Pe mine m-a învățat mama că bărbatul pe care îl voi alege trebuie să mă iubească din cap până în picioare. Cu bune și cu rele. Sunt dificilă. Sunt cu toane. Sunt încăpățânată. Dar dacă eu pot să iubesc un om cu bune și cu rele, oricine poate. Dacă mie, căreia Dumnezeu i-a dat cel mai puțin din acea fiolă drăguță numită toleranță, nu mi-e greu să iubesc complet, nimănui nu îi e. Temerile sunt cele care ne opresc. Suntem programați să iubim.
Așa m-a învățat pe mine mama. Și orice bărbat care se va apropia de mine și nu va avea această calitate, va avea de suferit. Că așa m-a învățat pe mine mama. Și mă cert cu ea întruna. Și ne contrazicem. Și suntem încăpățânate. Și orgolioase. Și ne iubim. Și n-o să recunosc în veci asta în fața ei, dar de fiecare dată când mi-a dat un sfat, chiar dacă nu l-am urmat, m-am gândit la el, mi-am judecat acțiunile prin prisma lui. Și când mi-a zis mama Așa să faci!, am avut tendința să nu fac, că eram adolescentă rebelă, dar am facut. Că știam că e bine. Știam că vrea să îmi fie bine. Și când nu am făcut ca ea și am greșit, mi-am lăsat capul pe picioarele ei și am plâns. Și ea m-a mângâiat pe cap până am adormit. Și a doua zi m-am simțit mai bine.
Și cum mi-a zis mama că bărbatul meu va trebui să mă iubească din cap până în picioare, am căutat asta în toate cuplurile pe care le cunosc. În ochii lui. În ochii ei. E trist când e doar în ochii unuia dintre ei. Și cunosc un singur cuplu la care văd asta și când se ceartă. Care se iubesc din priviri. Din gesturi. Din zâmbete. Din tachinări și orgolii. Și cuplul ăsta, deși are mai bine de 15 ani, e ca la început. E mai frumos decât cuplurile tinere. Și e impropriu să spun asta, fiindcă ei, prin iubirea lor, sunt mai tineri și mai frumosi decât majoritatea oamenilor pe care îi cunosc. Le strălucesc sufletele. Le străluceşte iubirea. Și, pe măsură ce trece timpul, strălucirea e și mai puternică. Și e frumos. E pur. E așa cum trebuie să fie. Fiindcă așa trebuie să fie. Iubirea e atât de simplă, vine din suflet. Vine de la sine.
Și cum mi-a zis mama că bărbatul meu va trebui să mă iubească din cap până în picioare, am ales ca, mai întâi de toate, să mă iubesc eu din cap până în picioare. Dificilă. Cu toane. Încăpățânată. Cu fundul mare. Cu bucle. Cu ochii mici. Cu pielea sensibilă, atât de sensibilă încât iarna îmi sângerează mâinile de la ger. Și abia apoi, după ce mă voi fi iubit pe mine din cap până în picioare, voi putea pretinde altcuiva asta. Și nici măcar atunci, că dacă mă iubeşte, nu trebuie să îi pretind eu nimic. Face singur. Simte singur. Iubește singur. Fiindcă nu cunoaște nicio altă cale.
Guest post by Casandra
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.