Susține că-l iubește. Așa o fi, dar eu nu pot crede. S-au cunoscut acolo, departe, pe alte meleaguri, că deh, la noi în țară nu mai ai ce face. Cum mama huciului să n-ai ce face aici? Am ajuns o țară supertehnologizată, ne-au dispărut câmpiile, apele și munții, avem suficiente locuințe, fabrici, autoturisme…? Aaa, avem foarte mulți bani, așa că ne permitem doar să cumpărăm, nu mai e nevoie de muncă!
Și uite că unii nu pot sta degeaba și pleacă pe-afară, chiar dacă aici le rămân copiii, părinții ori soții și prietenii. Egoiști, na!
Așa a plecat și Lăcrămioara. A terminat un liceu, a tot căutat să-și facă un rost, dar fără succes, iar când a realizat că s-a săturat să cheltuie banii părinților prin baruri, s-a hotărât să plece. Tocmai în Spania! Numai că dorul de casă, de românii ei, a început s-o macine. Atunci i-a apărut făt-frumosul în cale: român voinic, harnic și vesel. S-a îndrăgostit la prima vedere, iar la a doua – când i-a adus un trandafir – i-a căzut în brațe. „În viața mea n-am văzut ochi verzi mai frumoși! Inima o luase la galop, mai, mai să-mi cadă la picioarele lui”, îmi mărturisise ea.
Ca orice fantezie care se vrea completă, în scurt timp avea să-și facă simțită prezența un suflet nou, zămislit în taină, acolo, într-o baracă amărâtă (cu o noptieră făcută dintr-o navetă de bere și o chiuvetă improvizată), fără a-și întreba micii creatori dacă e dorit sau nu.
Și iată că focul ce i-a dat energia și curajul de a se manifesta ca dragoste a început să fumege, dovedindu-se a fi doar flacăra unui chibrit. Un instrument de manifestare a puterii și dorinței de a avea, nimic mai mult decât un instinct animalic. Certurile și plânsul i-au luat locul și… femeia a fost „nevoită“ să-și asume păcatul transformându-l în slăbiciune și prostie amestecată cu dragoste.
Trădarea mândriei se răzbuna adunând tot răul din lume, toate păcatele și, precum o tumoră atrage celulele sănătoase infectându-le, tot așa, în mintea femeii se înfipse ideea de vină, rușine și teamă. „Tumora” creștea pe măsură ce corpul i se deforma. Era dovada!
Dar inima? Inima se înflăcăra, apoi se topea și iar se înflăcăra. Acum era răspunzătoare și față de acel suflețel.
Au mai muncit o vreme acolo, au pus ban peste ban și au venit acasă pentru a oficiliaza relația ce se impunea înaintea venirii pe lume a celui fără de vină.
Numai că… surpriză: părinții lui nu le-a dat binecuvântarea. Cum să te prezinți la viitorii părinți cu burta la gură?! „Cine e asta, de unde ai scos-o?”, îi strigase maică-sa, de parcă ea, înger înlăcrimat și purtător de viață, nici n-ar fi fost acolo. “Cât o să trăiesc, n-o să te iert, dacă te însori cu asta”. Și n-a iertat-o până în ziua de azi. Căsătoria a avut loc până la urmă. Civilă doar. Cum altfel?!
În scurt timp, a apărut și el, un băiețel de toată frumusețea. Păpușa blondă cu păr de aur cârlionțat privea cu ochii de safir pe cei doi cu zâmbet larg, neînțelegând că tocmai el a devenit cauză. Cauză de scandal, de tristețe, de indiferență, de plâns. Și totuși ea, Lăcrămioara, iubea. Îi iubea pe amândoi. Pe unul necondiționat, pe altul din obișnuință, speranță și pentru că așa trebuie. Asta e condiția femeii, datoria ei din neam în neam: să facă copii, să aibă grijă de bărbat, să-l asculte, să rabde și să nu se facă de râs.
Timpul a trecut, dar îngerașul n-avea să înțeleagă nimic, niciodată. Dumnezeu, doar El știe de ce, nu l-a înzestrat cu această capacitate de a se dezvolta din punct de vedere psihic, născându-se cu maladia numită autism. Alt necaz, altă tristețe, alte discuții. Mama și-a asumat și această vină, dar l-a iubit și-l iubește în continuare. Soacra a avut motiv de batjocoră, iar tatăl, Cornel, care la început părea mulțumit că are un fecior, în timp, a reușit să-l excludă din viața sa. Total.
Aș zice că l-a măcinat și un sentiment de rușine în fața comunității. „Pur și simplu îl evită, se preface că nu există, însă eu știu că și el are inimă. Cred că durerea și orgoliul îl împiedică să recunoască puritatea și frumusețea acestui îngeraș”, îmi spune Lăcrămioara, cu o tristețe nedesimulată.
O privesc în timp ce vorbește și simt cum mă blochez total. Nu știu ce cuvinte s-ar potrivi, nu știu cum aș putea s-o ajut cu ceva. Tac. Are alt chip, altă tonalitate în voce, alte gesturi. Inima, doar inima mea se face zdrențe. În rest, liniște.
Acum, băiatul e mare și, deși ea a făcut tot posibilul să-l aducă aproape de normal, rezultatul e nesemnificativ.
Relațiile dintre părinți au devenit cele de călău-victimă. El este șeful care aduce bani, ei revenindu-i restul trebii; el decide pentru că e deștept, ea execută pentru că e proastă; el pleacă și vine, ea, dacă merge la piață sau la o prietenă, e curvă ; ea, dacă greșește ceva, primește bătaie. Împreună nu ies decât la nunți și înmormântări.
Dar el știe că nu e proastă, că e gospodină, că arată bine și că e veselă, dacă i se aruncă măcar un praf din pulberea corzii ce-i poate cânta inimii sale mari. Da, el știe! Și profită. Și-o înnebunește pentru că o cheamă și-o fugărește, o iubește cu patimă, apoi o batjocorește, îi cumpără lucruri, apoi i le rupe, o alintă, apoi o bate.
Iar ea: îl iubește. Așa crede, deși gânduri de îndoială ar avea. Uneori, e chiar hotărâtă să-și ia porția de libertate, știind că viața e altfel și că… aici, unde suntem o vreme, așa… în trecere, am venit să învățăm, să ne perfecționăm și nu să fim nefericiți, umiliți ori supuși oamenilor. Dar, dacă o întrebi ce-o împiedică să plece, zice că îi este frică să n-o omoare. Alteori, zice că îi este milă de el deoarece nu s-ar descurca singur.
Nopțile nedormite i-au fost sfetnici buni în a desluși lumea și viața, dar… la un zâmbet cald și-o vorbă bună, ea acționează pe tasta inimii cu delete, ștergând tot răul acumulat acolo. Până la următoarea ciomăgeală!
Oare asta să fie iubirea aproapelui? Sau a dușmanului? Oare nu e vorba despre iubirea victimei pentru călău?
Guest post by Grațiela Țurțu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
