O fotografie făcută publică de Dacia a aprins imaginația celor din industrie, dar și fanilor brand-ului care produce printre cele mai accesibile mașini din Europa. Lângă modelele deja consacrate, Logan, Logan MCV și Sandero, dar și lângă Duster-ul lansat în toamna anului trecut, apare o mașină acoperită cu o prelată. Este modelul misterios pe care Dacia îl promite pentru anul acesta.
Și este momentul potrivit pentru lansarea unei mașini speciale, pentru că în 2018, constructorul de la Mioveni aniversează jumătate de secol de activitate. În 1968, ieșea de pe porțile uzinei de lângă Pitești clasica Dacie 110.
Sub prelata care a stârnit curiozitate ar putea fi, nici mai mult, nici mai puțin decât Dacia Duster cu șapte locuri, un model promis de brand-ul aflat sub umbrela Renault, încă dinaintea lansării noului Duster.
Dacia se aliniază astfel tendințelor industriei și „decapitează” un monovolum în favoarea unui nou SUV. Duster cu șapte locuri vine în locul lui Lodgy, un model care iese din producție din cauza cererii reduse înregistrate din momentul lansării sale. Lodgy, disponibil cu cinci, respectivșapte locuri, fusese prezentat în martie 2012, la Salonul Auto de la Geneva.
„Nu avem de gând să renunțăm la piața mașinilor cu șapte locuri. Avem multe opțiuni să oferim mașini cu șapte locuri accesibile, după Dacia Lodgy. Nu va avea același design ca Lodgy pentru că segmentul MPV scade acum în Europa, deci nu vom reinvesti într-un MPV tradițional. Scenic scade, Lodgy la fel. Suntem într-o eră a SUV-urilor acum”, spunea, anul trecut, Marc Suss, șeful programului Global Access al grupului Renault-Nissan.
Duster cu șapte locuri s-ar putea numi Grand Duster, dar denumirea nu a fost confirmată încă de constructorul care are două opțiuni pentru a face loc noului rând de scaune: extinderea consolei spate sau a ampatamentului cu încă zece centimetri. Cel mai probabil, Dacia va miza pe a doua variantă.
Grand Duster va prelua gama de motorizare de la crossover-ul cu cinic locuri. În plus, sub capota sa s-ar putea regăsi un motor turbodiesel de 1.6 litri, al grupului Renault-Nissan.
Pe Elena o găsiți la MissAuto.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mercedes-Benz GLC vs. Mercedes-Benz CLA: care e alegerea potrivită?
Singurul 1 Mai de care îmi amintesc
Sunt femeie și-mi plac mașinile. Puternice
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.