Aş vrea să-mi pot amorţi gândurile măcar pentru câteva secunde. Poate aşa n-aş mai simţi tumultumul de idei, văpaia care mă seacă acum până în măduva oaselor. Prin vene îmi aleargă îmbrăţişări cu miros de iarbă, râsete şi atingeri de catifea cu miros de candoare în lumina apusului. Altădată, sub acelaşi apus ne îngemănam mâinile, privind fericiţi spre cerul care găzduia doi copii ai ploii. Eram noi.
Şi acum ţin minte o noapte rece de octombrie, uzi leoarcă, purtam printre pleoape o fărâmă de cântec duios. Tu erai Vivaldi, iar eu, umilă, o simplă cheie sol în decorul tău tomnatic. Ascultam vrăjită sonete de dor, secrete şi note de tandreţe cuprinse într-o partitură a naturii. Cu glas de violoncel, se scuturau frunze deasupra-mi şi tu zâmbeai, văzându-mă pierdută într-un vârtej al gesturilor. Sub stropii ei mari, ploaia ne ascundea toate neliniştile, ocrotindu-ne. Scobitura umărului tău întregea obrazul meu obosit. Într-o secundă se întrețesea o eternitate. Nu ştiu cât de mult ne încăpățânasem atunci să traversăm lagune de nelinişti, dar îmi jurasei cu şoapte dulci balade, şi eu sorbeam din vocea ta fiecare notă. Simţeam cum, strâns ţinuți de mână, stăpâneam universul. Găsisem liniştea absolutului ghemuită la pieptul tău.
PierduÅ£i unul sub aripile celuilalt, purtam cu noi doar speranÅ£e ÅŸi un rucsac cu vise. Stingheri, găsiserăm reÅ£eta fericirii într-un noian de vicii îmblânzite, iar noi, încrezători, alergam înspre soare precum Icar, fascinaÅ£i de frumuseÅ£ea zborului. Descoperisem cutezanÅ£a, ÅŸi dragostea, ÅŸi mai apoi amarul stropilor de rouă neîmplinită. NopÅ£i, zile, luni, un freamăt continuu. Mai ÅŸtii atunci cât de năucitor ne avântam cerÅŸind căldură ÅŸi lumină? Sărmani copii, noi nu ÅŸtiam că aripile noastre ca de ceară aveau să ardă-n torÅ£e. …LoviÅ£i de stânci, ne-am descompus fărâme.
Privesc acum în zare – o torţă mare e cerul în apus – ÅŸi aceeaÈ™i ploaie acum doar ne sărută lacrimile… porii mei simt dorinÅ£e de nedescris – murmură-mi vorbe goale la ureche, ÅŸopteÅŸte-mi iarăşi imposibilul… ÅŸi poate am să te cred. Sau mai bine nu.
…AÅŸ vrea să-mi pot amorÅ£i gândurile.
Guest post by Gabriela NicolescuÂ
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiÅ£i, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
