Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge sau… este îndrăgostit. Am aflat asta de curând. De la el şi pe pielea mea. Și vibraţia asta necunoscută nu este noua sonerie a ceasului, din fericire.
Este 5 dimineaţa şi, după ani întregi de chin şi dimineţi oarbe, m-am trezit, fără ceas, după 4 ore lungi de somn. Asta după ce am dat mailuri pe la prietene, târziu în noapte, să fac ce ştiu eu sa fac mai bine, cadouri care să surprindă şi să fericească oameni. Pentru că sunt îndragostită. Din nou.
Mă îndrăgostesc de fiecare dată cu credinţa că va fi ultima dată. Jur. Şi chiar dacă durează o zi sau ani întregi dau tot, fără să mă gândesc că, într-o bună zi, voi rămâne despuiată de dragoste. Asta fiindcă am citit pe undeva că dragostea trebuie să o împarţi cu măsură.
Am o forţă imensă. Mă ridic mai sus decât un tsunami, gata să spulber orice în faţa mea. M-aş bate cu norii, cu munţii, cu tot ce străjuieşte acest pământ. Furnică, nu râde, te pot strivi într-o clipă!
Narcis până în măduva oaselor, îndrăgostită de mine până peste cap, mă uit la el şi nu-mi vine a crede ochilor. Asta pentru că suferinţele lui sunt ale mele, şi tremurul, şi licărul din ochi, şi sinceritatea, şi… Nu este doar o reflexie, sunt eu.
Am ochii mari şi încercănaţi, ten măsliniu, o gură cărnoasă, nas acvilin, păr moale îmi încadrează maxilarul puternic…
Ce? Să mă uit în oglindă? Eu sunt. Eu mă complac într-o relaţie care nu mai merge, mă arunc cu capul înainte şi mă aprind într-o secundă, cred în destin, iubesc, sufăr, pândesc, mă agit, povestesc…
Tot eu sunt interesată doar de ce nu pot avea. Așadar, în loc să mă prefac şi să servesc pe tavă ce mi-ar plăcea să primesc, mă expun aşa cum el nu are nevoie de mine.
Îmi spune verde în faţă ca-i plac blondele longiline, hedoniste, fashioniste, cu ochi ca marea, plate şi cu ambiţie cât bobul de nisip, pe care să i-l arunce cu sictir în faţă şi eu…?
Eu mă trezesc la 5 dimineaţa fără ceas, după ce toată viaţa am înjurat dimineţile în public, şi-i şi declar lucrul ăsta, ca să ştie de la început cu cine are de-a face. Afişez un zâmbet tâmp când mă văd cu prietena mea din Ţara Minunilor, care-mi spune că bărbaţilor le plac femeile care le dau cu flit. Lucru confirmat şi de el cu doar câteva ore mai devreme.
Eu îmi hărțuiesc prietena să-mi cumpere “Podurile din Madison County” în varianta hard copy ca să mă pot înfiinţa cu ea în punguţa şi codiţa fluturând în faţa lui, asta pentru ca el să o poata face cadou blondei longiline, hedoniste, care i-a dat cu flit şi l-a facut să sufere, să se înfometeze, să fie ce sunt eu acum.
Eu sunt brunetă, tunsă cu ciobul la nervi într-un salon de cartier şi retuşată cu greu de stilista cu fiţe la care merg de mai bine de 15 ani. De înălţime medie, cu ţâţe măricele, pe care nu le pot ascunde, cu stil vag şi ochii căprui, obosiţi de tabelele şi rapoartele zilnice pe care le tot învârt în laptop măcar 12 ore pe zi.
Și cu toate acestea nu mă pot abţine. Îndrăgostită până la sufocare, impetuoasă şi umilă în acelaşi timp, regină şi cerşetoare. Pentru că i-aş putea desena la orice oră gura şi-i simt in nări parfumul şi acum.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
