Prima oară când am văzut în filme acel mesaj agățat de clanța ușii de hotel, ce spunea ”Don’t disturb!”, am fost pur și simplu fascinată! Ideea mi se părea atât de grozavă! Ani mai târziu, l-am regăsit în călătoriile mele, prin mapele din camelere de hotel, am bătut fericită din palme de bucuria întâlnirii, dar niciodată nu mi l-am agățat de clanță! Oare asta să însemne că doream să fiu deranjată?! Nicidecum! De fapt, fac acum un mic exercițiu de memorie și nu știu să fi văzut vreodată atârnat un astfel de mesaj de vreo clanță. Să înțeleg că toți clienții hotelurilor nu își doreau altceva decât să fie deranjați?! Iarăși, nicidecum! Poate înseamnă doar că acel mesaj este prea radical.
Ce înseamnă, de fapt, să fii deranjat? Să fii întrerupt din ce făceai? Dar dacă nu făceai nimic important, ce e de întrerupt? Să fii obligat să vezi pe cineva, să vorbești cu cineva, să schimbi amabilități? Dar dacă ești singur, de ce e rău să nu mai stai doar tu cu gândurile tale? Desigur, cu toții avem nevoie de astfel de momente, dar chiar permanent?! Cât de tare îți dorești, de fapt, să fii mereu singur? Dacă îți dorești atât de mult, de ce nu pui un astfel de semn pe ușă? Oare nu înseamnă că, de fapt, vrei o variație? Poate nu o conștientizezi pe deplin, dar pe undeva simți nevoia unui clinchet de pahar, a unui hohot de râs, a unui nivel superior de decibeli. Oare, faptul că nu afișezi mesajul ”Don’t disturb!”, nu înseamnă exact opusul: ”Please, disturb me!”?
Voi, cei singuri, puneți un semn mare în inimile voastre: ”Please, disturb me!”! Sunt atât de mulți cei ce știu să îl citească și care, poate, îl așteaptă în secret!
Citiţi şi
Cum să stai să-ți fugă pământul de sub picioare?!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
