Fundiţa mea roşie de la gât era mereu pleoştită, iar părul creţ ascundea că, de fapt, nu eram bine pieptănată.
Mama mea era infirmieră, se trezea la 5 dimineaţa ca să ajungă la timp la spital, nu avea timp de bibileli…
Jucam “batista parfumată/ se-așază la o fată,/ o fată frumoasă/ de mine aleasă…” şi batista asta ajungea mereu la fetiţele cu codiţe ordonate şi cu pompon apretat.
Chestia asta m-a urmărit mereu, pentru că ori aveam pantofi buni, dar nu aveam vreo cămaşă ca lumea, ori aveam de toate şi părul vâlvoi!
Aş fi vrut să fiu aşa, “la milimetru”, dar se vede că de la fundă mi se trage…
Mai jucam:
“Ţară, ţară, vrem ostaş!”
Aici eram grozavă pentru că, fiind înaltă şi mai puternică, ambele tabere mă doreau de partea lor.
Şi niciun “inamic” nu putea trece de mine. Jocul ăsta a pus bazele sentimentelor patriotice.
Apăram şi noi ce era de apărat, chiar dacă în spatele nostru se afla doar un tei şi groapa cu nisip din curtea şcolii (mai ştiţi săriturile la groapă?!).
Cel mai mieros joc era : “Ursuleţul doarme/ Ce să-i dăm de foame?! Lapte dulce sau cafea/ S-aleagă pe cine vrea!”
Aici era totul clar! Dragostea trece prin stomac şi-ţi aduce preocupări şi dureri de cap! Dar toată grija şi gândul la bunăstarea celuilalt erau răsplătite cu un sărut. Deci…ok!
Apoi era misteriosul : “Podul de piatră s-a dărâmat./ A venit apa şi l-a luat/ Vom face altul pe râu în jos,/ Altul mai trainic şi mai frumos!”.
Mă întrista începutul, năruiala, distrugerea şi zădărnicia.
Însă rămânea speranţa.
Poate că acel “mai trainic şi mai frumos” urma să se prăbuşească şi el în apele tulburi.
Dar, odată ce ştii reclădirea… lumina nu te mai părăseşte.
Ştii că, indiferent ce-o fi, eşti capabil să o iei de la capăt din nou şi din nou şi din nou şi din nou…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
