Mă privesc în oglinda mea mentală și îmi place ce văd. Chiar îmi place. Am realizat că am o putere de regenerare fantastică. Chiar dacă viața și oamenii care o traversează pe a mea au ca preocupare principală câteodată dărâmarea mea. Mă chircesc și plâng din tot sufletul, apoi îmi refac machiajul, îmi adun toate forțele și merg mai departe.
Sunt puternică singură. Dragostea mă prostește și mă transformă într-un om slab. Pentru mine dragostea n-a reprezentat niciodată forța de a merge mai departe, ci teama permanentă de a nu pierde ce am. Iar mie nu îmi place să trăiesc cu frică. N-am știut niciodată de frica nimănui, în special a unui sentiment.
N-am crezut, nici n-am s-o fac vreodată, în lupta pentru un loc în viața cuiva. Îmi consumă resurse fabuloase de energie, lux pe care nu mi-l permit. Dacă sunt nevoită să fac asta pentru cineva, atunci nu îmi trebuie. Lupt alături de tine, nu pentru tine. Sunt acolo când este nevoie de mine, empatizez, sunt tolerantă, te ajut cu absolut tot ce îmi stă în putere, însă în momentul în care mi-au fost depășite limitele, să știi că nu mă uit înapoi nici dacă cumva ai murit între timp și n-are cine să îți organizeze ultima petrecere.
Guest post by Masquerade Woman
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
