Peste 30 de ore de neputințe

23 May 2015

Cristina StihiDacă va fi vreodată vreun raport al autorităților asupra cazului de sinucidere de ieri (căci despre accidentele din apuseni și de la siutghiol, încă nimic!), aș vrea să aflu următoarele:

1. În proceduri, sînt prevăzuți negociatori și nu este prevăzută perna de aer?

2. A coordonat cineva operațiunea de salvare? Cu ce ipoteze s-a lucrat?

3. Televiziunea a filmat căderea femeii. Jos, erau unii pregătiți să acopere cadavrul și mai puțin pregătiți de amortizarea căderii ori salvarea la sol (în aproape 40 de ore se puteau găsi prelate, perne, plase de la circ, bazine cu mingiuțe elastice de la toate birturile mcdonalds din tîrg – o încercare, o inițiativă, ceva acolo!). Conform căror tehnici de pregătire au lucrat?

4. Într-un final, se aude că s-a adus o pernă de aer, din alt județ, dar n-au umflat-o. De ce?

5. Cum s-au preocupat de ceea ce înțelege și prelucrează comunitatea din bloc și vecinătate, în timpul și în urma acestui episod? Și-au pus măcar problema?

sinucidere

De la mine, s-a văzut așa: vreme de o zi și jumătate, o femeie s-a măcinat în tăcere, gîndindu-se la moarte; negociatorii s-au măcinat, vorbind cu ea, ca să o facă să renunțe; restul echipelor cu rol în salvare s-au macinat, gîndindu-se la nimic important. Adică: rolul, deși obliga la prezență, părea fără legătură cu acțiunea.



Citiţi şi

Când știi că ai nevoie de o schimbare în viața ta

Am visat-o pe mama

Eugen Ionescu în faţa morţii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. DANIA / 23 May 2015 16:45

    Pentru informatia ta: “Perna nu se umflă şi se pune într-un loc, perna are peste 100 de kg greutate, motorul rămâne sub presiune, dacă o persoană cade pe pernă, aerul să iasă. Pernele sunt destinate persoanelor care colaborează şi sar, în cazul unor incendii, spre exemplu. Pompierii au colaborat cu negociatorii. Au avut acolo iniţial platforma pe care nu au reuşit să o folosească şi apoi au adus această pernă, dar s-a agitat doamna şi au hotărât să aştepte. Au fost negociatori jos care ţineau legătura cu cei de la ISU şi negociatori sus care ţineau legătura cu femeia. Sunt situaţii în care încerci să convingi un om şi acest om nu se poate convinge”, a declarat, la România TV, Raed Arafat, secretar de stat în MAI.”

    Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/arafat-despre-cazul-femeii-care-s-a-aruncat-in-gol-perna-nu-a-putut-fi-umflata-pentru-ca-femeia-er_221988.html#ixzz3ay9LuvTv

    Reply
    • Dana / 24 May 2015 16:12

      Hai mai, Dania, zi mai bine ca si-a meritat-o! Nu se agita nimeni sa aduca o perna de 100 kg sau sa lase motorul oprit, asa ca sa consume curentul, pt cineva “care nu coopereaza”. Ce sa ne mai pierdem timpul. Si toata lumea a colaborat… Vorba acea, operatie reusita, pacientul mort. Intrebarile Cristinei sunt f pertinente. Tara nu mai e…
      Tu citezi Rtv.net ca sursa de documentare demna de incredere? Scadalos. Uimitor. Socant. Breaking news…

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro