Asupra oricărei situaţii de viață există cel puțin două puncte de vedere din care o poți analiza. Textul meu a explicat un punct de vedere care, deși nu are la subsol listele studiilor psihologilor care îl susțin, este documentat. Nu cred că aici este locul în care articolele să fie redactate în manieră științifică, însă dacă doriți argumentare din partea psihologilor, ea există.
Majoritatea phihologilor susțin că o astfel de manifestare a afecțiunii față de copil îl face pe copil să fie confuz și nu o recomandă. Cunosc faptul că există și psihologi care susțin contrariul. Mai puțini, e drept, și chiar și aceștia recunosc că la o anumită vârstă această practică trebuie stopată. Și dacă la o anumită vârstă, 4-5 ani spun unii, 8 alții, probabil 21, veți spuneți dumneavoastră, e necesar să te oprești dintr-o astfel de practică, de ce o faci? Ce se întâmplă atunci cu afecțiunea ta față de copil? Scade proporțional cu vârsta copilului? Adică nu mai e drăgălaș, pufos, la vârsta de 5, 7 sau 16 ani? Atunci nu e mai e necesară arătarea afecțiunii și atunci e nevoie să ne schimbăm modul în care ne-am manifestat-o până în acel moment? De ce?
Actorul Harry Connick Jr sărutându-şi fiica de 8 ani pe buze – poza a devenit virală în urmă cu câţiva ani, stârnind discuţii aprinse peste ocean în jurul acestui subiect.
Eu am observat acest comportament în câteva cazuri din jurul meu. Cel de 6 ani crede că e normal să pupe așa pe toată lumea și se supără când este respins de alți copii care nu au astfel de practici, iar cel de 9 ani este stânjenit, vizibil dezgustat și încearcă să nu observe nimeni gestul mamei sale făcut în public așa. Eu n-am nevoie să-mi spună un psiholog că fetița de 6 ani suferă din cauza respingerii, iar cea de 9 ani este rușinată de acest comportament. O văd cu ochiul liber, pentru că ăștia mici știu să-și arate dezaprobarea. Care știu și care pot. Aș avea nevoie să-mi spună, într-adevăr, un pshiholog de ce un astfel de copil se închide în el, de ce nu vede diferența dintre afecțiunea părinților și abuzul terților asupra lui, pentru că pentru el nu a existat o limită în arătarea afecțiunii. Și dacă o acceptă pe a ta, s-ar putea să nu fie la fel de fericit când îi este arătată de un terț agresor, din familie sau nu. Și s-ar putea să nu aibă curajul să spună nimic, deși nu-i place, pentru că nu înțelege unde e greșeala. Și, din păcate, există un procent semnificativ de copii abuzați.
Și aș vrea, evident, să-mi spună de ce egoismul părinților e mai presus de interesul superior al copilului? Pentru că, de fapt, despre asta este vorba când ai un copil. De a face totul în interesul superior al copilului. Nu e vorba despre părinți aici. Însă sunt destui care consideră că dețin adevărul absolut și dacă au un copil e bunul lor personal și pot să dispună de el cum vor. Nu e așa. Copilul nu vine să ne împlinească capriciile. Cum ai putea să spui că un părinte care nu-și sărută copilul pe gură nu-l iubește destul? Că alte forme de manifestare a iubirii sunt mai prejos? E o ierarhie a pupatului copilului care demonstreaza cat de mult îl iubești? Pe bune? Dacă știi că există cel mai mic risc, de orice factură, medicală, psihologică, nu e trecut în obligațiile tale să te abții să faci ceva ce ar putea să-i facă micuțului și cel mai mic rău? Dacă știi că prin sărut se transmite hepatita, streptococul beta hemolitic și alte minuni ce i-ar putea dăuna copilului, nu ai vrea să eviți să i le transmiți? Dacă știi că fiicei tale sau fiului tău îi e rușine că tu când îl iei de la școală îl pupi pe gură în fața copiilor, deși nu s-ar jena de un pupic pe frunte sau pe obraz, nu ai vrea să-l scutești de o astfel de situație? Când adolescentul vine acasă cu iubita lui, o pupi și pe ea la fel de dragă ce-ți e? Sau îl pupi doar pe el, ca să știi sigur că fata fuge mâncând pământul? De fapt, mai bine nu… mai bine faci ce crezi tu că e bine, cum vrei tu să fie bine, cum te simți tu bine, pentru că e, de fapt, vorba de TINE în ecuație. Copilul e așa, doar un premiu venit să-ți împlinească visele, e al tău, tu l-ai făcut, tu îl pupi. Să fie clar, să zică cine ce-a zice. Respingerea de facto a oricărei alte păreri decât a ta, nu e un semn tocmai bun. Întrebați un psiholog despre asta. Subiectul nu e tabu, din moment ce scriem despre el și reușim să discutăm despre asta. Însă, cred că modul agresiv în care atacați oamenii care gândesc altfel, dau like altfel sau share-uiesc altfel decât dumneavoastră și-i catalogați altfel nu e tocmai dovada unei mentalități actuale. Trăim totuși într-o perioadă de liberatate în exprimarea opiniilor.
Pe Gloria o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
