Azi am învârtit roata paradigmelor. Câștigătoare a ieșit una pe care tare aș fi vrut-o altă dată. Paradigma omului și a muierii. Da-i ca în șah. Nu alegi tu mutarea adversarului. Șah am zis? Șah să fie! Mai întâi adăugăm niscaiva reguli, precum comunicarea verbală, că ăsta-i un joc de șah mai special, unde e musai să vorbești.Timpul nu-i nelimitat, dar nici nu se oprește după doar două ore de joc și gata partida. Și încă ceva: aici nu vorbim de o singură partidă. E un turneu întreg. Orice partidă se poate termina prin expirarea timpului de joc. Atât ai avut zile, atât e și jocul. Și, ca în șah, câstigi, pierzi, faci remiză (adică e egalitate).
Ah!… uitam de situatia specială, pat îi spune. Patul, în È™ah, este momentul în care jucătorul aflat la mutare nu are la dispoziÅ£ie nici măcar o mutare legală, iar regele său nu este în È™ah. Complicat, È™tiu. ÃŽn jocul nostru, patul este spaÈ›iul comun, în care ajungi dacă ai jucat corect. Dacă nu, ori canapeaua, ori pierzi turneul… după caz. Jocul e complicat în simplitatea lui. Ce spune el, ce înÈ›elege ea, ce spune ea, ce întelege el.
O partidă are trei etape: deschiderea/începutul, jocul de mijloc și finalul. Pentru azi, o singură partidă. Jucători: Adam (paradigma barbaților) și Eva (paradigma femeilor), că de la ei ni se trag toate cele întrebări fără răspunsuri, angoase, frici, rușini și alte pudori, false au ba. Așa, își joacă rolurile separat sub o umbrelă/paradigmă comună. Din rai a început prima partidă de șah. I-aș spune atacul șarpelui. Se vorbește de ispita șarpelui, de un fruct, din pomul cunoașterii binelui și răului, de interdicția de a mușca din fruct (deși, din punctul meu de vedere, cunoașterea acestor noțiuni se regăsea deja în sistemele cognitive ale protagoniștilor, dacă ținem cont de faptul că exista o interdicție și că pe „nu“ îl cunoști doar în raport cu „da“, tot așa, teama de a mușca din fruct este aprioricî mușcatului, ceea ce mă face să cred că știau, deja, ce e bine și ce nu), iar ca ultim element ar fi partida/discuţia dintre cei doi. Dacă Dumnezeu nu ar fi vrut ca Eva să aibă câştig de cauză, nu i-ar fi dăruit voluptatea și inteligența de a-l cuceri pe primul Om, şi nici pe acesta nu l-ar fi lăsat slab în fața celei menite să îi fie raţiune și simţire, în și dincolo de orice noțiune temporală și spațială. Așă am ajuns la concluzia că i-a vrut șahiști.
Mereu în dispută È™i aflaÈ›i permanent în căutarea victoriei. Dar, pentru că îi iubea mult, le-a mai oferit o cale: cea a lepădării de orgoliu, drum către aflarea întregirii dincolo de orice chemare, dincolo de orice întrebare, dincolo de întrupare. Eu cred că cei doi au muÈ™cat din fructul cunoaÈ™terii propriilor ruÈ™ini, al uitării È™i al egoului. Uitarea de sine, uitarea adevaratei iubiri, uitarea firescului contopirii sufletelor (ideile de înmulÈ›ire È™i de uniune trupească existau de dinainte de săvârÈ™irea păcatului de a muÈ™ca din fructul oprit), aÈ™adar, uitarea È™i căutarea perpetuuă a sinelui È™i a contopirii sufletelor ne-au devenit pedeapsă sau prilej de experimentare în existență. Iar egoul cred că a cauzat È™i prima discuÈ›ie spumoasă… postpăcat:
„Eva: – Ah! Sunt dezbracată!
Adam: – Dar de unde ştii?
(Urmează o scurtă pauză, în care el, pierdut în contemplarea trupului ei, aude un zgomot, se uită în jur, pentru ca mai apoi să o vadă pe Eva îmbrăcată în frunze.)
Eva: –  Când o să afli tu de unde È™tiu, deÈ™teptule, atunci o sa îmi mai dau jos frunzele.”
În mod evident, lucrurile nu s-au oprit aici. Jocul s-a rafinat prin treceri de timp, de concepții, Adam și Eva câştigând pe rând partide, dar, la fel de clar, tot ei sunt și cei ce au experimentat căderi din rai multiple. Noi le urmăm exemplul, ne este scris in codul genetic să jucăm in turneul acesta, așa că ne așezăm cuminți în fața partenerului de joc și, in loc să ne bucurăm de șansa incredibilă pe care o avem și să învățăm să fim un tot, ne lăsăm dominați de dorința de a câștiga cât mai multe partide. Dar ce anume câștigăm? În cupa aurită a Învingătorului stau ingrămădite, gata să explodeze, lacrimile celui drag, dezamăgirile sale și multe frustrări. Felicitări! Acesta este premiul atribuit orgoliului personal. Totuși, ne putem răscumpăra locul în rai.
Cel care pierde voit o partidă face acest lucru pentru că își priveÈ™te în ochi partenerul… nu adversarul. Acesta a înteles deja că licărirea aceea plină de înÅ£elesuri ÅŸi iubire a celui drag este cel mai frumos dar pentru suflet. ÃŽn final, jocul acesta nu este despre câștiguri minore, despre străluciri de orgoliu, ci despre regăsirea în formă pură a iubirii, lucru care ar vindeca toate rănile È™i ar răscumpăra toate greÈ™elile făcute în lung de veacuri.
Citiţi şi
Aratul terenului cu motocultorul – ce greÈ™eli să eviÈ›i
N-am primit niciodată flori de la un băiat…
Într-o parcare, dintr-o privire știi cine conduce mașina
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
