Jane era rușinos de fericită. Un copil în ziua de Crăciun, la vederea cadourilor, nu ar fi putut să concureze cu ceea ce simțea ea acum. Bărbatul din stânga ei conducea cu siguranță mașina, aruncându-i din când în când priviri aproape devoratoare.
Pentru Jane și Sebastian, era prima vacanță la mare în doi. Se mulțumiseră cu o locație oarecare, tot ce conta era să fie împreună.
Timp de o săptămână, s-au alergat în așternut prin camera de hotel, au avut discuții interminabile până în zori de zi și s-au bucurat de mâncăruri cu conținut mare de carbohidrați, la ore nepotrivite. Asemeni unor adolescenți, nimic nu părea să stea în calea lor.
Jane se speriase atunci de acel sentiment atât de intens, i se părea ciudat să simtă asta acum. Nu era prima relație sau primul bărbat. Nu mai avea de mult 18 ani.
Si totuși, în brațele lui, în apa mării, cu soarele arzându-i ușor spatele, Jane nu mai avea de gând să își ceară scuze pentru că se îndrăgostise. Sebastian o privea ca și cum nu mai văzuse nimic mai frumos în viața lui.
– Iar mă uit la tine cu privirea aia tâmpă, nu? întrebase el atunci aproape rușinat.
– E ceva rău în asta? zise Jane.
– Absolut nimic, spuse Sebastian, sărutând-o.
– Noi doi chiar suntem altceva, știi asta? adăugă el.
În momentul acela, nimic nu părea mai adevărat.
Au urmat multe luni de iubire perfectă – Sebastian părea să fie tot ceea ce nu au putut să fie toți cei de dinaintea lui: iubitor, glumeț, o persoană cu care se simțea liberă să fie ea. Pentru Jane, nu era greu să își imagineze o viață alături de bărbatul care o luase de acasă pe nepusă masă, o dusese la aeroport și o urcase într-un avion cu destinația Paris. Își petrecuseră acolo Crăciunul, la Disneyland, pentru că ea era o prințesă, iar el trăia pentru zâmbetul ei. Rătăciseră pe străzile din Paris, se răsfățaseră cu pain-au-chocolat și aplaudaseră cu încântare la spectacolul de la Moulin Rouge. Parisul a fost urmat apoi de multe alte orașe, cucerite de ei împreună, și care aveau să rămână, pentru ea, mereu „ale lor”.
Doi ani și jumătate mai târziu, Jane stătea din nou pe plajă, singură. Sebastian înota în larg cu unul din prietenii ei. Erau cu gașca la mare, de data asta într-un loc cu mai multe pretenții. Jane fusese promovată, iar lui Sebastian afacerile îi mergeau foarte bine. Aveau toate motivele să se bucure.
Jane simțea, însă, că ceva nu este în ordine. Sebastian era cumva în altă parte, cumva departe de ea, și părea să se bucure mai mult de clipele petrecute cu tot grupul decât cele din intimitatea lor. „Sunt paranoică și trebuie să mă opresc”, își spusese Jane atunci.
– Iubito, hai în apă! o întrerupse Sebastian atunci din gânduri.
Jane îl urmă. În brațele lui, în apa mării, uitându-se în ochi lui verzi și de acum reci, Jane nu mai avea de gând să susțină că nimic nu era în neregulă cu ei.
– Mă duc să mai înot un pic în larg, nu te superi? îi zise Sebastian.
Jane se desprinse atunci din brațele lui. Fusese un gest simplu, normal, aproape lipsit de semnificație pentru Sebastian. Jane, însă, îl resimțea ca pe un gol imens, apărut brusc înăuntrul ei. Legătura dintre ei doi se rupsese asemenea unui fir de mătase, sub povara unor lucruri încă necunoscute. De acum, era clar că el nu mai era acolo, lângă ea, de ceva vreme, și că finalul verii prevestea cumva sfârșitul clipelor ei pline de fericire.
Câteva săptămâni mai târziu, Jane avea să iasă plângând dintr-un restaurant, povestea lor era oficial încheiată. Povestea ei, fără el, abia acum începea.
Pe Jane Doe o găsiți cu totul aici sau aici.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Iar vine sfârșitul lumii românești
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
