Dincolo de toate nefericirile sau fericirile pe care le putem trăi într-o zi, dincolo de toate neajunsurile sufletești, vin nopțile de weekend pentru episodele restante din Grey’s Anatomy. Nu știu pe baza a ce ne construim pasiuni înrăite pentru personajele din seriale, nu știu dacă nu cumva ne odihnim și oglindim sufletele și viețile exact în toate întâmplările din serialele noastre regizate, dar cert e că noi suntem toate persoanjele și întâmplările din film la un loc.
Într-un episod în care Derek încă își negocia sentimentele, încă nu voia să își dezlege lanțurile unei relații aparent nefericite (aparent), Meredith îl aștepta cu mâna întinsă, rugându-l delicat și năucitor de dureros “Choose me, love me, pick me!”. M-a trecut un fior rece combinat cu un sâmbure de frică și neputință. În versiunea mea nemăsluită, mi-am dat atunci seama că eu sunt Meredith. Și eu, într-un moment de egoism suprem, l-am rugat să-mi fie mie sprijin, să mă iubească pe mine, să mă lase să-i fiu eu casă și acasă.
A ales-o cu adevărat târziu, după multe episoade în care eu deja îmi adunasem toate gândurile pierdute pentru a le potrivi în cuvinte frumos împachetate pentru a le povesti și scrie. În miezul tristeții și naivității mele, în lumea dragostei mele, l-am iertat pe Derek pentru toate neputințele și nehotărârile lui. Am îmbrățișat-o în gând pe Meredith și i-am promis că ea nu va mai cunoaște trădarea, așteptarea și uitarea. Pe mine nu m-a mai ales niciodată, a plecat într-o dimineață de duminică. Pentru mine, mult timp, săptămânile au avut 6 zile. Pe el, încă nu l-am iertat. Nu știu de unde-mi sunt neiertările, poate din acea oboseală constantă a eșecului, poate din toate acele neiubiri netrăite până la sfârșit, neconsumate complet, poate din acea convingere că după iertare, inevitabil vine vindecarea și uitarea.
Trăiesc cu personajele toate cancerele care mocnesc și ucid. Ah! Ce prieteni am devenit […]
Îmi rog deseori regizorul vieții mele să fie îngăduitor, să mă mai lase să-mi repet scenele pentru marele final. Nu vreau să fiu nepregătită pentru marile sfârșituri ale colegilor și partenerilor de platou și viață.
Trăiesc cu toate personajele din serial toate bolile și neputințele unui întreg spital, mă înfioară toate diagnosticele grele, mă deprimă toate trecerile, toate deciziile personajelor care aleg iar și iar alte suferințe, alte accidente, alte soții, alte vieți.
În final, noi toți suntem spitale și bolnavi ale acestei vieți.
Guest pos Alexandra Ignat
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
