Pisi, nu ești sexy. Ești ghiolban!

31 May 2015

Ioana DudaNu, pisi, nu ești sexy când mesteci arogant gumă, în colțul gurii, cu gura larg deschisă. Te cred. Dentistul tău e cel mai tare din oraș și ai plombe scumpe. Dar, sincer, nu ne interesează.

Pisi, nu ești sexy nici când porți blugii ăia mulați de sus până jos. Cre’că se numesc slim. Tu știi sigur. Că ăsta e part time job-ul tău. Să fii trendy și fashion. Nu ești sexy pentru că ți se vede fundulețul. Fundulețul e de girls, remember? Nu îmi vine să îl mușc de drag. Cel mult, aș vrea să ți-i dau jos, să îți dau o bătaie bună la fundulețul gol, ca să îți vină mintea la cap, și apoi să îți dau bani de niște pantaloni ori blugi de Doamne-ajută.

Vai, pisi, nu ești sexy nici măcar când îți iei maioul sau tricoul ăla mulat, de ți se vede mușchiu’ și sfârcul. Pisi, ești penibil, nu sexy. Ești efeminat și ridicol. Fii băiat serios și pune-ți un tricou normal sau o cămașă. Să știi că ălea sunt sexy. Și o să meargă de minune cu blugii sau pantalonii pe care ți i-ai luat mai devreme.

Pisi, de câte ori să îți spun că nu ești sexy când conduci bolidul tău de zeci sau sute de mii de euro cu o mână pe volan, având cotul sprijinit pe geam, și cu cealaltă vorbești la telefon? Ah, și mai conduci și cu viteză, și nu îmi dai prioritate pe trecerea de pietoni. Încalci legea. Știu, tati e baștan, dar pe mine mă doare la șapte metri în spate. Îți iau numărul de la mașină și sun la Poliție. Și pisi, dacă mai sunt și cu trotineta și te-ai oprit exact pe trecerea de pietoni, în timp ce eu treceam, îți lovesc bolidul. Da, cu trotineta. Nu am cum să îi fac mare lucru, dar tot o punem de niște zgârieturi, de trebuie să o duci la mecanic și să o vopsești. Nu-i rău mare, dar ți se revoltă un pic fierea. Crede-mă pisi, nu ești primul și nici ultimul.

Pisi, și nu mai ridica degetul mic când bei cafeaua sau băutura aia scumpă. E gest de pițipoancă. Știu, tu ești un cocalar. Dar încearcă, măcar din când în când, să maschezi asta. Ne deranjează. Chiar și la stomac.

scared-woman

Hei, dragă pisi, nu te mai propti de bar cu cotu’ și mâneca suflecată, să îți văd ceasul de mii de euro, că nu mă impresionează. Am venit și eu, săraca de mine, să beau o bere la sfârșitul săptămânii infernale, ca să mă mai leapăd de dracii adunați la muncă, în cele cinci zile, în care mă spetesc, ca, la sfârșitul lunii să îmi iau salariul, care nu îmi ajunge nici să îți schimb bateria la ceas. Pisi, să știi că eu știu. Dacă ai fi încercat să mă agăți pe Facebook, vorbele tale sunau așa: ”Frumoas-o, ce m-ai faci? Vrei să bem ceva înpreună?”. Iar mie îmi plac bărbații deștepți, pisi. Ăia buni la cratimă. Citește aici, dacă nu înțelegi, pisi. Da, pisi. Vezi? ”Du-te-n mă-ta” se scrie cu multe cratime! Să nu mă mai contrazici.

Și nu mai lua mina aia serioasă, de bărbat gânditor, care are o mie de probleme pe cap. Știm deja că vidul și-a făcut loc de mult acolo. Cred că a fost dintotdeauna. E casa lui și doarme liniștit la umbra prostiei tale.

Pisi, nu ești sexy și atrăgător nici atunci când spargi sute de mii de lei în club cu puicuțele. Știi, pisi, de ce? Pentru că e plină țara asta de oameni care de abia își duc traiul de la o lună alta. De pensionari care nu au bani de medicamente și familii întregi care nu au ce mânca. Te-aș scuipa între ochii ăia holbați și goi, pisi, văzând așa ceva și gândindu-mă la părinții mei care, deși muncesc pe brânci de zeci de ani, de tot atâția nu au fost într-o vacanță, nu ies și ei la restaurant, nu își prea cumpără haine, pentru că toate sunt scumpe. Iar ei au facturi de plătit, copil de ținut la facultate și un cont de economii, ca să nu fie neacoperiți de tot la bătrânețe, când o să aibă o pensie de rahat.

Da, pisi, ei sunt norocoși că au contul ăla. Și știi cât au strâns în el? Cam cât cheltuiești tu într-un week-end la Mamaia. Pisi, trăim într-o țară, în care, dacă ai prea mulți bani, ar trebui să îți fie rușine, nu să îi arunci în stânga și în dreapta, cu ștoarfe și prietenari. Mai ales pisi, că știm noi prea bine. Banii ăia nu i-ai făcut muncind. Nici măcar tac-tu nu i-a făcut așa. Ci furând, pisi. Așa că, hai, ia viteză.

Și, pisi, înțelege odată. Nu ești sexy. Ești ghiolban!



Citiţi şi

Femeile mature vs femeile imature

Eva

România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Darius / 3 June 2015 5:33

    Daaaaamn.. that’s a woman we should never upset.

    Reply
  2. Alex R. / 1 June 2015 18:29

    Foarte adevarat!

    Reply
  3. .. / 1 June 2015 17:04

    Vad cate un “pisi” in fiecare zi, in fiecare noapte. Dar n-am nimic cu ei (sau “ele”) atata timp cat nu ma agaseaza fizic sau psihic. Si e treaba “pisi-ului” daca vrea sa sparga banii in club cu puicutele. Sunt banii lui/”ei” (castigati sau furati), pe care ii gestioneaza cum vrea ceasul lui/”ei” de mii de euro. Traim intr-o lume meschina si vorace, in care cocalarii ii numesc pe altii cocalari. Obisnuieste-te cu asta. Treci peste.

    Reply
    • Sorin / 1 June 2015 17:18

      In primul rand nu totul se reduce la agresare! In al doilea rand “Sunt banii lui/”ei” (castigati sau furati),” aberezi dar nu vreau sa imi pierd timpul cu tine pe notiuni de drept penal. Totusi mai studiaza termenul “furati” asta pentru cultura ta generala si sensul corect al cuvantului!

      Reply
  4. Amedeea / 1 June 2015 10:42

    In mare parte, articolul e fain. Da, da, cred ca majoritatea ne-am saturat de cocalari si pitipoance.
    As vrea sa spun, totusi, ca a fost o mica parte ce m-a deranjat, partea cu pantalonii si tricoul. In urma cu un an ti-as fi dat dreptate si as fi ras de orice tip cu tricou mulat si, deseori, roz, insa am realizat ca nu e treaba mea deloc. Felul in care cineva se imbraca nu ar trebui sa ma deranjeze deloc. Daca persoanei respective ii place sa poarte tricou roz cu desene animate, bine, viata mea ramane neschimbata. Sa fii efeminat nu e gresit, daca asta te reprezinta. Noi tindem sa privim tot ce tine de femeie ca pe ceva rau atunci cand vedem lucrul asta prezent la un barbat. Porti haine mulate? Gay. Ai parul lung? Semeni cu o fata. Si asa nu numai ca le spunem barbatilor ca e GRESIT sa arati ca o fata, dar ideea in sine de a fi femeie devine ceva injositor. Pe cand daca o fata se imbraca mai masculin, foarte putini comenteaza, daca nu deloc. Consider ca felul in care se imbraca o persoana ar trebui sa ne intereseze cel mai putin, sa fim mai putin interesati de aparente si sa acordam mai multa atentie felului in care se comporta.
    Let’s stop judging everyone, it’s not cool.

    Reply
  5. mishu / 1 June 2015 0:35

    Da, ai dreptate!Dar, prea multi pisi..o ironie dusa asa, exagerat, pana la sfarsitul articolului, incat plictiseste.

    Reply
  6. Adi / 31 May 2015 23:31

    Ai grija daca traversezi trecerea de pietoni pe trotineta, s-ar putea sa fii vehicul si nu pieton, iar daca trece “pisi” pe acolo cu ML-ul, te calca linistit si nu pateste mare lucru.
    In schimb daca traversezi pe trecerea de pietoni pe trotineta/bicicleta, mai iei si 300 lei amenda…

    Reply
  7. maya / 31 May 2015 15:50

    Zau ca nu stiu ce barbati te abordeaza daca dai peste asa ceva. Ai dreptate nu e sexy asa ceva. Dar cu cv nu sunt de acord. Sunt oameni cu bani in tara asta care nu i au facut furand si nu vad de ce le ar fi rusine sa i cheltuie sau sa dea cuiva explicatii cum ii cheltuie. Muncim ca sa ne si bucuram de rezultate. Numai bn.

    Reply
  8. Mariana / 31 May 2015 14:42

    Cred ca GHIOLBAN e un cuvant care va re-intra in vocabularul zilnic al tuturor.

    O prietena, revoltata dupa ce aparusera pe net o multime de articole care decideau ca “grasii trebuie sa moara” a publicat un articol. Din pacate, eu am fost prinsa la mijloc.
    Atunci a aparut si articolul cu ghiolbanii irecuperabili: http://www.agentiadepresa.com/2014/10/vacaleri-au-fost-ghiolbani-sunt-inca-irecuperabili/

    Reply
  9. Michelline / 31 May 2015 14:00

    Foarte tare :)) Cat adevar in vorbele tale 🙂

    Reply
  10. Marius / 31 May 2015 13:49

    De acord cu textul doar ca toate pana la urma visati frumusei cu “beamveuri” albe.Nu fiti ipocrite! Ai vrut un text care sa dea bine! E doar parerea mea si nu sunt un frustrat sau complexat!

    Reply
    • Laura N / 31 May 2015 16:20

      Pe principiul asta, la fel, voi toti, visati la pitipoance cu rochite cu imprimeu leopard si chilotei roz, la vedere. E penibila generalizarea, stii asta.

      Reply
  11. Cornelia Miclea / 31 May 2015 13:25

    ….”Du-te-n mă-ta” se scrie cu multe cratime! ” Hahahaha! Adevarat! Pacat ca sunt din ce in ce mai putini cei care stiu!
    ….”trăim într-o țară, în care, dacă ai prea mulți bani, ar trebui să îți fie rușine, nu să îi arunci în stânga și în dreapta”…. Si mai adevarat!

    Reply
  12. Eugenia / 31 May 2015 13:05

    Un articol foarte bun,pacat de faptul ca” Pisi “,nici macar sa-l citeasca nu se va osteni…are lucruri muuulllttttt mai importante de facut ,si daca totusi ,printr-o minune il citeste nu va pricepe mare lucru, creierul lui nu a ajuns inca in stadiul la care sa poata intelege (organele nefolosite se atrofiaza).

    Reply
  13. Ramona / 31 May 2015 11:30

    Salariul nu-ti ajunge sa schimbi bateria la ceas ? Eu am schimbat saptamana asta la al meu ceas o baterie care ma tine 2 ani si m-a costat doar 20 lei.

    Reply
  14. OVANA / 31 May 2015 11:22

    Ah….m-ai uns la suflet :))))

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro