Își trage lângă suflet comoara iubită… Cu mâini frumoase, tremurând, îi mângâie delicatele curbe, respiră în ritmul chemării ei, îndrăznește tandru, dar ferm să-i cuprindă brațul…
Între ei și lume s-a așezat acum un alt univers, iar el, copilul timid, atingându-i corzile, se transformă sub ochii toamnei. Un bărbat pasional mi se desfășoară sub priviri, iar muzica lui mă răscolește sălbatic…
Ah, de ce sunt pe lume oare, așa întâlniri, și cum să mai dorm, de aici înainte?
De când arde oare, amurgul, cu nesfârșite irizări de auriu-rubin și arome străine?
Mă văd de-acum lipsită de orice voință, o nenorocită în brațele unui destin capricios și crud. Mă torturează, oră după oră, convingerea că, de vei vrea, mă poți subjuga cu totul. De-mi vei citi, într-o clipă, ochii…
Ce-mi era până ieri numele ăsta? Banal, jenant nimic. Ce-mi spune astăzi? Infinite șoapte. Cine eram eu, până la tine? Absurdă glumă. Ce voi fi eu, după tine? O umbră și-atât.
Te vreau și am numai prezentul, doar ora, secunda, minutul și …vraja. Știi, te simțeam venind, câteva luni înainte de întâlnirea noastră…
Nu m-am îndrăgostit din prima clipă, ci doar cu toamna. În mijlocul zilei sau noaptea, târziu, mă trezeam deodată cu senzația că aștept ceva; un foșnet anume, un freamăt, ceva nedeslușit…
De acum, septembrie mi se va chema mereu R, la fel cum decembrie se numea, cândva, S.
Mi te-a adus toamna, și trebuie că pielea ta are parfum de frunze uscate, de brumă și vânt… nu am idee ce parfum porți, dar trebuie că aduce a crizantemă și noapte, a luna și-a șoapte …
Îmi zoresc treburile zilnice ca să mă pot, cât mai repede, refugia în brațele reveriei cu tine.
Mai cânta-mi, te rog, la apus o baladă, / iar eu să-ți închid în mine privirea și-apoi…
/ poți să pleci, dar numai până în noapte căci noaptea… / e eternă de vrei…
Privind în urmă, cu luciditate și maturitate, mă înfioară sentimentul că fiecare pas pe care l-am făcut în viața asta, mai ales cei crunt de grei, atât de numeroși, m-au dus la clipa asta.
Și simt, inevitabil, seducția de a da un răspuns la întrebarea: voi avea, de asta dată curajul, de a spune da, sentimentului asta atât de puternic, de care am fugit, cu ani în urmă?
PS: cu inima bătându-mi tobă, aștept (sper?), zilele astea un semn; poate că, printr-o minune, citești și tu Catchy și te vei recunoaște în rândurile mele; poate ceva, cumva, va mai netezi încă o cută a drumului ăsta ciudat care pare că se deschide între noi.
Și vom vedea, atunci, cât de mari am crescut, de când nu mai suntem copii…
Guest post by Medeea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
