– continuare de aici –
Se ridică de pe marginea patului și porni hotărâtă spre ușă, cu gândul să se strecoare pe nesimțite afară din casă. Să plece așa cum venise, fără de veste. Trase aer în piept, își făcu curaj și deschise ușa camerei ei. În casă nu se auzea nicio mișcare. Făcu primul pas și fu gata să dea nas în nas cu Mireille. Aceasta, cu bebelușul care sugea liniștit la pieptul ei, o abordă direct:
– Elina, ce bine că te-ai trezit! Te rog din suflet, dă tu fuga până la brutărie și ia două baghete și două franzele. Aseară, băieții au terminat toată pâinea și nu am ce să le dau la micul dejun.
Luată complet prin surprindere, Elina uită de tot și porni grăbită spre ieșire.
– Ia bani din cutia de pe măsuță, îi spuse Mireille mai mult în șoaptă.
Ieși din casă în pas grăbit, gata să ducă la îndeplinire cât mai repede sarcina primită. Nici nu mai avu timp să se gândească la altceva. Brutăria era la doi pași, chiar peste drum. Luă pâine, plăti și se întoarse la fel de repede. În casă era în continuare liniște, așa că se duse direct în bucătărie și se apucă să adune și să spele vasele, după care începu să pregătească micul dejun. Îndată aveau să se trezească cu toții.
Apărură pe rând, unul câte unul, mai întâi Pierre, apoi Andre-Joseph urmat la câteva minute de sora lui, iar la urmă Mireille, care o întâmpină bucuroasă:
– O, când ai avut timp să strângi și să pregătești micul dejun?
©Igor Morski
Fiind mai degrabă o întrebare retorică, Elina nu simți nevoia să răspundă în vreun fel, făcându-și de lucru în continuare printre tingire.
Pe lângă pâine, Elina cumpărase și niște brioșe proaspete, pe care le așezase pe o farfurie, în mijlocul mesei. Pe cei mici îi servi cu cafeaua cu lapte, adăugând și tartine cu unt și gem de caise. Pentru Pierre pregătise o omletă cu ciuperci și cafea. Toată lumea se așeză la masă și începu să mănânce în liniște.
– Hai, așează-te și tu odată!, îi spuse Mireille. Năzdrăvanii ăștia mici sunt cam adormiți că s-au culcat târziu aseară.
Elina se așeză și ea cu o cană de cafea în față, pe care o ținea cu ambele mâini ca și cum ar fi vrut să se încălzească, deși era suficient de cald atât în casă cât și afară. Își dădea seama că planul ei de „evadare” nu va mai putea fi pus în practică. Ridică timid privirea către cei mici și îi privi cu drag. Cât de dezamăgiți ar fi fost dacă nu ar mai fi găsit-o în casă după ce s-ar fi trezit. Să fi plecat așa, fără să-și ia rămas bun…
Capul lui Andre-Joseph abia se ițea de deasupra mesei, cu părul lui zburlit, în toate direcțiile, cu ochii cârpiți de somn și mustăți maronii de la cafeaua cu lapte. Inima Elinei se topi numai privindu-l. Deși nu erau copiii ei, îi îndrăgise de la bun început și se lipise de ei.
Până să termine micul dejun, apăru Paul Lafevre, dând binețe și întrebând dacă au nevoie de ceva. Pierre se ridică să plece, își sărută soția și odraslele și plecă la lucru. Mireille îi spuse lui Paul că ar avea de făcut câteva târguieli și îi dădu o listă și banii necesari. Cei mici terminaseră și ei de mâncat și îl priveau curioși pe Paul, care nu se dădea dus. Elina își abandonă cafeaua pe jumătate băută și se ridică și ea, pregătindu-se să strângă masa. Într-un final, Paul spuse:
– Dumneavoastră, domnișoară Elina, nu aveți nevoie de nimic?
Luată prin surprindere, Elina tresări, neștiind ce să spună.
– Nu, mulțumesc frumos. Poate cu altă ocazie…
După ce rosti ultimele cuvinte își mușcă limba, realizând că în felul ăsta deschide inutil o ușă, dând speranțe deșarte tânărului. Își dăduse seama că o place, dar nu putea face nimic pentru el. Nu era doar faptul că era mai mic decât ea ca vârstă, ci și din cauza situației ei atât de complicată.
Oarecum dezamăgit, dar nu complet dezarmat, Paul se aventură:
– Cine vine să mă ajute la cumpărături, spuse vesel? Andre-Joseph?
Micuțul ridică uimit privirea, uitându-se când la Paul, când la mama lui, în speranța că aceasta va încuviința. Mireille, gata să respingă propunerea, fu oprită de plânsetul bebelușului care se trezise și probabil se cerea schimbat, drept pentru care încuviință totuși, atrăgându-i atenția lui Paul să aibă grijă de băiat, după care plecă grăbită spre dormitor. Marie-Monique asistă la întreaga scenă, uitându-se de la unul la celălalt, nevenindu-i să-și creadă urechilor. Parcă ea nici nu s-ar fi aflat acolo, în aceeași încăpere. Andre-Joseph sări fericit de pe scaun și o zbughi pe ușă, ca nu cumva mama lui să se întoarcă și să se răzgândească. Marie-Moique încercă să-l prindă de la urmă, însă cei doi băieți închideau deja poarta în urma lor. Elina privi impasibilă întreaga scenă, până ce observă figura dezamăgită a fetiței, ale cărei lacrimi îi jucau în ochi ca niște mărgăritare. Înțelegând ce se petrece, Elina încercă să o împace:
– Haide, Marie-Monique, nu te necăji. Băieții se vor întoarce cât ai clipi. Data viitoare o să mergem noi două la cumpărături.
O luă de mânuță și o aduse înapoi în bucătărie, străduindu-se să-i șteargă lacrimile care îi invadaseră obrăjorii rozalii. Micuța plângea de ți se rupea sufletul, încercând să îngaime: „dal eu… dal eu am fost… fetiță cuminte…”. Aproape că-i dădură lacrimile și Elinei, văzând-o cât de necăjită e. O luă în brațe și o sărută pe creștet, mângâind-o ușor pe spate.
– Sigur că tu ești fetiță cuminte. Cea mai cuminte. Haide să le venim de hac băieților!, adăugă ea, venindu-i o idee. O să facem ceva ce ei nu știu să facă!
– Țe?, întrebă Marie-Monique încă suspinând, privind-o pe Elina printre lacrimi.
– O să facem o plăcintă, spuse Elina, făcând ochii mari, ca în fața unei minuni.
– O plățintă?
– Da! Și mai bine, o să facem două plăcinte: una cu carne și una cu mere. Ce zici?
Pusă în fața unei astfel de aventuri, Marie-Monique se opri din plâns, suspinând încă, dar curioasă nevoie mare de rolul pe care avea să-l aibă ea în coacerea plăcintelor.
– Si eu? Si eu ți-o să fac?
– Tu ai să mă ajuți. Ai să fii asistenta mea. Uite, mai întâi o să facem coca, adăugă Elina, scoțând din dulap pachetul cu făină. Dar mai înainte de asta, va trebui să ne punem șorțurile.
– Dal eu nu am solț, spuse Marie-Monique, speriată că nu va putea participa la pregătitul plăcintelor din cauza acestui mic inconvenient.
– Nu-i nimic, improvizăm unul!, spuse Elina redându-i încrederea micuței și luând unul dintre șervetele mai mari, pe care i-l prinse cu un ac de bluza bluzei, înnodându-i colțurile la spate. Uite ce bine-ți vine!
Marie-Monique se privi uimită de cât de repede se transformase într-o bucătăreasă. Elina o ajută să se spele pe față și pe mânuțe, îi șterse năsucul, răsturnă lada de cartofi care acum era goală și o sui pe micuță pe ea, pentru a putea ajunge la nivelul mesei. Fetița îi urmărea curioasă fiecare gest, întâmpinând cu bucurie ce avea să se întâmple. Deja se gândea cum are să le spună tuturor că ea a fost cea care a făcut plăcintele și a pregătit masa. Se simțea atât de importantă.
Elina îi prinse fetiței și părul, după care improviză dintr-un alt șervet un mic coif de bucătar, pentru a întregi costumația noului chef. Marie-Monique se ridică puțin pe vârfuri, pentru a se privi în vitrina dulapului și, încântată de imaginea ei, își vârî hotărâtă ambele mâini în grămăjoara de făină.
Când reveni în bucătărie, Mireille le găsi în plină acțiune, frământând fiecare bucata ei de aluat. Le privi amuzată, fără să știe ce dramă se petrecuse nu cu mult timp în urmă, în bucătăria casei lor. Nu înțelegea prea bine de ce Elina era îmbrăcată într-una din rochiile ei bune, iar Marie-Monique încă în pijama, dar nu avea importanță…
La scurt timp după aceea se întoarseră și băieții cu târguielile, ducând victorioși plasele, ca și cum s-ar fi întors de la vânătoare. Când îi auzi, Marie-Monique nici măcar nu ridică privirea, frământând serioasă aluatul ei. Andre-Joseph se opri în cadrul ușii bucătăriei, privind-o contrariat.
– Dar ce se petrece aici?, întrebă el așa cum îl mai auzise uneori pe Pierre.
Marie-Monique continua să frământe, ignorându-l cu desăvârșire. Agasat, Andre-Joseph se apropie timid de ea, însă hotărât să primească un răspuns care să-l clarifice. Fără a se simți intimidată, sora lui își continua conștiincios treaba, necatadicsind să-i arunce vreo privire. Băiatul lăsă plasa pe podea, și o trase ușor de șorțul improvizat.
– Ce faci, Marie-Monique?
Ochii fetiței aruncau scântei. Se întoarse brusc către el, strigându-i:
– Tlădădolule! Nu volbesc cu tine! Fac o plățintă, nu vezi?!
Andre-Joseph o privea speriat și uimit în același timp, neștiind ce să creadă. Plecase bine mersi de acasă, iar la întoarcere găsise o soră complet transformată. Oare ce făcuse? De ce se întâmplau toate astea?! Lacrimile începuseră să îi joace în ochi, dar nu voia să se lase învins. Își încrucișă mâinile la piept, se înfipse mai bine pe picioare și spuse cu convingere:
– Dar eu am făcut cumpărături!
Fără să-l privească, văzându-și de ale ei, Marie-Monique bombăni:
– Tu ai să mănânci cumpălături. Noi o să mâncăm plăținte!
La auzul acestor cuvinte, băiatul nu-și mai putu stăpâni lacrimile care porniră tumultos la vale, inundându-i obrăjorii înroșiți de supărare, și strigă deznădăjduit: „Maman!”, aruncându-se în brațele mamei sale.
Cei trei adulți din încăpere urmăriseră amuzați întreaga scenă, până în clipa în care se dezlănțuiseră lacrimile lui Andre-Joseph. Cineva trebuia să pună capăt acestei drame și să readucă lucrurile la normal. Iar aceea fu bineînțeles Mireille, care mai întâi îl liniști pe Andre-Joseph, după care stătu de vorbă cu amândoi. Paul se făcu nevăzut, realizând partea lui de vină la cele petrecute, iar Elina termină plăcintele și le băgă la cuptor.
Mai mult sau mai puțin, toată lumea realiza că evenimentul petrecut în acea dimineață marca un punct de cotitură în evoluția celor doi frați. Un moment care delimita întrucâtva drumurile pe care aveau să apuce cei doi. Asta nu însemna neapărat că soarta le era pecetluită, că fata avea să rămână la coada cratiței, iar băiatul o să fie cel care aduce „vânatul” acasă, dar în mare, cam așa aveau să stea lucrurile de atunci înainte.
– va urma –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
