hai
să ne lepădăm
corpurile astea grele
pentru o noapte
și să dansăm
cu îngerii nenumărabili
de pe o gămălie de ac
*
nu te mai aud respirând
dincolo de monitor
ai plecat
în locul acela urât
unde se ascund poemele
până mor
*
stelarule
mă strânge între umeri
haina asta de țară
brodată cu bandiți și eroi
are o rosătură de șoareci
în dreptul inimii
victimele fug pe acolo
la cer
*
la ce bun
prietene pierdut
să trăiești
când lumea se surpă în jurul tău
și nimic din ce ai fost nu mai ești
stai trează
va veni să te culeagă cineva
orice buruiană de leac își are clipa sa
durerea mea
peste o durere străină
într-un timp care doare
la ce bună poezia
după rafinate canoane
când lângă noi
o lume agonizează
și moare
scriu poezie în timp real
se naște o lume nouă
respir adânc și
mă las dusă de val
suflete fragile
doctore
se aprind ușor
de la o scânteie
*
hai să lăsăm oamenii ăștia
să moară
om face alții până la vară
iar dacă poți
acum e vremea să plângi
ne-au legănat mamele
cu două mâini stângi
*
copiii se nasc
acolo unde e mare nevoie de ei
copiii mor când vine un timp
potrivit
se subțiază atunci pereții dintre lumi
iar sufletele noastre vibrează
la unison
dar pentru că toate au pe lumea asta
un început și un sfârșit
iartă-ne doamne când vezi că am obosit
ridică iertător diapazonul
și mai aruncă-ne un ton
*
în dimineața asta
aud o inimă străină
mi-e frică
nu-mi dau seama încă
pentru ce bate
stai cu urechea la pământ
poate îți șuieră prin minte
vreun gând
privește
se aprind lumânări pe dealuri
ca la război
oare tu știi
doamne
ce se întâmplă cu noi
*
oare ce fac acum
morții noștri
în spațiul acela primitor
dintre vieți
cu ce licori
îi spală îngerii de rău
noi
vedem toată urâțenia lumii
în oglinda morții lor
ne lingem rănile ochilor
vine iarna vom avea zăpadă
ca atunci în decembrie
știți voi
pregătiți-vă prieteni
poate vom viziona în alt decor
alte morți simbolice
la televizor
*
prieteni
hai să ne închipuim că ne ținem de mână
așa ca la grădi în cerc
ne ascultăm unii altora inimile
plângem dacă ne vine să plângem
râdem dacă asta vrem
ori poate doar tăcem
apoi
plecăm în lume să ne facem temele
dar jocul ăsta nu-l uităm
*
ce pot să-ți spun acum
poate n-a venit timpul
să-ți lași capul pe umărul nimănui
există o vreme pentru vorbit
alta pentru plâns
alta pentru tăcut
așa cum el / ea a avut una pentru murit
dar vreau să știi
că oridecâteori îmi iese în cale
pe stradă
un tânăr cu gâtul dezgolit
îmi vine să mă apropii de el și să-l rog
să mă lase să-l apăr
de ceasurile rele
Guestpost by Carmen-Maria Mecu*
*Poeme scrise în timpul real al evenimentelor. Primul reprezintă o „sincronicitate neagră”, l-am scris în seara când s-a dezlănțuit focul, înainte de a afla ce s-a întâmplat.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
