Aceasta este povestea de iubire dintre noi, Euridice şi Orfeu. Prin care vă povestesc limita până la care poate ajunge cu devotamentul şi iubirea un bărbat. Mai presus toate, inclusiv de moarte.
Cine este Orfeu? Fiul lui Apollo, zeul zilei, al luminii şi al artelor, protectorul poeziei și al muzicii şi al Calliopeiei, muza muzicii, a dansului şi a elocvenței. Ca dotări deosebite, pe lângă cele native, tatăl său i-a dăruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes.
Orfeu era așadar, pe lângă fiu de zeu, o partidă bună, un cântăreț impecabil în timpul lui, în vechea Elada, Grecia de astăzi, vestit pentru puterea de a fermeca pe oricine cu măiestria sa. Chiar şi stâncile erau clintite din loc de cântul lui! Atât de desăvârşit, încât a devenit cu timpul chipul artistului absolut.
Eu, Euridice, eram o nimfă oarecare tot în acea perioadă.
De altfel, definiția mea de nimfă din Dex spune că eram o divinitate a apelor, a pădurilor, a crângurilor și a munților, considerată fiică a lui Zeus. Nu ştiu exact dacă legitimă. În orice caz, o fată tânără și frumoasă, plină de grație. Specific, după numele de Euridice, am fost nimfă de apă, după spusele lui Ovidiu sau de copaci, după spusele lui Vergiliu.
El, Orfeu, s-a îndrăgostit de mine într-o bună zi, ne-am căsătorit, iar povestea noastră, care nu a durat prea mult, s-a auzit până la pământeni în jos şi până la zei în sus. Asta mai târziu puţin, după ce s-a sfârşit. Nu prea bine.
„Nu întoarce capul, nu întoarce capul …Orfeu!” citez din mine acum. „Mă pierzi iar!”
Şi cum trăiam noi liniştiţi, apare unul, Aristaeus, căruia începe să îi placă de mine. I s-a năzărit lui, zeu de pământ, să mă iubească, dorească, habar nu am.
Eu nu și nu.
Am fugit de el, dar ce să vezi, am călcat strâmb pe un cuib de șerpi veninoși, neatentă. M-a mușcat de gleznă unul, m-a otrăvit și iată-mă la cer! Adică invers, în tărâmul umbrelor, la Hades, în infern. Cuminte fiind, nu prea înţeleg de ce acolo. Așa era treaba pe atunci, poate. Iadul te mânca, dacă mureai cumva şi nu erai decât o nimfă… S-or mai fi schimbat lucrurile între timp, poate s-a inventat Raiul. Căci, pe vremea aceea, zeii locuiau sus, în nori, acolo era rezervat doar pentru ei.
Am ajuns jos, dar jos de tot și am început să povestesc. Ce și cum este pe aici. Ai auzit, Orfeu, ce spuneam, chiar dacă erai distrus de durere. Ai cerut zeilor ajutor, pentru a îți reda iubita, adică pe mine. Dar cerurile au tăcut. Atunci, te-ai hotărât să vii tu însuți jos, ți-ai luat lira și ai coborât după mine. Hades, şeful de zonă, a fost fascinat de lira ta, de frumuseţea muzicii şi a versurilor tale. Auzi, să îi înmoi inima și să te lase să mă iei… Mi-a permis să te urmez în lumea celor vii, cu singura condiție. Să mergi în faţă şi să nu întorci privirea spre mine, până nu vom părăsi lumea de jos.
I-ai vrăjit pe toți şi la dus, şi la întors, pe drum, te-au lăsat toți să treci. Condamnați la pedeapsa eternă, precum Sisyphus și Tantalus, Charon, barcagiul morții nu ţi-a luat nici un ban, Cerb cel cu trei capete ţi-a permis să treci dincolo de porțile infernului cu mine de mână, până sus.
Ai venit la timp. Am început să urcăm. Doar că, aproape de ieşire, te-ai temut ca nu cumva să mă fi rătăcit şi ai întors capul. Dar tot ce ai mai văzut era cum zbor invers, cu braţele întinse către tine, înapoi, în Infern. Ei, iată, dispar a doua oară, de data aceasta pentru totdeauna.
Înapoi, în Iad.
Pffff. Iar foc, iar căldură, iar lamentări din astea veșnice. …Ei spun că era tărâmul umbrelor, adică răcoare, dar eu îţi spun că era cald. Sufocant, iar eu sufeream de astenie de la schimbările bruşte de temperatură. Şi dusă am fost.
Dar cu tine, drag Orfeu de suprafață terestră, cum a rămas?
Am auzit că ai rămas şapte luni în preajma râului Styx, înduioşând cu lira ta toate animalele sălbatice. Te-ai rugat de Hades, dar nu m-a mai eliberat.
După asta, nu ai mai vrut nimic. Ai rătăcit trist şi abătut, singura ta consolare fiind muzica și poezia ta. Nu mai vrut să iubeşti nicio femeie, rămânându-mi fidel dincolo de moarte.
Se spune că s-a format un cult în religia elenă din perioada clasică târzie. Cultul tău era bazat, se pare, pe poeme și cântece.
Spre deosebire de cultul lui Dyonisos, al tău presupunea reținerea de la carne, vin și dragostea senzuală, dedicarea către o viață credincioasă, ce avea drept scop ajungerea, după moarte, în Elysium. Un fel de Insulă a fericirii, unde plecau cei virtuoşi.
Eu cred că acolo ai ajuns, într-un fel de Rai.
Comunicarea dintre noi a fost defectuoasă pentru că era distanţa mare şi se pierdea semnalul. Doar simt că eşti bine.
Mai tîrziu, după câteva mii de ani, locaţia ta a fost folosită în multe filme, după ce a apărut cinematograful. Iată unul dintre ele. De acolo, urma să fie salvat ce mai rămăsese din Pământ.
Se spune ca tu, dragă Orfeu, ți-ai fi găsit sfârșitul în Tracia. Așezat pe o stâncă, din mijlocul unei pajiști, dădeai glas unor cântece triste inspirate de pierderea mea. În zadar te-au ispitit femeile care se închinau zeului vinului, Dyonisius. Ţi-au cerut să le să cânți o muzică veselă, orgiastică. Nu le-ai făcut pe plac și trupul tău a fost rupt în bucăți, cu mâinile goale, de menaidele furioase.
Oricum ar fi fost sfârșitul, a fost greu, cred eu, Euridice a ta, privind retrospectiv. Nici mie nu mi-a fost uşor. Ce să spun, sunt scrum deja…
Cam tristă povestea noastră, nu-i aşa?
Dar, până la urmă, niciuna dintre poveștile de iubire din istorie, de la începuturile facerii lumii și până în prezent, nu s-a sfârșit bine. Căci altfel nu mai intrau în nemurire, zic bine, Orfeu?
Așa că, de ce să ne mai plângem? Love hurts, asta se știe de la Adam şi Eva!
Acum, că a fost să fie o flacără mică sau una mai mare… ce mai contează?
Cum e oare mai bine să fii ars din dragoste: pe lampă, ca un fluture, pus pe proțap în iad, sau lovit la suprafață de un fulger?
Sunt atâtea soluții, iar timpul a demonstrat ca toate conduc în același loc.
Guest post by Monica
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
