Poziția mea e clară de la început: îl găsesc pe Piedone printre cele mai grotești personaje publice din România (în top trei, lângă generalul Oprea-Izmană, faimosul general maro trecut prin toate combinațiile politice).
Ieșit din spuma jegoasă a tranziției, cu școala făcută în mod post-modern, cu permisul de conducere luat la fabrica de la Pitești, cu morții de la Colectiv în biografie, cu pușcăria făcută en passant, Piedone scoate în față (moț, cum ies păduchii) tot ce e mai scabros în societatea românească.
Rasismul ordinar. Felul în care Piedone le vorbește nepalezilor sau chinezilor ar fi suficient să-l descalifice pentru orice funcție publică.
Tupeul extraordinar. Piedone, și când e obez, și când e operat, are un tupeu fără margini. Din obrajii săi se pot face bocanci trainici. Sectorul 5 a devenit o Coree de Nord, cu Kim Jong-Un preluând primăria de la Piedone-Tatăl. E epoca lui Piedone al doilea în Rahova & Ferentari.
Societatea românească i l-a îngăduit. Tupeul acesta fantastic. N-a fost înfrânat nici de școală, așa că educația nu l-a stânjenit. Presa l-a ocrotit, iar acum rețelele sociale viralizează faptele lui Piedone cum viralizează orice mizerie în drum. Cine să îl oprească pe Piedone?! Tik-tok-ării care se știe ce discernământ civic și politic au?!
Piedone e într-o campanie deșănțată pentru Primăria Capitalei și stimulează tot ce e mai abject în gloată. Primitivismul lui Piedone și limba română torturată din gura acestui individ care nu s-a tras de tot din protocronism vestesc vremuri cumplite pentru bucureșteni.
Dacă Nicușor Dan ajunge președintele României (și va ajunge), Piedone va fi omul partidelor așa-zis pro-europene pentru capitală și are șanse – profitând de retardul istoric sever al bucureștenilor și de busola lor morală inexistentă – să câștige alegerile.
Pe de o parte, ar fi bine. În sfârșit, după douăzeci și ceva de ani aș pleca definitiv din acest oraș infect, care stă să cadă și chiar va cădea la primul cutremur.
Piedone, scos inițial în față tot de academia de fabricat fum & grotesc populist a securistului Dan “Felix” Voiculescu, este România ne-educată, violentă, brutală, plină de gargară și de fudulie.
Practic, în descinderile lui printre gândacii de bucătărie și viermii din ciorbă, Piedone reușește miraculosul: să fie mai antipatic decât gândacii și viermii aceia la un loc.
Am umblat tot pământul și nu știu niciun alt popor care l-ar fi ales pe Piedone să conducă altceva decât o roabă cu moloz pe un șantier. Dar, precum se știe, și cum a rămas vorba în veac: „românii e deștepți”.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Țara în care hoții și proștii ne omoară între ei
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Toți acești proști plini de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.