-Dacă nu bagi şi o floare în textul tău nu ai făcut nimic!
Trebuia să mă gândesc că dacă ajung să-l întreb pe Alex Mazilu despre ce ar trebui să conţină un text cu succes la doamne va spune „flori”. Când alegem poze pentru rubrica noastră, jumătate din ele sunt cu flori. Cred că nu vând florăriile de 1 Martie câte flori poate poza băiatul ăsta!
-Alecu, tu scrii ce vrei, dar un text pentru doamne fără o floare e ca un mărţişor fără şnur. O fi valoros, poate îl păstrează toată viaţa, dar nu e mărţişor. Uite, îţi arăt pe loc ce înseamnă puterea unei flori. Ia priveşte aici!
Mi-a întins telefonul lui şi mi-a arătat o fotografie cu o floare cum numai el poate face.
-O pun pe Facebook chiar acum – umbla în telefon în timp ce îmi vorbea şi să vezi câte like-uri adună.
Florile au fost totdeauna o enigmă pentru mine. Poate şi pentru că nu mă ajută faţa să car buchete, fie ele mari sau mici. Orice aş face, arăt ca un robot cu obrajii înroşiţi de suprasarcină şi le ofer ca şi cum trebuie rapid să scap de un obiect furat de sub nasul vânzătorului. Plus că e dificil să alegi floarea potrivită.
Soţia unui foarte bun prieten de-al meu iubeşte orhideele. Şi cum a spus tuturor despre această preferinţă primeşte de la toată lumea numai orhidee. În glastre mici sau rupte şi înfipte într-un dop cu apă sau în ghivece care de care mai năstruşnice sau doar urâte şi practice, florile ei preferate i-au umplut viaţa… în fine, măcar sufrageria tot i-au umplut-o. Problema e că nimeni nu o mai întreabă dacă îi mai plac orhideele sau dacă mai are unde să le pună. În toate familiile de prieteni se aude de câteva ori pe an fraza „Diseară mergem la Leea. Ia şi tu o orhidee!” Tot efortul de imaginaţie făcut de cineva când ia flori se duce dracului şi se rezumă la alegerea ghiveciului. Şi după ce-l alegi, vânzătoarea ţi-l înveleşte în folie!
Soţiei mele îi plac freziile. Nu a spus nimănui aşa că… nu primeşte frezii. Îmi imaginez că nici nu poate spune despre preferinţa sa în orice moment. Avea, săraca, trei variante de a comunica asta. Prima ar fi, când primeşte flori, să se uite la ele, să zicem că sunt nişte trandafiri, şi să spună „Vai ce frumoşi sunt! Mie-mi plac freziile!” Ce simte ăla care a ales trandafirii? Unde credeţi că ar vrea să i le bage? O altă variantă, testată fără succes, este să ia frezii, să le ofere cuiva şi să spună că le-a ales fiind florile ei preferate… dar când a decis că ăsta e un plan bun… am mers la Leea şi am luat orhidee. În fine, ultima soluţie era să deschidă brusc subiectul, la o masă oarecare cu prietenii, ceva de genul „Mai vreţi brânză?” „Ştiţi, mie-mi plac freziile!” A încercat o dată şi s-a iscat o discuţie, mai mulţi domni de la masă fiind convinşi că ea se aştepta să primească flori, toţi s-au simţit prost, unul chiar a cumpărat de la o ţigancă din local… un trandafir, că asta avea femeia la vânzare! De atunci ne simţim obligaţi ca de câte ori ieşim în oraş cu alte perechi să spunem că nu, Silvana nu vrea flori chiar dacă nu e ziua ei! Tema principală a discuţiei, freziile, s-a pierdut, lăsând locul enunţului că Silvana nu se poate abţine să nu ceară când vede… trandafiri!
-O floare ajută, sparge zidul dintre un bărbat şi o femeie. Taie kilometri întregi din autostrada pe care o ai de parcurs până la sufletul ei. O floare e ca un steag alb, eşti dispus să te predai şi mai ai de discutat doar condiţiile. Nu nega puterea florilor. Hai să îţi mai arăt ceva.
Eram – ca de obicei – într-o cafenea. Printre mese se plimba o florăreasă, oferind trandafiri la preţ de sticle de şampanie. Maz a chemat-o la el, i-a întins nişte bani şi i-a arătat o masă mai îndepărtată unde trei femei savurau cafele cu multă frişcă, se uitau una în telefonul celeilate şi râdeau. Până să îmi dau seama ce face prietenul meu, am văzut ţiganca mergând la masa fetelor şi oferind fiecăreia câte o floare. „Hai să văd puterea florilor!” mi-am zis.
Prima a luat floarea şi a dus-o la nas, zâmbetul ei spunându-mi pe loc că era flatată de gestul nostru. A doua a luat floarea şi, timidă, a pus-o pe masă, în faţa ei şi a privit jenată în stânga şi dreapta, parcă se pregătea să traverseze o stradă prin loc nepermis. A treia a început să o interogheze pe florăreasă. Gesticulau amândouă şi arătau spre noi. Mi-am luat o poziţie care, cred eu, mă avantaja şi aşteptam să mă bucur de căldura puterii florilor când fata s-a ridicat şi a strâns toate trei florile şi i le-a dat ţigăncii. Pe buzele unde aşteptam să înflorească un zâmbet am citit clar cuvântul „tâmpiţi”.
Am plătit rapid şi am plecat, urmaţi de florăreasă şi de un val de priviri dezaprobatoare. Pe drum am înţeles unde greşisem, aşa că l-am lăsat pe Maz să se aşeze la o masă a altei cafenele, unde, culmea, erau alte trei femei singure şi am luat-o deoparte pe ţigancă, propunându-i o altă afacere.
-Uite, i-am spus lui Maz pe un ton didactic, la experimentul tău am greşit pentru că am personalizat personajul care dă floarea, am încălcat convenţia primirii unei flori: sunt florile dăruite femeilor din imediata apropiere a sufletului tău, lor li se cuvin buchetele alese cu grijă şi cele convenţionale, educatoare, învăţătoare, doctoriţă. Dincolo de astea două condiţii, o femeie nu poate primi flori de la necunoscuţi, cel puţin nu dacă o vede cineva. Condiţia ca o floare să ajungă la sufletul unei necunoscute este să-i permiţi să se bucure de ea în intimitate, să viseze singură măcar câteva minute. Hai bea-ţi sucul şi să mergem!
Ne-am ridicat şi am mers într-un gang de unde vedeam cafeneaua. Plătisem ţiganca să aştepte ca noi să plecăm şi apoi să ofere flori celor trei necunoscute. Am urmărit cum florăreasa şi-a luat un suc. A stat ceva până l-a băut apoi s-a ridicat, ne-a căutat îndelung din priviri şi, când s-a asigurat că nu ne vede nimeni… a plecat!
Seara monitorul era tot gol. Floarea de pe facebook strânsese sute de like-uri, convingându-mă că un master key trebuie să aibă şi ceva din frumuseţea ei. Inspiraţia de a scrie „ceva inedit” aşa cum mă rugase Mihaela de la catchy.ro întârzia să apară. Totuşi am tras trei învăţăminte din ziua petrecută cu Alex Mazilu. Primul e că dacă Dumnezeu nu ar fi inventat florile, relaţiile dintre bărbaţi şi femei ar fi fost mult mai simple. Deşi poate că ele ne-ar fi obligat la alte gesturi de „predare”, ştiu şi eu, de exemplu să le oferim păsări sau orice altceva. Măcar după flori nu trebuie să alergi! A doua învăţătură este că, dacă femeile fac unele lucruri în intimitate, ele trebuie să rămână aşa, chiar dacă plăteşti ca să poţi trage cu ochiul. Şi, în fine… o florăreasă bună e doar în tablou!
Asta e, când oi putea, o să scriu şi textul.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Seexul după 40 de ani sau despre sfârșitul cumințeniei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
