“Radu Zamfir are 44 de ani şi este un chirurg pe care accidentul aviatic din 20 ianuarie 2014, din Munţii Apuseni, l-a transformat într-un subiect de ştire. Au trecut patru ani de la accidentul în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar alţi trei medici şi un pilot au fost răniţi grav. Doctorul Zamfir, cu răni superficiale, a sărit în ajutorul celor care au avut nevoie de el până la sosirea echipajelor de salvare. Acum, patru ani mai târziu, chirurgul a învăţat să ia ce-i mai bun de la viaţă. Îşi adoră familia, iubeşte motoarele şi nu poate trăi fără să intre în sala de operaţii.”
Foto: Raduly Laszlo
Așa îl prezintă revista life.ro pe chirurgul care a scăpat cu viață din accidentul care a ținut România cu sufletul îndurerat la gură. Din interviul pe care îl puteți citit integral aici, am ales un fragmentul de mai jos.
“Accidentul aviatic din Apuseni v-a adus pe ecranele televizoarele, în breaking news. Cum resimţiţi, după patru ani, ce s-a întâmplat atunci? Ce vă mai amintiţi?
Îmi amintesc tot dar caut să mă îndepărtez cât mai mult de tot ce s-a întâmplat atunci pentru că orice întoarcere la acele momente doare.
Este regretabil ce s-a întâmplat. Eu am reuşit să depăşesc momentul acela doar prin faptul că am făcut 200% din ce putea să facă un om pus în acea situaţie. Şi am realizat acum ceea ce mi-au spus pacienţii în tot acest timp: domnule doctor, dumneavoastră aţi scăpat să ne scăpaţi şi pe noi! Pentru asta cred că m-a lăsat Dumnezeu în viaţă. Aş mai completa că m-a lăsat să fiu alături de familie, să îmi văd copiii crescând.
În după-masa aceea mi-am văzut de câteva ori moartea cu ochii. Nici nu am avut timp să îmi fie frică. Am fost doar spectator neputincios al prăbuşirii. Nu am avut nicio reacţie. Şi, reluând statistica accidentelor aviatice, am realizat că am fost în afara statisticii. Poate că pe alţii i-ar fi schimbat lucrul acesta, în bine, în rău, cine ştie? Dar eu sunt acelaşi. Am operat la două săptămâni de la accident, iar pacienta de atunci a venit câteva luni mai târziu la control şi mi-a amintit. Am acelaşi loc de muncă, am aceeaşi familie, chiar puţin mai numeroasă, de când a apărut şi Sonia. Sunt acelaşi om. Poate un pic mai înţelept. În sensul că am devenit omul care conştientizează că trebuie să se bucure de fiecare moment din viaţă.”
Citiţi şi
“Cum îi lași, domnule, pe acești oameni neidentificați și nepedepsiți!?”
Povestea lui Ted Rummel, doctorul paralizat care operează din scaunul cu rotile
