Furtuna se înteţeşte afară, aruncând valuri de nisip spre pereţii de tablă ai caravanei. Biroul e învăluit într-o linişte de sticlă. Toată lumea moţăie în răcoarea aerului condiţionat. Se ridică de pe scaun şi murmură mai mult ca pentru el, într-o engleză stricată, încercând să-şi astupe neîncrederi ce prind glas în mintea sa.
– Nu… femeile noastre sunt pe viaţă cu noi. Ea e soţie şi atât.
Îi zâmbesc amar, la imaginea unei Maitrey contemporane, banalizată şi redusă într-o „soţie şi atât”:
– Mon’Ami, categoric tu nu cunoşti femeile.
Mă priveşte rezervat, cu o faţă ce trădează naivitatea şi copilăria… de fapt, chiar arată ca un copil: mic de statură, firav, cu o pereche de ochelari de vedere cu rame groase şi degete lungi şi subţiri. Mustaţa deasă, tunsă băieţeşte, e singurul lucru ce îi dă de gol vârsta. E genul de hindus familist, cu doi copii mici şi nevastă devotată „pe viaţă” ce îl aşteaptă acasă. Şi pe el deşertul l-a învins, nu doar o dată, văzându-l spărgându-şi calmul şi izbucnind în plâns, certându-se cum şi-a permis să ajungă aici… refulări inutile împotriva destinului ce nu m-au făcut decât să zâmbesc maliţios.
– Femeile noastre? Ha! O femeie nu poate fi decât o soţie şi atât… Femeile sunt, vorba zicalei, făcute să fie iubite, nu înţelese! Sunt… foc! Sunt… ploi… vânt! Nu o să înţelegi vreodată vântul, nu o să poţi să îl prinzi şi să-l pui într-o cuşcă… dar îl vei simţi! Sunt idei, gânduri ce îţi intră în cap şi rămân acolo pentru o veşnicie… ca un parfum de floare, ca un parfum de… zambilă, pe care îl vei recunoaşte mereu, chiar dacă nu vei vedea floarea, fiind de ajuns să îi simţi aroma şi imediat mintea îţi va produce în faţa ochilor tăi inflorescenţa albastră. Chiar crezi că o legi cu o căsnicie sau că vei reuşi vreodată să …îmblânzeşti această furie de sentimente şi trăiri ce alcătuiesc o femeie? Suntem, fie că vrem sau nu să recunoaştem, sclavii propriilor noastre minţi, iar ele ştiu asta. Aşa vei trăi mereu cu iluzia că ai ceva, când, de fapt, nu a fost niciodată al tău. E doar un pas în doi, un tango şi …parfumul de după.
Mă uit la el şi îl văd pierdut complet în gânduri, aşa că găsesc de cuviinţă să mă opresc aici din „demonizarea” femeilor noastre.
Guest post by Alex
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
