Aceasta este coperta revistei Perfect Magazine de luna viitoare, cu Nicole Kidman, 55 de ani, într-o formă excelentă.
Foto: Zhong Lin, Styling: Robbie Spencer, Creative Direction: Katie Grand (sursa)
“Fabuloși mușchii tăi abdominali, Nicole Kidman, dar acest efort frenetic de a arăta jumătate din vârsta ta este înjositor. Pentru un superstar ca tine e ok, dar dacă am avea timp pentru asta și restul muritorilor...” titrează The Guardian.
Nicole Kidman are 55 de ani. Știm asta de pe internet, altfel, uitându-ne la poza asta apărută săptămâna trecută, nu-i dai mai mult de 30, poate. Știm că orice ar purta repurtează un mare succes comercial. Presupun că se va vinde foarte bine și echipamentul de sală, și cizmele care îi arată picioarele bine lucrate. Am văzut-o de-a lungul timpului pe nenumărate coperte și în multe reclame, de la Chanel (în 2004, când a primit 2 milioane de lire sterline, încă unul dintre cele mai scumpe proiecte de publicitate), la zborurile de lux cu Etihad Airways, rivalii companiei Emirates), niciodată însă purtând niște ochelari Guess ori să apară ca partenera imaginii pentru Versace parfum barbati. 🙂
Ce e diferit acum față de ce știam apropo de cum arată – adică injecțiile, intervențiile minore sau mai importante cu bisturiul? Mușchii! Și n-ai ce zice, în bicepșii sculptați (ar fi nevoie de cinci antrenamente pe săptămână a estimat un instructor de fitness), în abdomenul plat și în lipsa aripilor de liliac de la brațe e multă muncă. Știm și că în realitate nu arată ca pe copertă, dar tot e cumva șocant. Suntem curioase dacă ne și motivează o astfel de apariție să ne apucăm de sport intensiv sau moderat, așa cum multe femei au fost inspirate de Kidman cu ani în urmă să-și cumpere un Chanel no 5.
Să vedem acum ce zice autoarea editorialului din The Guardian.
“Vârsta de mijloc a devenit un segment foarte elastic pentru multe alte femei. După ce a apărut astfel transformată, a curs ceva cerneală pe tema asta despre femei în vârstă care au trecut printr-o transformare asemănătoare, puternice la corp și de aceea, spun ele, mai puternice la minte, creatoare ale unei feminități noi, sănătoase, care dă timpul înapoi oferindu-le o formă pe care nu n-au avut-o nici la 20 de ani. Ce poate să nu-ți placă?
Mai ales că, de exemplu, un sondaj recent realizat de Women in Sport a arătat că peste un milion de fete care se considerau sportive în școala primară și-au pierdut interesul pentru activitatea fizică în adolescență. Frica de a fi judecat și lipsa de încredere au fost printre principalele motive invocate. Gimnasta Simone Biles, starul tenisului Serena Williams și multe dintre jucătoarele de fotbal din Anglia au fost, de asemenea, judecate cu cruzime și criticate ca fiind nefeminine și cu un fizic prea bărbătesc. Așadar, nu va încuraja această mini-armată de celebrități de peste patruzeci și ceva de ani, editorialiști media și influenseri, în frunte cu Kidman, mai multe femei să ridice greutăți?
Poate. Biles, Williams și colegele lor sportive sunt super-fit pentru că sunt dedicate sportului pe care-l practică. Ceea ce nu fac ele este să aibă o strategie complexă pentru a încerca să înșele Timpul. Când transformarea corpului devine strâns legată de încercarea imposibilă de a arăta de 30 de ani când tu ai vârsta dublă, capcana feminității este răsturnată (?).
În anii 1980, feminista Susan Brownmiller a scris o carte întreagă despre feminitate, o măsură prin care bărbații și femeile calculează presupusele active, comportamentul și deficiențele fizice ale unei femei. Brownmiller a descris încercarea de a dobândi feminitate ca fiind „îngrozitor de inconsecventă, în același timp… minuțioasă… Feminitatea cere întotdeauna mai mult”. Și a avertizat că „o absorbție nesfârșită în impulsul de a avea un aspect perfect… este limitarea supremă a libertății minții”.
Madonna, cu o față foarte proaspătă și alarmant de “buzată”, și-a sărbătorit recent cea de-a 64-a aniversare în dresuri de plasă și o fustă despicată până la coapsă. De ce nu? Ea a călătorit de la un boy toy (o jucărie băiat) la toy boy (băieți de jucărie) aparent fără a îmbătrâni cu un an. Dar, ea le-a spus fanilor săi, are zeci de ani de cicatrici de luptă, inclusiv ligamente rupte și o proteză de șold. Artrita trebuie să urmeze cu siguranță. În acele circumstanțe, „a-ți da voie să pleci”, cel mai grav dintre păcate într-o cultură obsedată de tinerețe, ar putea părea o ușurare binecuvântată. „Bătrânii sunt cu adevărat ființe umane?” a întrebat Simone de Beauvoir în cartea sa Old Age. Cum putem ști asta într-o națiune de femei Peter Pan?
Reinventarea este profesia lui Kidman, dar parada continuă de mărturii ale femeilor care își fac publice eforturile de nu mai îmbătrâni prin dietă, exerciții fizice, garderobă, abstinență, camuflaj și o doză de auto-înșelăciune este înfiorătoare. O competiție absurdă în care „pot să fac acest truc magic de a rămâne tânără mai bine decât tine” este clar opusul solidarității între surori.
Contează cu adevărat această paradă a femeilor suficient de bătrâne ca să știe ele mai bine? Discutabil, dar se poate spune că da, deoarece se alimentează atitudini moralizatoare despre sănătate și îmbătrânire care ignoră impactul bogăției și al clasei. Linda Tirado, când avea două locuri de muncă și era mamă a doi copii, a scris în 2013 un articol pentru HuffPost intitulat “Acesta este motivul pentru care deciziile proaste ale oamenilor săraci sunt justificate”. Ea a explicat că a fumat pentru că „este un stimulent. Când sunt prea obosită să mai fac un pas, pot să fumez și să mai merg încă o oră.” Ea, și mulți ca ea, care luptă pentru a trăi, nu au nici timpul și nici resursele pentru a avea mușchii lui Kidman – dar având în vedere că aceste imagini inundă cultura populară, aceste femei se compară adesea cu cele care pot.
Introspecția necruțătoare (spre deosebire de insurecția necesară pentru a contesta inegalitățile vieții) și o obsesie pentru ceea ce s-a pierdut, în loc să contemplăm câștigurile care vin odată cu vârsta, ne împiedică să ne simțim în largul nostru cu cine am devenit, oricât de imperfecte și ridate suntem. În “Natural Causes: Life, Death and the Illusion of Control“, autoarea și activista Barbara Ehrenreich scrie revigorant: „Odată ce mi-am dat seama că sunt suficient de bătrână ca să mor, am decis că sunt și suficient de bătrână pentru a nu mai suferi, supăra sau plictisi căutând să-mi prelungesc viața.”
Să faci mișcare poate fi plăcut. Îmbunătățește sănătatea mentală și fizică. Potrivit cercetărilor publicate recent, o plimbare de 10 minute în fiecare zi, timp de cinci ani, i-a ajutat pe octogenarii coreeni să trăiască cu 40% mai mult decât cei care nu s-au mișcat deloc. Asta are sens. Dar extremele, nu. Căutarea tinereții veșnice consumă lacom spațiul în care ar trebui să fie posibil să vezi și să admiri multe moduri de a naviga splendid spre bătrânețea cea ridată. Dame Judi Dench, în vârstă de 87 de ani, a fost fotografiată săptămâna trecută la evenimentul caritabil The Repair Shop de la BBC. Nu părea deloc înfricoșată de cine este acum și de ceea ce urmează.”
N.red: Fetelor, nu vă deprimați. Marele adevăr, pe care cel mai adesea îl băgăm sub preș, e că poți avea toți banii din lume, dacă nu ai voință, degeaba. Ați înțeles? Sunt atâtea forme de mișcare care nu costă nimic – de la mersul pe jos care face piciorul frumos, la pereții din casă în care ne putem opinti, la scările de bloc pe care le putem urca și coborî la orice oră cu plasele în mâini, la podeaua pe care o putem folosi în fel și chip. Asta e. Vrem, putem. Nu vrem cu adevărat, găsim imediat scuze. Nici nu știți ce inventive devenim. Dar de un lucru sigur v-ați convins și voi până acum: ne simțim mai puțin nefericite, dacă avem acest scop în minte – să fim împăcate cu felul în care ne servim trupul și mintea. E un scop nobil, deasupra oricărei bănuieli de ipocrizie. La treabă, zic! Cele care considerați că aveți și această chestiune de rezolvat cu voi. Dacă nu, păstrați-vă pentru cele 10 minute de plimbare zilnică atunci când va fi vremea. 🙂
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
