Sunt în Cuba, în casa unei doamne îmbrăcate în alb, al cărei nume nici nu mai contează. Ce contează, ce știm: e adeptă a religiei Santeria. De aceea am venit aici – ca să o înțeleg. Îmi explică, răbdătoare, regulile, îmi spune în ce crede. N-a avut cea mai ușoară dintre vieți, dar e limpede că, de-acum, e fericită. O întreb ce îi determină starea de spirit. Îmi răspunde într-o spaniolă balsamică: “Pasiunea”. Nu îmi notez nimic, încerc să țin minte totul.
Sunt în holul unui hotel de lux din Londra, Marea Britanie, Uniunea Europeană. Am ajuns, rodul unei întâmplări minunate, la ceea ce profanii numesc Mondialul barmanilor, la World Class 2014, organizat de Diageo Reserve. Stau de vorbă, omenește, fără niciun reportofon la mijloc, cu reprezentata României, Aida Ashor (da, chiar așa o cheamă!). Aida îmi povestește ce a tot purtat-o până aici, când este, oficial, al 20-lea barman al lumii, într-o ierarhie mai complicată decât ați crede. Răspunsul ei încape, de asemenea, cu toate nuanțele, în corpul acestui cuvânt: pasiunea.
Sunt la mama dracului, pe niște coclauri din nordul extrem al Moldovei. Încerc să îmbunătățesc, scriind realitatea de aici, viețile unor copii. Cumva, reușesc. Articolele reușesc să convingă sute de oameni să doneze bani, se strâng mii de euro, viețile copiilor sunt îmbunătățite. Vorbesc în pragul unei porți cu o doctoriță. Ce o ține aici? Cum reușește să își facă viața, să zâmbească și să își păstreze mintea și sufletul. Ați ghicit. Pasiunea.
Sunt într-un apartament prost luminat de lângă Parcul Circului. O nonagenară îmi povestește deșerturile pe care le-a traversat. I-au murit brutal, uciși, în cuptoare și în lagăre, cei pe care îi iubea, a fost batjocorită de toți demonii secolului, dar a reușit să traverseze tot acest timp, să-i supraviețuiască, ba chiar să-l trăiască. A făcut până și performanțe științifice. Deja știu. Totuși întreb. Da, pasiunea.
Sunt lângă căruciorul cu rotile din care o tânără cercetătoare ne vorbește în cuvinte pe care le înțelegem doar parțial. Sunt termeni complicați, mai adecvați unor inteligențe superioare, cum nu sunt ale noastre. Femeia din căruciorul cu rotile, Adina Milac, ne spune că nu vrea să ne indispună, dar adevărul e că nici la toaletă nu se poate duce singură. Și atunci? Și atunci, îndrăznim!, cum, cum reușește să strălucească în munca ei? Cum reușește să fie atât de bună în cercetările ei care cândva vor vindeca o parte din lume? Cum? Nu există alte cale. Răspunsul e același: pasiunea.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
