– continuare de aici –
Amalia rămase împietrită, lipită de ușă, iar în urechi, ecoul vorbelor abia auzite se amplifica nepermis de mult. Amețită și obosită, hotărî să amâne după câteva ore de somn noile întrebări. Într-un timp atât de scurt, viața îi fusese întoarsă pe dos, scuturată bine, periată în răspăr și întinsă pe sârma tuturor posibilităților, inclusiv a celor tabu.
Adormi aproape instantaneu, căzând într-un somn adânc, fără vise.
Se trezi târziu – pentru prima dată, nu auzise alarma ceasului, deși aceasta sunase până la epuizare. Cam multe premiere, într-un timp atât de scurt, mormăi pentru sine și-și propuse ca, înainte de toate, să nimerească mai întâi baia și apoi cafeaua. Dacă tot era târziu, nu mai conta o oră în plus. Și se miră singură că, în loc să iasă din casă aproape în pijama și să se urce bezmetică în primul taxi, ca să ajungă cât mai repede la serviciu, era calmă și netulburată… până când ecoul ultimelor cuvinte ale lui Adrian, auzite prin ușă, își făcu iar simțită prezența. Trebuia neapărat să vorbească cu el. Nu putea (nici acum) să-i ceară socoteală, dar ar fi vrut să lămurească noua situație dintre ei.
În drum spre birou, anunță că întârzie și mai făcu un ocol pentru o programare la un centru de înfrumusețare. Greu de crezut, dar nu mai fusese de foarte mult timp și, nu știu cum, azi simțise nevoia să facă ceva pentru ea (sau pentru Adrian? îi trecu un gând răutăcios prin minte). Cam multe ecouri și gânduri începuseră să-și facă de cap în locul unde până atunci fusese o ordine desăvârșită. Luă un taxi și începu să-și butoneze telefonul. În adâncul sufletului, spera să găsească un mesaj de la Adrian, ceva… Se simți ușor dezamăgită, dar în scurt timp avea să-l revadă și asta ar fi trebuit să fie de ajuns să-i liniștească inima, cam agitată în ultimele două zile…
Cum traficul părea blocat, timpul se scurgea nepermis de lent. Cu mintea aiurea, de la ce treburi avea în ziua respectivă, la ceea ce se întâmplase în poate cel mai zbuciumat weekend din viața ei, înapoi la Adrian și la ochii lui pătrunzători, luă iar telefonul, mai verifică încă o dată mesajele, ba chiar și emailul de serviciu, unde, săpând în avalanșa de mesaje legate de proiecte, întâlniri și ședințe, nu găsi nimic interesant. Atunci, își aduse aminte de contul de Facebook pe care nu prea îl folosea. Da, până mai ieri fusese o tânără complet atipică. Și-l făcuse într-o doară, în urmă cu câțiva ani, dar nu intra pe Facebook decât o dată la câteva luni. I se părea o rețea de socializare aglomerată, plictisitoare și, mai ales, mare consumatoare de timp. Dar cum în acel moment, chiar avea timp, intră pe Facebook. Dar nu ca să aibă ce face în timp ce mașina se târa ca melcul pe bulevardele prea aglomerate ale orașului, ci ca să-l caute pe el. Pe Adrian. Imposibil să nu aibă cont pe Facebook, el doar era dintre cei mai populari, asta era clar. Și un alt gând ascuns o luă cu asalt: ce știa ea despre el? Cum de se uitase un bărbat ca el la ea, o fată atât de ștearsă? Ca să-și alunge tulburarea, începu să butoneze telefonul. Îi tastă numele cu grijă, de parcă ar fi putut să se spargă între degetele ei și apoi, analiză cu atenție fiecare profil, căci nu găsise numai unul cu numele lui, așa cum se întâmplă de obicei.
Îl găsi rapid. Îl recunoscu după poza în care ochilor lui greu de uitat le făcea bună companie un zâmbet impecabil, cu dinți albi, strălucitori și își notă în minte să-și facă și ea cândva, dar cât mai repede, un tratament de albire dentară…
Profilul era unul public, așa că îi luă la rând postările și fotografiile. Adrian avusese timp să posteze câteva instantanee și de la petrecere, ba chiar două-trei poze erau de pe la birou. Pe ea, însă, nu se regăsi în niciuna. Zâmbi amuzată și continuă navigarea, cu fotografii postate în săptămâna de dinaintea petrecerii. Multă lume, veselie, zgomot… ce răzbătea dincolo de imaginile statice. Avea mulți prieteni Adrian, nici nu se putea altfel. Și o femeie. Frumoasă, zveltă, cu părul tuns scurt, băiețește. Ea apărea în marea majoritate a acestor poze. Ce-i drept, numai într-una, foarte aproape de Adrian. Se întoarse la profil și consultă statutul său – nu scria nimic. Apoi, reveni la poze și, cum mai toate personajele erau etichetate, nu-i fu greu să-i găsească profilul fetei. Din poza de cover, zâmbeau amândoi, ea și Adrian, înlănțuiți. Scria acolo că este stewardesă, iar statutul ei sentimental era unul cât se poate de explicit: „într-o relație cu Adrian…”
„Da, iubito, este totul în regulă… ” auzi iar ecoul vocii lui, dar de data asta totul devenise extrem de clar…
– citește continuarea aici –
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Viața este un cadou pe care îl despachetăm în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
