Toată lumea de pe stradă o știe pe doamna Tina, o doamnă singură și ciudată, îmbrăcată fistichiu, cu părul blond platinat și cu cercei pe care-i schimbă după vreme, după anotimp sau după ideile care-i trec prin cap. Azi o poți vedea cu cercei roz sub o pălărie verde uriașă, cu mănuși fine de dantelă, iar mâine complet îmbrăcată și împodobită în alb și în negru. Ce-i al ei este pus deoparte în materie de imagine și nimeni nu o înțelege dar toți o observă, o critică și o invidiază în taină. Într-o zi a mers la Bibliotecă cu o pălărie sub formă de colivie și cu papagalul ei iubit, Fifi, pe umăr. Cerceii din ziua aceea erau lungi și ornați cu pene de păun.
Domnul Titi își amintește perfect ziua aceea. O poate uita? De o lună s-a mutat la fata lui, Oana, căci a rămas singur și văduv, trist și neconsolat. “Vino, tată, la noi!”. Și a venit. La început, viața în acest oraș i s-a părut plictisitoare. Nu cunoștea pe nimeni. Fata și ginerele plecau dimineața și veneau seara târziu de la muncă; aveau joburi importante și funcții de răspundere. Îi înțelegea, căci și el a avut. Apoi, a început să iasă tot mai des, să vadă și să simtă profund freamătul cultural, spiritul timpului nou, schimbat, pe care îl trăia. Nu era ca pe vremea lui, o, nu!
Domnul Titi în mod sigur a remarcat-o pe doamna Tina chiar în primele zile. Prima oară când a văzut-o, el era la geam și urmărea cerul și semnele lui, iar ea mergea către casă. I-a atras imediat atenția acea femeie colorată, distinsă și în același timp severă. Da, da, i se părea dur mersul ei de general și a simțit rapid o contradicție. A întrebat-o seara pe fata lui. Dar fata nu știa mare lucru. Doar că este văduvă și că are copii în străinătate. Și că este o vecină cumsecade.
În ziua aceea, domnul Titi și doamna Tina s-au întâlnit la Bibliotecă. S-au întâlnit ca şi cititori, dar doamna Tina a aflat că și ca vecini.
– Sărut mâinile!
– Bună ziua! Ne cunoaștem?
– Suntem vecini. Eu locuiesc la numărul 15, iar dumneavoastră la 19.
– Interesant. Și ce doriți?
– Nimic. Doar v-am salutat. Nu doresc nimic. Încercam o conversație ca între vecini iubitori de lectură, nimic mai mult. Dumneavoastră ce citiți?
– Pe mine nu mă interesează ce citiți, nu văd de ce pe dumneavoastră v-ar interesa ce citesc eu. Nu mă pasionează discuțiile întâmplătoare și aparent culturale cu necunoscuții, vecini sau nu.
– Mă scuzați atunci! Bună ziua!
– Bună ziua!
Domnul Titi abia a avut timp să-i observe eșarfa cu niște imagini geometrice alb-negru și cerceii în formă de elefanți mici, mijlocii și mari tot în joc alb-negru, că doamna Tina cu mersul ei milităros s-a și dus. Pe femeia asta nu o voi mai saluta niciodată! Este ciudată și cu probleme.
Da, doamna Tina avea probleme. Cu trecutul ei, cu prezentul și chiar cu viitorul. Cu viitorul pentru că aștepta moartea. Ce faci, mamă? Ce să fac, aștept moartea. Fata ei din Germania suferea mult la așa un răspuns. Ca și fata ei din Italia. Ca și băiatul ei din Canada. Vino, mamă, la noi în Canada! Ce să fac eu în Canada? Mamă, îți trimit bani să-ți faci dantura! Să nu-mi trimiți nimic, că nu fac nimic! Nu-mi trebuie nimic. Ce mai faci, mamă? Ce să fac, aștept să treacă ce a rămas de trecut… De la copii nu primea nimic. Convingerea ei era că părinții să dea, nu să primească!
Cu trecutul, problemele ei s-au mai așezat. Soții ei, bărbații care i-au jurat iubire eternă, iubiții și amanții stau acum într-un soi de album al morților, într-un cimitir. Pe toți i-a crezut și toți au mințit-o. Primul soț a părăsit-o pentru o altă femeie, cea mai bună prietenă desigur, și a lăsat-o singură cu doi copii. Al doilea o bătea, al treilea…și tot așa. Nu, nu este mândră cu trecutul ei, dar îl povestește uneori. Asta am făcut, asta am fost, asta am ales. Așa că acum lăsați-mă cu toții în pace.
Domnul Titi a avut și el zbaterile lui sufletești, dar a fost căsătorit cu o singură femeie, care a murit acum câteva luni. Da, a iubit pe altcineva, dar această poveste nu interesează pe nimeni. Ce mai vrea de la viață? Să trăiască! Până la ultima clipă! Are sufletul încă plin de iubire și multe idei. Nu poate și nu vrea să trăiască singur. Da, s-a gândit la doamna Tina ca la o posibilă viitoare iubire, dar e prea ciudată. E plăcută, dar ciudată. Tina… de unde i-o fi venind numele ăsta?
Citiţi şi Zborul
Doamna Tina, ajunsă acasă de la Bibliotecă, un pic stânjenită de întâlnirea cu vecinul, nici măcar nu și-a scos eșarfa cu geometria în alb-negru și a și deschis computerul. Este pe Facebook și, mereu curioasă de noutăți; primul lucru e să vadă cine i-a mai dat like, cine mai comentează și cine îi mai cere prietenia. La vârsta ei se distrează așa. Îi place viața virtuală. E mai simplă decât cea reală. În cea reală tocmai își vede vecinul de la numărul 15 că mătură frunzele galbene din fața casei. E normal să mături când copacii vor trimite noi și noi frunze? E logic? Nu e. Pe Facebook, o așteaptă o cerere de prietenie nouă. Un anume Constantin Apostol. Chip cunoscut. Blând. Îl recunoaște, desigur. Dă accept. Ce o fi, o fi. Cine o fi, o fi… Ea Constantina, el Constantin. Un semn.
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
