Cel mai prolific poet român contemporan, Adrian Păunescu s-a stins din viaţă astăzi, 5 noiembrie, la 67 de ani.
Internat în spital pe 26 octombrie, cu grave probleme cardiace, renale şi hepatice, Adrian Păunescu a suferit succesive stopuri cardiace, medicii nereuşind să-l mai resusciteze şi în această dimineaţă.
Adrian Păunescu, născut în judeţul Bălţi, din Republica Moldova, a devenit cunoscut ca poet şi organizator al Cenaclului Flacăra.
În anii ’70, a ajuns o figură importantă în presa românească, conducând mai multe reviste şi promovând tineri talentaţi, dar consideraţi “periculoşi” de regim. După ’89, Adrian Păunescu a intrat în politică, făcând parte din Partidul Socialist al Muncii, devenit mai târziu PSD. A fost Senator de Hunedoara şi în ultimii ani s-a implicat în comisiile pentru cultură ale Senatului. Dar activitatea poetului pe tărâmul politicii a fost întotdeauna controversată. Şi pentru vederile sale de stânga, pentru poemelor dedicate lui Ceauşescu, dar şi pentru criticile vehemente aduse dictaturii.
A publicat peste 50 de volume de poezii şi proză, cu un tiraj de peste 1.000.000 de exemplare şi sunt în curs de apariţie 7 volume de proză/publicistică şi memorii. Anul acesta, care s-a dovedit a fi şi anul morţii sale, i s-a acordat “Meritul Academic” pentru creaţia literară şi pentru susţinerea proiectelor Academiei Române.
Drum bun în călătoria spre ţara umbrelor, Adrian Păunescu!
Totuşi, iubirea
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva s-a-ntâmplat.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj si mă tem.
Citiţi şi
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
