Continuare la articolul Măi, toanto care ţipi!
Cumva am ajuns adulți, părinți și e complicată treaba asta. Câteodată, nu știm nici pentru noi ce vrem și cum suntem, toți avem și zile proaste, iar copiii, cu ideile lor dintre cele mai năstrușnice, cu energia lor inepuizabilă, nu vin cu vreun manual de utilizare…
Pentru un copil, „Nu” înseamnă „Poate” și „Poate” înseamnă, cu siguranță, „DA”! Și atunci ar trebui să pornim de la premisa asta și să fim și noi pozitivi, dar fermi și siguri pe poziția luată. De exemplu, dacă vrea în parc, desigur vom merge, dar după ce își adună jucăriile, astfel îl educăm să fie și responsabil, el este fericit că va merge în parc, noi am fost pozitivi și bonus pentru noi că, la întoarcere, jucăriile sunt deja adunate! Pe bune, chiar funcționează! Încearcă să stai cu fiecare în parte (în caz ca ai mai mulți copii), măcar 15 minute zilnic, și ascultă ce are de zis. Prostioarele de azi sunt mici, dar pentru ei sunt importante. Și dacă le asculți acum, le vei ști și pe cele de când vor crește.
Da, sunt și părinți responsabili și cu capul pe umeri şi care, când sunt cu copiii în parc, devin copii și sar pe trambulină sau se dau în leagăn. Am văzut tați care se dădeau pe tobogan cu fetițele lor cărora le era frică. Mame care aveau o sacoșă imensă, cu tot felul de chestii, de la apă, șervețele normale și umede, la dezinfectanți și alte acareturi, care deja e prea mult și pentru mine. Suntem diferiți și asta e foarte bine, ar fi mult prea plictisitor o lume identică, fără personalitate, dar zic să încercăm un echilibru între foarte mult și deloc.
Ne minunăm de copiii crescuți în orfelinate, că sunt instabili emoțional, sau fricoși, sau prea violenți. Nu au nicio vină ei că au fost crescuți fără iubire, fără să fie ascultați sau aprobați, cu indiferenţă față de suflet. Asta au primit, atât pot dărui mai departe.
Sunt sigură că fiecare părinte își iubește odrasla în felul lui, și nu încerc să acuz pe nimeni, și nici să par eu mai cu moț. Am descris doar niște situații reale dintr-o zi în care eram cu copiii în parc. Copiii au nevoie de noi și de atenția noastră, de iubire, nu de lucruri.
Pentru copiii cu părinți prost crescuți: să știți că, în felul lor, părinții voștri vă iubesc! Poate ar trebui să ne învățați voi pe noi iubirea… Iar pentru părinții care s-au simțit lezați ori puși la zid de cuvintele mele, îmi pare rău! Nu asta am intenționat. Dar îmi pare bine că, poate, undeva, un copil azi a fost mai iubit și înțeles, pentru că o mamă a doi copii, divorțată, şi-a spus părerea! 🙂
Guest post by Mariana Lavinia
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
