Am fost în stradă, cu un grup de activiști din Timișoara, ca să atragem atenția asupra violenței împotriva femeilor. O mână de oameni, cu pancarte, în centru orașului. Ignorați și de trecători și de presă.
Sunt bărbat, am familie, am o fiică, am condus grupuri – la un moment dat aveam șapte femei într-o echipă de opt – am condus interviuri cu zeci de femei, pe care le-am invitat nu în cameră, ci în holul hotelurilor din diverse orașe.
O cunosc pe Nicoleta, arhetipul femeii care suferă într-o relație, care suferă, în general, într-o societate care nu este în stare să-și apere subiecții. Dar.
Cred că nu acuzând familia tradițională rezolvăm problema.
Cred ca nu acuzând bărbatul ca specie agresivă rezolvăm problema.
Eu aș pune chipurile și numele ACELOR bărbați în piața publică, sa-i cunoască toată lumea, cum făceau comuniștii cu ”paraziții” societății. Aș spune numele ACELEI familii.
Dacă nu le spunem numele, dacă recurgem la generalizări furioase, nu obținem nimic.
Ideea că bărbații sunt agresivi, că familiile tradiționale sunt greșite, nu face decât să dezbine și mai mult o societate și așa dezbinată de religii, de sărăcie, de orientări sexuale, de aberațiile politice.
În justiție, în școală, zac soluțiile, în reacția societății care aude, care vede, care își cunoaște vecinii, prietenii, trecătorii de pe stradă.
Eu am stat în stradă pentru dreptul femeilor la respect, la viață, la iubire. Și am fost umilit de o societate care se animalizează pe zi ce trece.
Suferința Nicoletei este suferința noastră, a tuturor, chiar dacă suntem bărbați, chiar dacă trăim în familii tradiționale.
Să nu adăugăm suferință suferinței. Să rămânem împreună, femei și bărbați, dacă vrem să mai dăm o șansă iubirii. Dacă vrem ca moartea Nicoletei să nu fie doar o dramă între atâtea altele, adică, un fapt divers.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.