În iunie 2024, Viena a ocupat pentru a treia oară consecutiv locul întâi ca cel mai bun oraș pentru a trăi. Sună minunat, nu-i așa? Totuși, orașul se situează pe ultimul loc în ceea ce privește relaționarea cu localnicii. Nu mă refer la expați sau migranți, ci la familiile austriece de generații. A dezvolta o relație cu ei este aproape imposibil, asemenea evadării din Fort Knox. Dacă ai norocul să spargi gheața, trebuie să mergi cu grijă, ca pe coji de ouă, pentru a nu spune sau face ceva greșit. Ei, însă, nu au nicio reținere în a te pune în dificultate.
Cu toate acestea, există mereu o soluție. Viena oferă o gamă variată de evenimente la care poți participa. Unul dintre aceste evenimente mi-a rămas în memorie. Să-ți povestesc…
Am văzut anunțul pentru eveniment, programat peste 30 de zile (da, lucrurile se programează cu mult timp înainte), cu un nume sugestiv – ceva gen colaborare la nivel de business, organizat sub forma unui workshop de o zi (9.00-17.00), într-o locație fabuloasă în centrul orașului. M-am înscris imediat. Deși relaționările exclusiv cu femei nu sunt preferința mea, am fost fascinată de agenda prezentată și am decis să fac un compromis. Deoarece cateringul nu era inclus, am fost invitate să aducem un preparat vegetarian care putea fi aperitiv, fel principal sau desert. Până aici, totul clar.
Am obiceiul de a-mi asorta ținuta la evenimentul la care particip. Pentru această întâlnire de business, am ales o cămașă, pantaloni, pantofi cu toc înalt și o eșarfă delicată de mătase. Accesoriile mele – cercei, colier, brățări și ceas – erau o combinație de metal și piatră în straturi. Din cauza lecturii pe întuneric (nu vreau să dau vina pe vârstă), ochii mei refuză să mai vadă aproape. Pentru a nu-i deruta pe cei din jur, mi-am agățat ochelarii de buzunarul cămășii. Reține acest detaliu, pentru că va fi important.
La data stabilită, am plecat la timp de acasă, nerăbdătoare să ajung. Am fost printre primele sosite. Am fost invitată să completez un sticker pe care să-mi scriu numele și “superputerea” mea și să-l lipesc pe bluză la vedere. La ora stabilită, a început distracția.
Locația era generoasă, cu trei încăperi mari și o bucătărie. În sala principală, scaunele erau așezate de-a lungul pereților, în cerc. Dacă voiam să iau notițe, trebuia să scriu pe genunchi.
Introducerea a fost neobișnuită: “Să intrăm în vibe-ul zilei, să ridicăm brațele, să sărim, să ne scuturăm mâinile și să respirăm, eliberând energia negativă.” Aproximativ 15 persoane au început să sară și să expire puternic. Cred că era un test să vadă cum reacționăm la comenzi aberante. Știi copiii aceia care nu vor să participe la serbări și mimează participarea? Am ridicat mâinile cu grijă să nu-mi sară cămașa din pantaloni. Nu mi-a ieșit schema; cămașa, în schimb, da. Nu m-am pregătit pentru un moment de încălzire ca la ora de sport, de la care chiuleam în școală. Se pare că trebuia să ne scuturăm mai cu viață și ghici cum zdrăngăneam eu: sanie cu zurgălăi. Momentul de scuturat s-a încheiat după o perioadă, timp în care ochelarii mei au făcut un triplu salt spre podea. Noroc că s-a terminat rapid.
Orice lucru care începe rău, continuă și mai rău! A urmat momentul de yoga. Pe podea. Asta a fost clipa când am observat că am o altă definiție pentru business dress decât ceilalți participanți. M-am uitat în jur și ghici ce? Se pare că unele rochii/fuste permit poziții… diverse. Ai încercat vreodată poziția lotus cu pantaloni și pantofi cu toc? Ei bine, am înțeles că cuvântul cheie era “colaborare”, însă am ales să particip la acest moment așezându-mă pe scaun. Maxima mișcare de yoga a fost să pun picior peste picior. Cred că ai înțeles până acum că eu sunt prietenă cu yoga și meditația așa cum sunt prietenă cu dresatul de păianjeni și mâncatul cuielor.
După 20 de minute, m-am uitat la agenda evenimentului, frumos scrisă pe un șevalet. Prima parte era “greetings and introductions”. Așteptam cu interes momentul de autoprezentare, nu de alta, dar îmi place să știu cu cine vorbesc.
“Ladies, acum ne vom plimba prin cameră și ne vom conecta cu persoanele pe care le întâlnim, zâmbind și privindu-le în ochi 3 secunde. Vom striga numele aleatoriu, moment în care ne oprim și persoana care își aude numele se prezintă.”
Muzica de relaxare din fundal îmi părea o melodie de voodoo, iar eu mă simțeam ca o vrăjitoare care vânează oameni. Asta în timp ce mă reasamblam: băgat cămașa în pantaloni, reglat eșarfa, înfipt ochelarii în sutien. Citisesem eu undeva că ochelarii nu se poartă pe cap când nu îți trebuiesc agățați de nas. Știi oamenii aceia creepy care se uită fix la tine? Aia eram eu. În timp ce încercam să mă integrez în peisaj și să respect regulile jocului, nu vedeam decât ochi conturați greșit, rimel lipit de gene și ruj fugit pe cana de cafea. Singurul lucru pe care l-am respectat a fost să zâmbesc. Bine că nu a trebuit să explic de ce zâmbeam. Când se oprea muzica încercam să identific fața care vorbea și să o conectez cu povestea. Nu știu cum este la voi, dar pentru o persoană vizuală care își face un sistem bazat pe imagine și poziționat într-un anume loc, această metodă de “hai să ne cunoaștem” este groaznică.
În final, ne-am așezat pe scaunele noastre și am trecut la următorul punct pe agendă. Una dintre activități a fost crearea unei fraze pe o temă dată, la care fiecare adăuga sau ștergea cuvinte pentru a emite o idee coerentă. Un brainstorming interesant și provocator. Alte momente au constat în crearea unui proiect și prezentarea lui în grupuri mici de 2-3 persoane. Deși discuțiile deviau, ideea era bună.
Taxa de participare zero (0) m-a făcut să suspectez că trebuie să fie un șiretlic. Am aflat că organizatorul era o asociație finanțată din fonduri europene, iar cuvinte precum egalitate de șanse, toleranță, acceptare și adaptare erau strecurate accidental. Nimic greșit în aceste concepte, dar ele ar trebui să fie alături de rezultate, competență și respect. Nu am de gând să deschid cutia Pandorei pe acest subiect, așa că vă invit și pe voi să faceți cheia pierdută.
Per total, evenimentul nu a fost rău, doar organizarea a lăsat de dorit, sau poate că eu am standarde învechite. Însă, follow-up-ul a fost impecabil. Voi participa la un eveniment de yoga, poate voi afla o tactică de abordare a pieței de business în Austria. Sau la o oră de zumba, pentru a descoperi o tactică de guerilla marketing.
Pe vremea mea era altfel. Am câteva curiozități totuși:
Este aceasta noua modă?
Think tank-urile se organizează în același stil?
Cum să mă îmbrac la următorul eveniment?
PS. Am prieteni implicați în yoga și zumba, atât ca creatori și investitori, cât și ca practicanți. Până și ei spun că business-ul și practica ar trebui să fie separate.
Toate articolele Gabrielei, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Părintele Ionuț Blidar și enoriașii srilankezi
Nu există „la vârsta ta nu se poate”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
