Până în 2050 ne-am putea stinge în cel mai oribil mod

20 June 2019

Aproape că nu trece zi în care să nu auzim despre efectele dezastruoase pe care poluarea le are asupra planetei noastre, dar şi despre perspectiva sumbră a acestei realităţi. Sute de militanţi pentru mediu, din toate categoriile de vârstă şi sociale, îndeamnă la reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, propun soluţii ecologice şi atrag atenţia că inclusiv consumerismul sălbatic este rău pentru mediu. Cu toate acestea, lucrurile par să se schimbe cu viteza melcului, iar Pământul se degradează ireversibil pe zi ce trece.

Un nou raport avertizează că schimbările climatice ar putea duce la strămutarea a peste un miliard de oameni, ar putea lăsa fără acces la apă două miliarde de oameni și ar putea duce la colapsul civilizației până în 2050, dacă națiunile nu vor lua măsuri stricte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Noul raport realizat de Breakthrough National Centre for Climate Restoration din Australia cere o mobilizare masivă internațională către o economie cu zero emisii, cu o amploare a eforturilor comparabilă cu cea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

David Spratt, director de cercetare la Breakthrough, a declarat pentru VICE că scenariul cel mai pesimist indică un colaps economic și social până în 2050.

„Dar o scurtă fereastră de oportunitate există pentru o mobilizare globală de urgență a resurselor, în care experiența în logistică și planificare a sectorului de siguranță națională ar putea juca un rol valoros.”

Prefața raportului este scrisă de fostul Șef al Forțelor de Apărare Australiene, Chris Barrie.

„David Spratt și Ian Dunlop au prezentat purul adevăr privind situația disperată în care se află oamenii și planeta, descriind o imagine tulburătoare a posibilității reale că viața umană pe pământ s-ar putea îndrepta spre extincție, în cel mai oribil mod.”, a scris Barrie.

Spratt și Ian Dunlop, fost director executiv la Royal Dutch Shell, estimează că până la jumătatea secolului, va fi înregistrată o încălzire de 3 grade Celsius față de nivelurile pre-industriale.

Daunele cauzate de schimbări climatice au costat lumea zeci de miliarde de dolari în 2018

Efectele unei încălziri de 3 grade Celsius până în 2050 includ:

  • Colapsul ecosistemelor, cum ar fi recife de corali, Arctica și Amazonul.
  • Temperaturi insuportabile pentru mai mult de 100 de zile pe an în Africa de Vest, zonele tropicale din America de Sud, Orientul Mijlociu și Sud-Estul Asiei.
  • Randamentul agricol va scădea cu o cincime.
  • Orașe de coastă, insule mici și zone joase vor fi inundate – printre orașele afectate s-ar putea număra Jakarta, Mumbai, Guangzhou, Hong Kong, Ho Chi Minh City, Shanghai, Lagos, Bangkok, Manila și 10% din statul Bangladesh.
  • Lipsa resurselor va amplifica conflictele armate.

Citiţi şi Cinci super-alimente ale viitorului care pot salva planeta

Spratt și Dunlop susțin că strategiile de evaluare a riscurilor utilizate în prezent nu sunt suficiente pentru amenințările existențiale înfruntate de civilizația umană în cazul în care cel mai pesimist scenariu se va împlini.

„Avem nevoie acum de o abordare a evaluării riscurilor care este fundamental diferită de practicile convenționale. S-ar concentra pe posibilitățile fără precedent, în loc să evalueze probabilități medii bazate pe experiență istorică.”

În prefața raportului, Barrie amintește că viitorul apocaliptic nu este inevitabil.

„Dar fără măsuri drastice imediate, perspectivele noastre sunt nefavorabile. Trebuie să acționăm colectiv. Avem nevoie de lideri puternici și determinați în guverne, afaceri și comunitățile noastre pentru a asigura un viitor durabil pentru omenire”.

Sursa



Citiţi şi

𝐒𝐭𝐮𝐝𝐢𝐮 𝐃𝐲𝐬𝐨𝐧: 𝐒𝐜𝐚𝐥𝐩𝐮𝐥 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝟐𝟎% 𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐮𝐛𝐭̦𝐢𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐜𝐞𝐥 𝐚𝐥 𝐛𝐚̆𝐫𝐛𝐚𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐢𝐚𝐫 𝐨 𝐢𝐠𝐢𝐞𝐧𝐚̆ 𝐢𝐧𝐚𝐝𝐞𝐜𝐯𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐮𝐳𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐥𝐚𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐮𝐜 𝐥𝐚 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐚̆𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢

Spune-mi ce aer respiri în casa ta, ca să-ți spun ce pericole te amenință

Inspirăm alergeni, dormim cu acarieni, nu suntem bine chiar la noi în casă. Ce-i de făcut? Curățenie!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro