“Mama mea avea multe probleme. Nu dormea și se simțea epuizată. Era iritabilă, morocănosă și amară. Era mereu bolnavă, până într-o zi, când, brusc, s-a schimbat.
Situația era aceeași, dar ea era diferită.
Într-o zi tatăl meu i-a spus:
– De trei luni caut un loc de muncă și nu am găsit nimic, o să ies cu prietenii la o bere.
Mama a răspuns:
– E în regulă.
Fratele meu i-a spus:
– Mamă, mă descurc prost la toate materiile la facultate…
Mama a răspuns:
– Bine, o să-ți revii, iar dacă nu, ei bine, repeți semestrul, dar plătești școlarizarea.
Sora mea i-a spus:
– Mamă, am lovit mașina.
Mama a răspuns:
– Bine, fiica mea, du-o la atelier, găsește cum să plătești și în timp ce o repară, mergi cu autobuzul sau cu metroul.
Nora ei i-a spus:
– Mamă-soacră, vin să stau câteva luni la tine.
Mama a răspuns:
– Bine, instalează-te pe canapeaua din sufragerie și caută niște pături în dulap.
Toți cei din casa mamei mele ne-am adunat îngrijorați să vedem aceste reacții. Bănuiam că a mers la medic și că i s-au prescris niște pastile de „Nu-mi pasă” de 1000 mg. Probabil că a luat și o supradoză. Am propus apoi să-i facem mamei o „intervenție” pentru a îndepărta orice posibilă dependență pe care o avea față de vreo medicație anti-furie. Dar nu mică ne-a fost surpriza când ne-am adunat cu toții în jurul ei și mama a explicat:
– Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că fiecare persoană este responsabilă pentru viața ei, mi-a luat ani de zile să descopăr că angoasa mea, chinul meu, depresia, curajul, insomnia și stresul, nu le-au rezolvat problemele, ci le-au agravat pe ale mele. Nu sunt responsabilă pentru acțiunile altora, dar sunt responsabilă pentru felul în care reacționez la ele.
Prin urmare, am ajuns la concluzia că datoria mea față de mine este să rămân calmă și să las pe fiecare să-și rezolve ceea ce îi aparține. Am urmat cursuri de yoga, meditație, miracole, dezvoltare personală, igiena mentală, vibrații și programare neurolingvistică, și în toate am găsit un numitor comun: în cele din urmă toate duc la același punct. Și acesta este că nu pot să mă amestec decât în viața mea, voi aveți toate resursele necesare pentru a vă rezolva propriile vieți. Pot doar să-ți ofer sfatul meu, dacă mă întrebi și depinde de tine să-l urmezi sau nu.
Așa că, de acum înainte, încetez să mai fiu: recipientul responsabilităților tale, sacul vinovăției tale, cea care îți spală remuşcările, avocatul greşelilor tale, zidul plângerilor tale, depozitarul îndatoririlor tale, care ar trebui să-ți rezolve problemele sau roata de rezervă de fiecare dată pentru a vă îndeplini responsabilitățile. De acum înainte, îi declar pe toți adulți independenți și autonomi.
Toți cei din casa mamei au rămas fără cuvinte. Din acea zi, familia a început să funcționeze mai bine, pentru că toată lumea din casă știe exact ce trebuie să facă.”
Aceasta este o poveste găsită pe marele net, fără a putea identifica autorul. Dacă îl știți, bucuroși îi vom acorda creditul și mulțumi pentru felul simplu în care a arătat calea justă de a ajunge la o familie funcțională ai cărei membri au responsabilități și drepturi egale la fericire. 🙂
Citiţi şi
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
