Pământ

5 May 2011

luiza zanŢi-aş scrie un cântec, dar n-ai tu răbdare să îi pătrunzi înţelesul. Căci te-am iubit, într-un fel sau altul, mult, puţin, cât am putut. Şi am strâns în mine romane întregi de jurăminte şi rugăminţi. Cu totul m-am dat şi am rămas acolo, simt de parcă niciun milimetru de piele de pe corpul meu nu s-ar mai prinde vreodată la loc după ce m-am contopit cu tine.

Te-aş povesti pe tine, cu ochii tăi, cu mâinile tale, cu glasul tău. Dar mi-e să nu audă alt om. Căci parcă se zdruncină din temelii puritatea cântecului, el numai pentru urechea ta e. Aia cu care auzi mai rău, să stai lipit de buzele mele şi să te sorb cu fiecare notă. Colbul drumului să fie învelişul rostogolului corpurilor noastre, să ne pierdem prin pământ, să ne zămislim reciproc la urmă.

Curat poezie, nici nu meriţi, nici nu citeşti tu, dar cât de tare te vrăjesc în seara asta să te gândeşti numai la mine… Să nu poţi fară mine, să nu poţi. Să fii aici cu inima, chiar dacă tu eşti altundeva.

Să nu vin la tine?

N-o să vin.

Ai să fii cu alt om. Ai să iubeşti alt om. Ai să zâmbeşti sincer, ca şi mine. Şi o să plâng. Dar lacrimile mele o să te vrăjească şi o să te ţintuiască lângă mine într-o zi. Poate nu ochii tăi mă vor privi atunci, poate nu mâna ta mă va mângâia atunci, poate nu glasul tău mă va îmbăta atunci. Dar vei fi tu. Pentru că, oricâţi oameni te-ar iubi în noaptea asta, eu, de când a ieşit luna pe cer, te vrăjesc cu vrăji dureroase.

Luiza și Florin Piersic Jr

Să mă vrei doar pe mine.

Să nu te gândeşti decât la mine.

Să nu poţi trăi fără mine.

Nu îţi tremură mâinile când îi mângâi părul? Nu îţi tremură vocea când îi şopteşti? Nu te împleticeşti când îi urmezi paşii spre pat? Nu te strânge în piept când o minţi?

Te chem.

Fără să fii aici, vino. Rupe-te de orice şi trimite-ţi gândurile aici.

Aici, unde miroase a piele şi a pământ.



Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. AnOwl / 16 September 2016 23:53

    This is a kind of Platonic love. She has a crush on him (the guy from El, Ea) and now she is begging for love. She lied with the one night f ck, he hasn’t. It’s all about the male power and female stupidity.

    Reply
  2. Mihai / 14 May 2011 8:44

    mie-mi miroase a lapte si a mere coapte … senzuala voastra iubire 😀

    Reply
  3. gabbrielle / 12 May 2011 23:36

    Profund, intens… de un realism izbitor! Chiar mi-a placut!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro