Nenorocita asta de lună plină…
Nu știu dacă e din cauza efectului de lună plină, dacă este Mercur retrograd în Scorpion, dacă știu eu ce planete s-au ciocnit între ele sau poate este doar o perioadă mai ciudată, dar astăzi m-am trezit cu obrazul, sau mai bine zis cu toată fața la cearceaf. Nici vremea nu ține cu mine. Prea întuneric, prea mulți nori. Aerul sufocant. Sau am rămas eu fără aer?
Cine știe? Oricum, azi nu este nicidecum o zi productivă. Este o zi așa, fără noimă, cu lene, mult somn rămas printre gene și o silă de dat și cadou. Poate noaptea a fost prea lungă și a stat de veghe gândurilor mele. Săracele, ar părăsi căpușorul meu dacă ar avea încotro merge. Nu sunt stele pe cer câte cugetări duc eu în spinare în ultima vreme. De aici și oboseala cronică, de aici și târâitul picioarelor prin această viață. Cu siguranță, vă veți întreba ce anume îmi deranjează somnul.
Bine, printre altele, sau mai bine zis printre atâtea pe care tot omul le are, este și un El. Căci ce ar fi o poveste fără un El? Nu stăm la basme, la povești, prințișor pe cal alb sau ceva de genul. Un simplu El. Băiat normal și da, îi voi spune băiat, căci până la cuvântul bărbat mai sunt de calculat lingurile de apă dintr-un ocean. Deși vlăjgan în toată firea și trecut de 40 de ani.
Și până aici, nimic interesant. O relație ca toate relațiile normale. Cu bine, cu rău. Cu o să fie bine, o să fie rău. Știm noi mai bine, doar suntem femei emancipate și ne ducem experiența cu noi prin poșete. Cu promisiuni frumoase, cu romantism forțat, cu dar și poate, câțiva ani trecuți, poate prea mulți și un gust amar. Căci ce altceva rămâne după o relație eșuată, unde ai transpirat toate cămășile dintr-un centru comercial? Simplu, un gust amar!
Și degeaba încercăm să ne îndulcim cu toate borcanele cu gem uitate prin dulapuri sau ne frecăm dinții cu sare de mare, tot gust amar va rămâne. El va trece după bunăvoința și cheful lui. Nenorocitul!
Nu mai vorbim de goluri în stomac. Dar oricum, de astea am trecut, că doar rana e mai veche. Dar hai să ghicim care a fost factorul determinant în deschiderea acestei răni? Sunt curioasă dacă vă trece prin cap. Că doar săraca rana era închisă, am pus plasture peste plasture ca să forțez cicatrizarea și vindecare ei. Nimic mai simplu. Un mesaj!
Un mesaj de la El. Când tu credeai că ți-a șters numărul, că a aruncat cu apă sfințită pe el, că nu își mai aduce aminte cu ce literă începe numele tău, că și-a întemeiat o familie și a făcut trei copii, vis pe care l-ai îmbrățișat și tu cândva în speranțele tale. Dar el, săracul, era prea concentrat pe visurile sale de „copil inocent”, trăgând de timp și de tine.
Și acum când tu ești în plin proces de finalizare a vindecării sufletului, minții, corpului tău, buuuummm, el trimite un mesaj simplu, sec, coincis: „Ce faci? Îmi este dor de tine!”
Poftim? Am văzut eu bine sau a greșit el numărul?
Măi, băiete, dar tu vorbești serios?! Te știam glumeț din fire, chiar și când nu era cazul, dar nici chiar așa!
Bérénice Bejo, “The Artist” 2011
Mă întrebi ce fac?! De când ești tu interesat de acțiunile mele? Nu erai interesat nici de sentimentele mele, pe care le trânteai cu nonșalanță de pământ, și acum a dat cu năvală interesul peste tine? Hai să fim serioși!
Îți este dor de mine? Și mie mi-a fost dor de tine și da, ai auzit bine, mi-a fost. Căci nu-mi mai este. Ce te determină pe tine, în miezul nopții să-mi trimiți acest mesaj? Și pe tine te-au plesnit razele lunii pline în cap? Aș putea să răspund, dar la câte am de spus nu-mi ajung toate foile din casă. Și câte sunt de reproșat… că a început să-mi zvâcnească și rana cu tot cu cei zece plasturi puși unul peste celălalt. Dar mă abțin, deși primul impuls urlă în mine, se zvârcolesc monștrii de sub pat și tremură stomacul în mine. Dar mă abțin, căci vorba aia, tăcerea este răspunsul oamenilor inteligenți sau cel care nu-ți înțelege tăcerea cu siguranță nu-ți va înțelege nici cuvintele.
Nimic mai simplu. Mă abțin, mai pun un plasture peste rană, mai clătesc gura cu puțin vin dulce, încerc să dau vina pe o karma rătăcită, pe lună plină, pe nenumăratele stele, pe zodie, ascendenți, retrograd, poate am exagerat cu prea mult gem. Sau poate a fost doar un alt vis urât.
Dar rezist. Sau gustul amar mă determină să rezist. Parcă e prea amar, provoacă și greață. Îmi face gura pungă.
Poate mâine dimineață va fi mai ușor și aburii cafelei vor șterge amintirea acestui mesaj.
Dar azi dimineață a fost cu nori, fără aer, cu silă, cu nenorocita asta de lună plină. Îmi târăsc picioarele în bucătărie, deschid larg geamul, îmi prepar cafeaua, parcă și ea are un alt gust. Mișcări lente, mașinale, cu lene, cu greu, cu dezgust.
Azi este o zi ciudată. Dar nu mă mai afectează cu absolut nimic. Căci, cum a spus Alexandre Dumas, “pentru orice rău există două leacuri: timpul și tăcerea”.
Guest post by Mihaela Ursachi
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Call Me By Your Name – un film după vizionarea căruia m-am simțit vinovată
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
