Mulțumesc, mamă soacră, pentru educația aleasă dată copilului tău cu care am avut două încercări eșuate.
Ce drăguț din partea ta ca i-ai făcut mic dejun, prânz și cină cu mofturi incluse! Mi-ai dat astfel și mie șansa să gătesc de trei ori pe zi, ca să vadă și bucătăreasa iscusită din mine. Știam că dragostea trece prin stomac, numai că n-am înțeles de ce mănâncă doar cinci feluri de mâncare. Ca să nu mai spun că este absolut fermecător cum fuge el mâncând pământul și de spălarea unei singure lingurițe. Mă face să mă simt femeie când spăl vase și adun firimiturile după el, nu doar în bucătărie, ci și în cameră, pe pat sau calculator. Sâmburii, cotoarele sau cojile de la fructe și pungile de mini-mese împrăștiate prin toata casa îmi dau o stare de fericire maximă după 8-12 ore de muncă…
Ehh, dar cum îl alintai tu, mamă soacră, când era bolnăvior, cum îi duceai la pat supița și ceiuțul… nimeni nu te poate înlocui. Tot timpul îmi spune asta. Nu știu ce făcea când te îmbolnăveai, mamă soacră, dar când mi s-a întâmplat mie, când am îndrăznit să am 40 febra, mi-a zis prin telefon să iau un nurofen, că el era la un meci de fotbal pe terasă. Ce om normal se îmbolnăvește vara? Lasă, a trecut! Dar îţi mulțumesc frumos! Cum m-aș fi obișnuit altfel cu greutățile vieții?…
Am tot vrut să vorbim despre băiatul tău și bărbatul meu, despre viața noastră. Simțeam nevoia să mă lipesc de tine, căci mama mea e printre îngeri. Și te-am tot invitat. La o cafea? Ai zis nu, că faci tensiune. Un ceai, o ciocolată, măcar o îngheţată? Nu, că sunt dulci și faci diabet. Ok, am insistat, poate o cină? Nu, că nu mai mănânci după ora 18:00. Am renunțat. Și-am continuat cât am mai putut.
Dar să știi că mereu am apreciat ajutorul pe care ni l-ai dat. Mai știi când ai trecut pe la noi, că erai prin zonă, tu stând în capătul celălalt de oraș? Ai hotărât să arunci mâncarea din frigider (apropo, făcută în seara de dinainte) și ai gătit tu pentru noi, că doar nu era sa ne lași flămânzi. Din nou, unul din cele cinci feluri. Tot atunci ai „aranjat” și toate „hârțoagele de pe birou”. O săptămână şi-a căutat proiectul la care avea dead-line. Da’ stai liniștită, le-am găsit în sertarul de la bucătărie lângă rețetele mele.
Îți mai mulțumesc, mamă soacră, pentru că l-ai cocoloşit la un așa nivel înalt, încât nu cred că cineva mai poate ajunge până acolo. Cel puțin, nu eu. Datorită ție și a stoicismului tău de a rezista într-o căsnicie cu înjurături, a trebuit să învăț că doar duminica la masă e „păcat”, în rest e la liber. Datorită ție, băiatul ăsta nu are încredere în el nici cât negru sub unghie și e de o gelozie cruntă care, dusă la extrem, sfârșea uneori la medicul legist.
Până când ne-am despărțit. După șase luni m-a căutat. Că s-a schimbat! M-a implorat, a plâns. Ne-am împăcat că, deh, mamă soacră, eu chiar îl iubeam, nu spun ca toanta!… Dar am înţeles că ciorba reîncălzită nu mai e la fel, prinde un gust ciudat, străin…
Nu, mamă soacră (vezi?, tot așa îți spun, deși mi-ar fi plăcut să fie doar mamă), nu sunt rea. Doar realistă și, acum, mult mai pragmatică. Datorita acestei căsnicii sunt azi o femeie liberă și mai puternică. Azi știu ce vreau de la mine și de la viață! Am învățat să trăiesc în armonia cu amintirile mele, cu trecutul meu, să țin capul sus, să sper, să vorbesc, să cer și să contez! Paște cu bucurii, mamă soacră…
Guest post by Mariana Lavinia
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.