n-am nici acum de unde a cumpărat mama astfel de bebeluși, când tot ce se găsea pe piață atunci erau păpușile Arădeanca.
Nu vă spun cât de fericită a fost prietena mea, fetița mulatră cu care am copilărit, când i-am făcut cadou unul dintre cei doi bebeluși de culoare, pe care îi “moștenisem” de la surorile mele mai mari! Nu-și mai încăpea în piele de bucurie că de acum avea un bebeluș care să-i semene, până atunci „copiii” ei fiind, spre dezamăgirea ei, cu toții neverosimil de albi.
*
-Mama, dar de ce păpușa mea, deși e chinezească, e blondă cu ochii albaștri? o mai întrebasem și eu când mă jucam, încântată cu păpușa proaspăt primită cadou, care, cu ajutorul bateriilor, chiar mergea.
– Pentru că e făcută pentru export, nu pentru copiii chinezi. Sau, probabil, pentru că ei consideră că-s mai frumoase păpușile blonde.
“De ce oare să considere așa?” m-am întrebat cu nedumerire eu, care tare mi-aș fi dorit ca păpușa mea mergătoare, venită tocmai din China, să fi fost brunetă și cu ochii oblici.
Pe atunci habar n-aveam de sensul cuvântului „rasism”. Nimeni nu-mi explicase că pe lume oamenii sunt judecați uneori după culoarea pielii. În adolescență, însă, m-am documentat și am suferit nespus odată cu personajul din Coliba unchiului Tom sau cu personajul feminin, foarte cunoscut pe atunci, al serialului Sclava Isaura. De neconceput și absolut condamnabil rasismul!
Însă, în zilele noastre, tot mai cred că uneori se exagerează. Așa cum s-a întâmplat cu interzicerea difuzării poate a celui mai iubit film din toate timpurile, Pe aripile vântului, pentru care însuși personajul de culoare, îndrăgita Mammy, a fost recompensată cu premiul Oscar.
Iar zilele trecute am asistat la un spectacol neverosimil, în care arbitrul român a fost pus la zid pentru că a avut o exprimare, e drept, cam nefericită. Dar consider că orice om de bună credință, indiferent de culoare, ar trebui să-i ierte scăparea, fără a o asocia cu „rasismul”.
Nu. Nu ne definește culoarea pielii. Dar până să cunoaștem omul, să știm ce preferințe are, unde și ce anume a studiat, ce-i place să citească, unde i-ar plăcea să călătorească sau ce anume îi place să mănânce de dimineață, atunci când trebuie sa-l identifici în trei secunde dintr-un grup, poate că și ție ți-ar scăpa un, de exemplu și… destul de politically correct: „ăla roșcat”.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Albă ca zăpada fără cei șapte pitici
7 argumente împotriva rasismului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
