Aspectul practic al oricărei plecări, de oriunde, și oricum, în grabă sau conștiincios pregătită, e să nu iei cu tine prea multe bagaje. Sunt grele, te pot apăsa. Sunt voluminoase, pot umbri persoana care ești astăzi, care devii. Se pot pierde, întârziindu-te din drumul tău, pornit să le cauți, neștiind că nu ai, de fapt, nicio nevoie de ele. Sau, mai rău decât atât, ar putea să nu se piardă niciodată, și să rămână veșnic, să ocupe spațiu și timp prețios în casa ta, în viața ta, în mintea ta.
Așa că, atunci când ești hotărât să-ți iei frumușel tălpășița de undeva, dintr-o relație, dintr-un oraș, dintr-un grup de prieteni unde nu te mai regăsești sau chiar dintr-o viață, lasă bagajele dincolo de ușa pe care o închizi în urmă. N-ai nevoie de ele, ai nevoie doar de ceea ce probabil îți lipsește, și pleci să cauți, un gram de hotărâre, să te descătușezi de tot ce ți se agăță de picioare, de fiecare colț de materie lăsat descoperit. Nu ai nevoie de nimeni. Urcă-te în tren, în autobuz, în avion, în mașină sau pe vapor. Nu privi în urmă, privește înainte, și chiar dacă nu zărești nimic, continuă să privești, ceva-ceva se va întrezări la un moment dat, agață-te de el, agață-te de lumina aia slabă, așa slabă cum este te va ajuta să vezi.
Când m-am urcat în tren, aveam toate ideile puse la punct. Brusc, s-au împrăștiat, lăsând în loc doar un geam rece care se îndepărtează din ce în ce mai mult de o gară, la fel de rece. Dincolo de el, îmi făceam unghiile. Mă entuziasma plecatul, momentul prim al acțiunii care purta în el atâtea înțelesuri. Mă speria să și ajung acolo, și din interior, tentația morbidă să mă strivesc de șine, fără a mai fi nevoită să mai cobor vreodată undeva, îmi rânjea de cât de Anna Karenina sunt în interior.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
