Parfum tandru, de la Burberry

2 March 2013

Ce parfum vă evocă tinereţea? Unul fin, sobru, cu o eleganţă crudă, sau unul proaspăt, care învie jucăuş trupul în dimineaţa unei zile noi, cu soarele bătând în fereastră? Dar dacă geamurile se deschid către Tamisa…?

Au trecut deja doi ani de când casa Burberry a lansat gama de parfumuri Body. Cu atenţie, punctualitate şi eleganţă, au adus un tribut de esenţe atât tărâmului britanic, cât şi lumii întregi. Anul acesta, în bătaia răcoroasă a primăverii, lansează o nouă provocare simţurilor. Body Tender este parfumul care se alătură colecţiei pentru a ne trezi imaginaţia. Ne putem permite aşadar un răgaz, în care să ne zboare gândul departe. Tinereţe… Tartan… Londra…

O fată tânără, cu părul tuns drept, dansează desculţă. E o primăvară friguroasă, la început. Pe măsură ce paşii urmează ritmul muzicii, şi amintirile se aştern, una după alta, ca un covor de petale, sub tălpile ei. Îşi aminteşte de parfumul proaspăt al mamei sale, care răspândea aromă de lămâie la fiecare mişcare a trupului delicat şi subţire. „Eşti gata?” o întreba. Ea, mică, îi făcea semn cu mâna să aştepte puţin. Îşi potrivea pălăria pe creştetul capului în oglinda cea mare din cameră. „Mergem la plimbare?”…

Erau primele zile de şcoală. Drumul cel lung ocolea oraşul, dar n-ar fi durat atât de mult dacă nu i-ar fi plăcut să se oprească, din poartă în poartă, să îşi salute toţi vecinii. Ajungea la şcoală cu geanta plină de prăjituri şi de flori şi cu obrajii rumeni de la urmele de ruj. Se grăbea cât putea, cu un ochi pe Ceasul cel Mare, ca punct de reper. Dar astăzi se rătăcise. Ajunsese într-o grădină de trandafiri, cu flori mari, de un roz pal, în care visa de mult să intre. Trandafiri englezeşti. Ce dulce rătăcire, intenţionată!

Zâmbeşte şi mai face un pas, doi, în cerc. Primul sărut… Erau frumoşi şi semănau. Blonzi, cu ochii albaştri şi buzele pline. El o aştepta mereu pe o bancă de piatră, doar a lor, un loc secret în care mirosea a iasomie şi a vară. Îi aducea bomboane cu lichior şi se plimbau o după-amiază întreagă, îmbătaţi de fericire…

E noapte acum. Un alt sărut, pe alte buze. Au gust de absint. Muzica răsună puternic, cât să îi facă stomacul să se strângă. Cântă, împreună cu el, ţinându-se de talie. Fugise de acasă. Se întorcea, trăgând după ea o chitară veche, câteva săptămâni mai târziu…

Nu ştiu dacă fata din imaginaţia mea există cu adevărat. Pe pielea ei, toate amintirile s-au reunit într-un singur parfum, aşa cum Burberry a reuşit să adune toate esenţele vibrante într-o singură sticluţă, în culoarea trandafirului roz, ca o bijuterie. Vă invit să descoperiţi şi celelalte miresme reunite în acest parfum, de vanilie, ambră, mosc, lemn de santal, pentru că Body Tender a fost creat să surprindă, în stilul propriu, tinereţea amintirilor sau a închipuirii. Voi cum aţi face-o?



Citiţi şi

Mintea mea nu mai este prizoniera gândului cum să te fac să mă vezi

Virginia Woolf – când mintea nu te mai lasă să trăiești

Singurul lucru cu care omul se poate obișnui și de care nu se plictisește este LUXUL. Paris și Londra de Crăciun

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro