Prima zi de vară mi-a adus o răceală crâncenă. Mie, care mă laud cu o sănătate de fier. Dintr-o dată, nimic nu mai e cum a fost. Nu mai simt aroma cafelei, nu-i mai simt gustul. Țiuitul din urechi mă împiedică să ascult muzica preferată. Nu mă simt în stare ies din casă, să fac doi pași pe faleză.
În acest moment îmi spun că tot ceea ce contează este să fiu sănătoasă, să aud, să miros, să gust, să simt, să muncesc, să alerg… Eu, nu altcineva.
Momentul meu de egoism suveran.
Apoi mă gândesc la băiatul meu. Doamne, dă să fie mereu sănătos. Să duc eu, dacă se poate, toate poverile lui.
Mi-a trecut momentul de egoism. Un părinte nu-și poate permite luxul asta, chit că-i sunt copiii majori și vaccinați.
Așadar, m-am așezat pe locul doi în ierarhia lucrurilor care contează.
Țin cu dinții de locul asta, sper că mă înțelegi, dragul meu. Dar stai că putem împarți și locul doi, ai loc berechet lângă mine, niciunul din noi nu ocupă mult spațiu.
Pe locul trei, dar tot pe podium, îmi îngrămădesc marea familie și puținii prieteni adevărați. Și din poverile lor aș lua, bucuroasă, câteva. Nu pe toate, se înțelege, mai ales nu pe cele create cu mâinile lor dibace.
Vedeți, în primul rând oamenii contează. Nu casele, nu mașinile, nu bijuteriile, nici hainele, poșetele sau pantofii de firmă. De astea te poți bucura doar dacă ești sănătos și le-ai obținut cinstit.
Contează oamenii, faptele bune pe care eu le pot face pentru ei și ei pentru mine. Adică bucuria și recunoștința.
Ce nu contează? Tot ceea ce vom uita peste cinci ani. Îmi mai amintesc azi numele colegei care mă necăjea acum cinci ani, împrăștiind minciuni despre mine? Nu, deși atunci am fost foarte revoltată. Dar numele șefului de acum 15 ani care nu mi-a oferit promovarea așteptată? Nici atât, deși atunci m-am simțit nedreptățită. Mă mai afectează în vreun fel astăzi minciunile gogonate servite în urmă cu câțiva ani de un fals prieten? Nici vorba, deși atunci poate am plâns și am fost dezamăgită.
La momentul bilanțului, fie că ai 40 de ani, 50 de ani sau mai mulți (căci la 30 de ani suntem încă la început de drum), știi foarte bine ce contează, pentru că, printr-o aritmetică simplă, ai scăzut deja lucrurile care nu mai contează și, mai ales, pe cele care nu au contat cu adevărat, niciodată.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
