Am avut un coșmar îngrozitor. Am visat că frumoasa noastră țară (avem toate formele de relief, avem tot ce ne trebuie în spitale!), cu oameni harnici, blânzi și gospodari, care au apărat Europa creștină la porțile ei, încăpuse pe mâna unor interlopi. Peste toți trona o figură legendară – jumătate om, jumătate somn (peștele). Și chiar așa i se și spunea: Peștele.
Peștele acesta avea oameni infiltrați în toate sferele de decizie. Peștele avea curve pretutindeni, în ministere, în prefecturi, în primării, și le scotea la produs.
Curvele nu îi ieșeau din cuvânt, iar poporul era obligat să îi ridice osanale Peștelui, orice abatere de la entuziasmul obligatoriu fiind aspru sancționată. Cine nu avea marele entuziasm obligatoriu era fie gazat, fie bătut cu pulanul jandarmilor aflați în subordinea Partidului Peștelui.
Opoziția era tolerată de formă, pentru a mima democrația.
Țara era condusă de gângavi, de analfabeți (cei mai puțini înzestrați mintal erau plantați la Educație), de hoți și de putori, nu era – ca acum – tigrul Europei, nu ne duduia economia. Doamne ferește!
©Anne Catherine Becker Echivard
Se vorbea chiar că în capul unui ministru ar fi avut loc o explozie atomică a prostiei, zvonurile erau că acea carcasă de osânză, goală pe dinăuntru, ar putea fi chiar kilometrul zero al prostiei din univers.
Un altul avea incontinență verbală – curgeau clișeele, sloganele, șabloanele, din el fără încetare. Era un adorabil măscărici grotesc, iar poporul se distra cu el. Semăna unui pitic de circ altoit cu un bufon de la curtea unui despot întunecat. Era oltean.
Oamenii Peștelui erau, fără excepție, fuduli, erau mândri că lucrează pentru acesta.
Fiecare pe feuda lui dicta.
Deși oficial se trăia în paradis, Peștele târa țara noastră înspre rigola istoriei, în afara Europei, înapoi înspre gubernie și pașalâc, căutându-și orice stăpân care l-ar fi lăsat pururi deasupra legilor.
În acest imens acvariu bizar, mai erau și sanitarii. Sanitarii mâncau c*cat. Tone și tone și tone și tone și tone de c*cat în fiecare zi dinăuntrul televizoarelor. Aveau buze cărnoase sau figuri strâmbe mutilate de ură. Voluptatea lor în practicarea artei de a degusta c*cat nu cunoștea limită. Peștele era mulțumit de ei.
Legile fuseseră deja suspendate, se trăia și se murea din capriciile Peștelui, pretutindeni erau bâlciuri și cantautorii aduceau slavă Partidului Peștelui și invitau zilnic la fasole cu ciolan.
Și poporul lua și băga în gură – și poporul își suspendase orice lege morală. Trăia clipa!
Și doar pronia cerească, doar discreția dezastrelor naturale, doar bunăvoința cutremurelor, precum și a centralei de la Cernavodă, făceau ca regatul subdezvoltat al Peștelui să nu dispară peste noapte ca și cum n-ar fi fost.
Din fericire, însă, visul s-a încheiat și m-am trezit într-o cu totul altă realitate.
Doamne, ce coșmar!
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
