Băiatul era încă acolo, în fața ușii. Avea palmele reci. Se simțea foarte amețit și foarte speriat. Deschise ușa camerei și, cu hotărâre, își luă sora de mână și încercă să o tragă după el, spre ieșire. Ea se împotrivi puțin și îl privi foarte mirată, deși se pregătise de plecare așa cum îi spusese el de câteva zile.
– Unde mergem?
– Plecăm, Maria. Plecăm din casa asta.
– Unde ? Și de ce?
– Plecăm, Maria, pentru că mama noastră nu ne vrea. Mama noastră, Maria, își dorește o altă viață. Fără noi. Noi o încurcăm, noi îi punem piedici. Ea nu ne mai iubește. Nu ne mai iubește de foarte multă vreme.
– Mă gândeam eu. Nici la serbare nu a mai venit deloc. Numai tu veneai la serbările mele… Și tata? Nici el nu venea la serbările mele. Mereu îmi zicea că-i foarte ocupat. Mihai, tata ce zice?
– Tata nu zice nimic. Tata tace și acesta nu-i un semn bun, de aceea trebuie să plecăm. Mereu el tace. Nimeni nu ne vrea Maria, tu nu înțelegi, că ești prea mică. Tata tace și pleacă mereu capul în pământ. O lasă pe mama să facă cum vrea ea.
– Nu sunt așa mică, Mihai. Sunt mare, uite mi-am pregătit singură un săculeț cu haine, cum mi-ai zis. Mi-am pus și periuța de dinți, și șosete, și pijama. De toate mi-am pus în el. Să nu-mi lipsească nimic acolo unde ne ducem. Sunt mare și curajoasă. Tu mi-ai spus că trebuie să fiu curajoasă.
– Foarte bine ai făcut Maria, foarte bine. Ești foarte curajoasă. Sunt mândru de tine. Bagajul făcut de tine o să-ți fie de folos. Ne ducem în gară și cumpărăm bilete cu banii pe care i-am adunat și o să luăm un tren. O să am grijă de tine. O să mergem la Constanța, la mătușă Zorica. O să aibă ea grijă de noi o vreme, până îmi fac eu un plan pentru amândoi. Știi că ea ne iubește pe amândoi. De multe ori, ne-a chemat în vacanțe la ea. Eu am planuri că o să muncesc și o să câștig ceva bănuți și o să avem de toate cele de trebuință. Tu o să mergi la școală de anul viitor și o să înveți să-ți faci un drum în viață, ca să ai o meserie adevărată când o să crești mare. Eu acum sunt mare, am 16 ani, pot să am grijă de tine. O să ne ajute și mătușa. O să vezi. E o femeie bună și iubitoare și e atât de singură! Toată viața ei a fost singură. O să se bucure mult de noi. Ea măcar o să se bucure de noi, îngână trist băiatul, înghițindu-și lacrimile.
– Mihai, dar pe noi oare de ce nu ne-a iubit mama? Așa cum o iubește pe Camelia, mama ei ? Ai văzut că i-a cumpărat un papagal de ziua ei. Un papagal adevărat! Noi nu am avut niciodată un papagal. Pe tine te-a iubit mama atunci când erai mic? Când erai așa ca mine de mic?
– Maria… nu știu ce să-ți zic. Nu, nu cred că m-a iubit. Mereu spunea că sunt o povară pentru ea și tu ești la fel ca mine, o altă povară. Două guri în plus de hrănit, două căpușe. Asta eram noi pentru ea. Căpușe. Dar, de fapt, nu te mai gândi la asta, nu te mai gândi. Îți spun ca un frate mai mare ce sunt. O să am eu grijă să nu suferi și tu cum am suferit eu, de indiferența ei. Dar mai bine ar fi să nu te superi pe ea, că ea nu știe ce frumoasă ești tu cu adevărat. Ea este un om foarte trist, din cauză că nu știe ce frumoasă ești tu, Maria, în fiecare dimineața când te trezești și zâmbești. Ea nu știe cum îți bei tu laptele strângând tare cana cu mânuțele și cum ai apoi mustăți din lapte și râzi singură de ele. Ea nu știe că părul tău stă mai bine în două codițe împletite decât lăsat pe spate. Ea nu știe ce desene frumoase faci tu la grădiniță și câți prieteni buni ți-ai făcut acolo. Ea nu știe nimic. Eu știu.
– Da, Mihai, ea nu știe nimic. Ea nu se trezea dimineața când noi plecam de acasă. Eu la grădiniță și tu la școală. Mereu îmi spunea că este foarte obosită. Iar după-masa nu era acasă. Venea seara.
Maria se întristă puțin. Mihai o luă în brațe.
– Dar eu știu, Maria. Și o să știe și tușa Zorica, și toți oamenii pe care îi vei întâlni în viața ta o să știe că ești frumoasă și desenezi și cânți frumos. Și toți or să vrea să fie prietenii tăi. Și o să ai un papagal. Îți promit eu.
Maria își lăsă capul pe umărul lui Mihai și se simți fericită. El era fratele ei; fratele ei cel mare și o să aibă grijă de ea. Întotdeauna.
Guest post by Dorana Ana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
