M-am ciopârțit în cel mai crud mod cu putință. Mi-am ciopârțit trupul și sufletul. Mai ales sufletul. Am vrut să șterg din el fiecare fărâmă de iubire pentru tine. Fiecare urmă de-a ta pe mine. Fiecare fărâmă de puritate. Am căutat momente atât de importante și de crude pentru a exista unul de unde să nu mă mai pot întoarce. La tine. La mine. La noi. Până când mi-am dat seama că am închis iubirea, și ura, și iar iubirea, într-un sertar ascuns. Nu am vrut să le simt. Să le văd. Să fiu conștientă că nu-s bine. Mie îmi era bine. Mie îmi e bine. Eu nu sufăr. Eu am trecut peste. Eu nu am nimic.
Până când a ieșit totul la iveală. După destul de mult timp, încât altora chiar le-ar fi trecut pe bune. Eu abia atunci am început să simt și să sufar și iar să simt. Și să plâng. Abia atunci mi s-a facut dor de tine. Abia atunci am putut să spun că încă te iubesc. Abia atunci mi-am dat seama că ești singurul pe care îl iubesc și pe care l-am iubit vreodată așa. Desigur, fiecare dragoste e diferită. Dar nu simți în fiecare zi o dragoste care te mistuie, te arde, te răcesșe și te încălzește, te aduce la disperare si te înalță. Și pentru care vei fi recunoscaăor mereu. Regret multe. Prefer să le regret decât să mă fi întrebat ce ar fi fost dacă. Dar în legătură cu tine… nu regret nimic. Dacă ar fi să o iau de la capăt, le-aș face la fel. Poate mai rău. Dar nu deloc.
Am căutat să intru în relații mai mult sau mai puțin sentimentale cu diferite persoane. Am încercat să iubesc. Să mă îndrăgostesc. Să simt fluturași și să fiu entuziasmată. Păi, eram! Cum naiba să nu fiu?! La cine crezi că mă gândeam când adormeam? Bingo! Ai fost tu, mereu tu. Te visam. Și când nu îmi aminteam ce am visat, știam că te-am visat pe tine. Cine știe ce dorință ascunsă pe care conștientul nu voia să o știu, dar subconștientul voia să o dea afară exista.
Până când am acceptat ce simt. Până când nu am mai avut încotro. Plângeam pe stradă. Plângeam în taxi. Plângeam acasă. Plângeam la mama în brațe. Și mă întreba „iar ți-e dor de el?”. Da, mereu. Dintotdeauna. Mi-era dor de tine și când plecai de două minute de lângă mine. Mi-e dor de tine când nu ești tu și râd din tot sufletul când îți văd ochii. Până ieri. Nu am mai râs atât de mult, de natural și de cu sufletul de când ai plecat. Și tot tu m-ai facut să râd așa. Tot la tine în brațe mă simt în siguranță. Tot cu tine m-aș arunca în gol. Tot pe tine te vreau lângă mine în fecare seară. Tot pe tine pot să te cert fără să te superi. Tot cu tine pot să râd și să glumesc. Tot pe tine. Tot cu tine. Tot cu noi.
Guest posy by Casandra
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
