– Trebuie să te schimbi. Nu mai poți continua așa!
Am auzit o voce răstită ce apăsa nemiloasă asupra ființei mele confuze. Nu îndrăzneam să îmi ridic privirea, de teamă că i-aș fi dat curaj să mă mai sfătuiască cum ar trebui să mă schimb. Simțeam cum depresia mă tăia în urechea internă, de parcă presiunea atmosferică cauzată de o ascensiune rapidă îmi fisura craniul. Mi-am acoperit urechile și m-am aplecat cu capul înspre genunchi, ghemuit în neputința mea. Trebuie să mă schimbi? Simţea el că nu mai pot? Aveam impresia că vocea se credea un chitarist cu o pană înfiptă între degetele lui groase, doar că eu nu eram o chitară, ci un pian…
– Viața ta este ca un puzzle împrăștiat pe o masă pe care ai mâncat. Eu, de aș fi în locul tău…
Acestea sunt cuvintele unui amic care știa la perfecțiune și cu exactitate de inginer ce fel de puzzle sunt eu. Mă și vedeam făcut bucăți în mâinile lui, pentru că, oricum, nu eram bine asamblat. După ce m-ar fi aruncat pe masă în scârbă, ar începe să mă reformeze de la un colț. Așa i se părea lui că sunt eu, un puzzle în colțuri. L-am îndepărtat din mintea mea și m-am cuprins în palme, bucățică de confuzie după bucățică de confuzie, apoi le-am aruncat în sus. M-am transformat în stropi de apă pe care i-a evaporat căldura soarelui. I-aș fi spus prietenului meu că nu sunt un carton tăiat în bucățele „intuibile” și aruncat într-o cutie cu instrucțiuni. Sunt apă. Aruncă-mă în soare și mă voi transforma în nori. Lovește-mă cu furie și mă voi transforma în ploaie blândă, poate chiar și în curcubeu. Iar acum te-aș întreba, amice, de ce curcubeul este întotdeauna un arc de cerc, dar nu te întreb de teama că ai crede că și curcubeul este un puzzle și te-ai urca pe curbura lui să îl reformezi.
– Fă și tu ceva cu folos. Tu ce pasiune ai?
Ei da, o provocare mai aleasă. Pasiuni? Ce pasiuni să am? Ce este o pasiune? Pasiunea este acel colț de ființă unde ne simțim întregi. Pasiunile vin din încercări de a face și renunțarea de a mai face. Pasiunea este întâlnirea cu tine însuți, la o masă a tăcerii. O ființă umană fără pasiuni este ca un copil fără de prieten imaginar. Pasiunea este momentul în care ființa ta nu mai face nimic pentru alții într-un mod nesănătos, înfometându-și ființa. Să te iubești pe tine însuți ar putea foarte bine să înceapă de la a face loc pasiunilor în lumea ta.
– „Per total”, viața mea este exact cum mi-am dorit-o. Acum merg și la psiholog, săptămânal.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
