Are ochi migdalați, nostalgici, căprui-catifea – sau poate-s negri? Ah, de-aș fi avut curaj, în seara aia rece de mai, să le privesc mai atent culoarea, dogoarea lor mi-ar fi încălzit poate sufletul nopțile, când mă zbat în ghearele parșive ale insomniei; dar cum să o fi făcut, dacă numai după câteva secunde picioarele mi s-au tăiat, un val de căldură m-a năvălit și mintea începuse un dans ciudat, un fel de amețeală, dulce, ca o beție…
Are barbă scurtă, tineresc-neglijentă, care-i vine mănușă. Are o voce caldă, (da, are glas!) căci se apropie, spune ceva – Doamne, spun și eu ceva, dar parcă răspunde altcineva în locul meu, oare ce spun, parcă mă bâlbâi, stai, voiam să spun altceva, care să indice că am depășit gimnaziul, lumea spune că-s inteligență, câteodată cred chiar și eu asta – are maniere frumoase și un zâmbet plăcut, un amestec de cireașă dulce-amăruie, timid-masculin, nestudiat, nelucrat.
Are trup frumos, îl ghicesc prin tricoul negru, aproape neglijent, dar nu lucrat la sală, fericită coincidență, căci eu nu găsesc nimic atractiv în pătrățele perfecte și mușchi ostentativi .
Poate îți cunoști frumusețea, dar oare știi cât de mult poți tulbura, atunci când pătrunzi într-o încăpere, stăpânit de pasiunea pentru chitară?
Are păr șaten – închis și aproape creț – ce să mai fie și asta? Eu încă nu iubesc suficient părul creț, nici pe al meu, nici pe al altora – obsesie veche, un fel de rămășiță întunecoasă a unei copilării zbuciumate și a unei adolescențe chinuite, cu prea mult sentiment de purtat pe umeri fragili, ocrotită numai de o claie de par castaniu, mereu sălbatic, neîmblânzit, mereu altfel…- Astăzi însă nu mai vreau nici să-l umilesc, vopsindu-l, nici să-l retez într-o nemiloasă tunsoare băiețească. Astăzi, în schimb, mă caut, mă vreau, mă simt, mă înțeleg, mă resping, mă iubesc, mă iert, mă condamn, mă respir, mă iubesc, mă trăiesc…
Are o chitară, talent, și pasiune… multă pasiune, atât de multă, încât răzbate din muzica lui, din gesturi, are ambiție, are idealuri – intuiesc – are iubită și prieteni, are o viață în față și un drum de urmat.
Ce fac eu? Fug. Am fugit – gata, iată, a și rămas în urmă, departe – intuind că fiecare secundă în preajma lui, m-ar putea face să uit că la 30+ nu mai ai dreptul îndrăgostelii la prima vedere, dacă ești deja a altcuiva, dacă ești astfel și dacă știi sigur că să-ți stea alături i-ar face mai mult rău decât bine…
O lună trece, încă una, săptămâni se succed și insomnia pare că începe să piardă terenul; nu îl mai visez noaptea, nu mai tresar la semafor, nu mai lăcrimez atunci când admir apusurile din balcon.
Septembrie. În sfârșit, e toamnă. Acum poți să rătăcești la nesfârșit pe străduțe pavate și alei din parc, bolnavă după mirosul de frunze uscate. Acum poți asculta la nesfârșit „Emoție de toamnă”, și vântul foșnind. Acum poți sorbi crizantemele, bruma, cenușiul bacovian, ploile, razele palide și ceaiurile aromate, pe Richard Gere în „Toamnă la New York” și desigur, Charlize în „Sweet November”…
Septembrie; toamnă. Tu. Tu, din nou?!
Plecată pe fugă, complet nepregătită sufletește, insuficient dichisită în oglindă, pășesc pe stradă, drogându-mă cu mirosul de frunze uscate și vânt la apus.
Nu-i nimic, acum sunt stăpână pe situație, acum îl ignor, acum îmi fac treaba și el nici nu mă va observa – în fond, nici nu-i greu, la plecarea de acasă oglinda nu avea un verdict prea plăcut pentru mine – septembrie.
Mă privește scurt, de mai multe ori; se foiește în scaun, mai lucrează, lucrez și eu, Doamne, sunt recunoscătoare că nu trebuie să mă ridic, și fir-ar, iarăși amețeala aia și valul de căldură.
În ochi port razele soarelui călduț de la apus, în păr și în piele miros de frunze uscate, în gesturi pasiunea sălbatică pentru muzică și artă; mă privește, ca și când mi-ar descifra hărțile, secretele, spaimele…
Eu nu-i pot privi nici astăzi ochii, nu trebuie să o fac, văd numai fugitiv un fel de tricou culoarea prunei coapte, același pantalon negru și doar o secundă părul (parcă e mai scurt?) …
Îndură-te, băiatule cu chitara, și pleacă din sufletul meu… eu nu am dreptul, nu am forța, nu am timpul…
Guest post by Meedea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Patru semne că ești afectat de căldură și remediile recomandate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
