Era numai firesc după ce astă primăvară specialiştii în fiscalitate ai statului combăteau corupţia la nivelul babelor şi ţigăncilor care furnizau, la negru, leuştean şi urzici dependenţilor de la oraş, ca efortul şi expertiza acestora să se mute către altă categorie de mafioţi pe care nu îi mai satură dumnezeu, doctorii.
O realitate care m-a frapat în cei 24 de ani de când am primit diploma de absolvire a facultăţii de medicină a fost şi aceea de a constata că cei mai mulţi dintre noi, colegii care am plecat atunci la drum, nu am realizat cine ştie ce din punct de vedere material.
Îi exclud din constatare pe cei peste 50% care au emigrat.
Nu pretind că facem foamea şi nici nu pretind că marea majoritate dintre noi nu a reuşit, după câteva zeci de ani de gărzi, resuscitări, vizite, contravizite, cabinete private şi alte colaborări să obţină o casă (de obicei vreun apartament luat cu credit prin vreun cartier bucureştean), o maşină (nu neaparat genul de mers la agăţat, dar cât de cât funcţională), iar o parte din noi a reuşit să vadă când şi când litoralul turcesc sau pe cel grecesc şi poate, o dată în viaţă, Roma sau Paris.
Nu neg că ar putea fi unii confraţi ceva mai chivernisiţi, dar marea masă a noastră, cei care am avut ca sursă unică de venit munca pe ogorul sistemului de sănătate din România, cam asta am reuşit să facem.
Nu avem nici castele în formă de pagode, nici ultimul tip de BMW şi nici nu purtăm costume Armani.
Faţă de poliţai care primesc pulane, chipiuri, pistol cu apă şi uniformă de la minister, faţă de pompieri care primesc furtunuri şi costume ignifuge de la stăpânire noi medicii trebuie să ne cumpărăm, din puţinul pe care îl câştigăm şi parafa, şi semnătura electronică, şi halatele, tensiometrul, stetoscopul, cărţi, reviste, participări la congrese; noi ne plătim şi benzina pe care o ardem când venim la contravizită, şi abonamentele telefonice care permit pacienţilor să ne povestească duminică seara ultimele evoluţii ale ritmicităţii menstruale şi neobişnuitele schimbări de consistenţă şi aspect ale scaunului şi tot din spezele proprii plătim şi taxa de membru al colegiului sau asigurarea obligatorie de malpraxis.
Salariul cu care medicul îşi începe acumulările şi prospera viaţă materială este mai puţin de 200 de euro pe lună, singura mea uimire fiind, în contextul în care chiriile în Bucureşti sunt cele care sunt, cum se face că nu vedem curţile spitalelor înţesate de corturile medicilor rezidenţi aflaţi la odihnă şi pregătire pentru examenele necesare competenţei pe care ţara o aşteaptă de la ei.
De-abia după zeci de ani de efort, examene, congrese, umilinţe şi momente de succes se poate ajunge la cifrele ameţitoare de puţin peste o mie de euro pe lună pe care medicul în plenitudinea forţelor şi în apogeul carierei le primeşte de la societatea recunoscătoare, desigur dacă a completat hârţogăria, a rezistat numeroaselor inspecţii, a petrecut suficient timp în gărzi şi a umblat de colo în colo prin târg la policlinici şi clinici private în după-amiezele libere.
Atunci când medicul primeşte un plic, mai gros sau mai subţire, când acceptă cafeaua, deodorantul, cutia de bomboane sau florile o face de fapt pentru că altfel nu se poate. Societatea a uitat faptul că, medicilor suficient de nătărăi cât să nu fi părăsit la timp corabia pe jumătate scufundată a ţărişoarei noastre conduse de cretini pereni, nu li s-a oferit în nici un fel şi de către nimeni o alternativă decentă şi mulţumitoare.
Cu excepţia celor care condiţionează actul medical, şi care nu sunt în opinia mea nici mulţi şi nici emblematici, marea majoritate a noastră primim dacă ni se dă, numai şi numai pentru faptul că ştim că, dacă nu o facem, atât nevasta cât şi copiii vor trăi într-o precaritate şi mai mare decât cea în care deja trăiesc, pentru că ştim că atunci când vom ieşi la pensie vom fi muritori de foame şi pentru că vedem că alte categorii profesionale, mai puţin devotate publicului decât noi, primesc mai mult, condiţionează mai des, se căpătuiesc mai uşor şi nu sunt ameninţaţi niciodată de cerberii statului nostru.
Mi-aş dori să câştig suficient de mult cât să nu primesc nici un plic.
Mi-aş dori ca relaţia mea sau a oricărui alt medic cu pacienţii să nu fie poluată de bani, cadouri, aşteptări şi frică de procuratură, dar ştiu că, numai şi numai pentru că nu am plecat acum 20 de ani, pentru că nu suntem capabili orice ne-ar face să ne unim ca să arătăm, măcar o săptămână, ce înseamnă viaţa când doctorii au intrat în grevă, va trebui să continui această existenţă în gri care, numai prin contrast cu cenuşiul murdar al lumii în care trăim pare cât de cât mai puţin întunecoasă.
Conducătorii patriei noastre sunt nişte cretini, nu numai pentru că vorbesc în dodii şi nu au în marea lor majoritate un nivel intelectual şi cultural elementar ci mai ales pentru că, în gesturile şi acţiunile lor, nu au nici consecvenţă şi nici interes pentru soluţii reale şi durabile.
În minţile lor de ciocoi probabil se consideră că, speriaţi de noua ameninţare cu procuratura, de-a lungul sau de-a latul patriei medicii vor refuza plicurile şi pacienţii vor uita oricum să le mai aducă şi că asta va rezulta în oameni mai mulţumiţi şi servicii mai bune.
Nu că le-ar păsa, de altfel, pentru că ei oricum îşi tratează genunchii prin Turcia şi cocârţul la Viena.
Părerea mea este că răsplata acestei acţiuni populiste şi imposibil, în fapt, de implementat va fi o reducere suplimentară a numărului, apetenţei de a munci şi interesului puţinilor medici care până acum au rezistat, cum-necum, în sistem.
Vom trăi şi vom vedea, dar pronosticul meu este că, aplicată la sânge, viziunea ciocoistică a guvernanţilor noştri va duce la falimentul sistemului. Pe care toate acţiunile din ultimii 5 ani ale politicienilor noştri arată că, de fapt, îl urmăresc, fie din ticăloşie, fie din prostie, fie, mai probabil, dintr-un amestec racemic al celor două.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
