– Părinte, Părinte!
Părintele se opri din mersul grăbit, în spatele lui vocea știută a Ioanei și pași de copil mic.
– Săru’ mâna, Părinte!
– Zi bună, Ioana! Zi bună, Vlăduț!
Vlăduț îi întinse trei păpădii preotului și preotul îl mângâie cu tandrețe pe cap.
– Cum e azi?
– Cum să fie, Părinte? Cum a fost ieri și cum va fi și mâine…
– Mâine nu știm noi cum va fi! Să nu deznădăjduim! Să credem în bunătatea și în mila lui Dumnezeu, să ne rugăm!
– Nu-i ușor…
– Nu este! Dar trebuie să fii tare pentru copil! E mic și trebuie să crească bine, doar pe tine te are! Au sosit noi ajutoare pentru voi, haine, alimente, iar de mâine venim câțiva oameni să lucrăm la casă! Am adunat niște materiale, mâine să fie frumos timpul și chiar de-i urât tot facem ceva. Avem teracotă pentru sobă, iarna-i aproape și nu mai e timp de așteptat.
– Nu am cuvinte să vă mulțumesc…
– Nu mie să-mi mulțumești, ci lui Dumnezeu! De la Dumnezeu este totul pe lumea asta!
Cât îi este de greu Părintelui Gabriel să o vadă pe Ioana, femeie necăjită cu un copil, părăsită de bărbat, cât îi este de imposibil să-i înțeleagă pe acești bărbați care nu își asumă responsabilități, fără de milă, fără de conștiință, fără de suflet! Cât îi este de greu să privească la tot acest sat chinuit de sărăcie! Cât de frustrant că nu poate mai mult! Dar câtă fericire când reușeşte câte ceva… Pentru Ioana a reușit datorită paginii sale de Facebook. A dat sfară în țară și mulți oameni s-au oferit cu ajutoare. Inundația a lăsat-o fără casă. Mai are, mai are familii de ajutat, chiar acum merge cu bani pentru manuale și caiete, începutul școlii este mereu greu aici. Și trebuie să ajungă și la Petru, să mai ducă muncă de lămurire ca să-și lase copiii la învățătură. Apoi, la tanti Maria cu medicamente…
Citiţi şi Ce este acela un copil din flori
Era ca Vlăduț, poate un pic mai mare. Primele amintiri sunt atât de departe și totuși atât de aproape. Un copil mai mult singur pe uliță, flămând mai tot timpul. Mama lui nu era mai niciodată pe acasă, iar pe tatăl lui nu l-a cunoscut. Auzea des niște vorbe la oamenii mari: copil din flori. Înțelegea că este vorba despre el și se bucura căci îi plăceau foarte mult florile. Erau așa de frumoase! Stătea ore întregi și se uita la ele, la nori, la iarbă, la oameni și la soare. Un om îmbrăcat de sus până jos în negru s-a oprit odată, l-a mângâiat pe cap și i-a dat un covrig proaspăt. Doamne, ce bun mai era covrigul și cât ar fi vrut să nu se mai sfârșească! Apoi, l-a întrebat cum îl cheamă. Gabriel. Gabriel, ce nume frumos, ca arhanghelul. Într-o altă zi domnul în negru i-a dat o carte de colorat și culori, iar el l-a privit minunat. Nu știa ce să facă, iar domnul s-a oprit acolo în uliță și a început să coloreze. Toată copilăria lui a fost foarte frumoasă datorită acelui domn misterios îmbrăcat în negru. Într-o zi l-a urmărit, așa a aflat că intra într-o casă mare ca un palat, iar apoi începea să vorbească și să cânte în fața oamenilor.
Părintele l-a ajutat cel mai mult în viață! L-a ajutat să învețe, să crească, să gândească și să afle ce vrea să fie când va fi mare: preot! Să mângâie și el pe creștet copii singuri și necăjiți, să le dea covrigi proaspeți, cărți și caiete, sfaturi și vorbe bune. Zâmbește când își aduce aminte despre expresia “copil din flori”, pentru că florile au devenit o mare pasiune, un refren al vieții sale. Pictează flori, culege flori și le dăruiește oricui, are o frumoasă grădiniță împreună cu preoteasa lui dragă, Florina, iar copiii lor au nume de sfinți și de flori. Toată lumea din sat știe că Părintele iubește florile. Și-i cunoaște povestea. Și-l iubește. Pentru că este un om bun, un preot bun.
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
