Mai acum vreo săptămână ţinea prima pagină din ziarele de scandal ”ştirea” că celebra solistă populară Irina Loghin a interpretat cântece deocheate. Şi că acum se dezice de respectivele cânticele şi ar vrea ca toată lumea care le-a ascultat să le şteargă frumos de pe variile mijloace de stocare audio şi mai ales din memorie.
Stimată doamnă Loghin, ştiu că n-o să citiţi măruntele mele rânduleţe, dar asta nu mă opreşte să sper că vor ajunge la urechile dumneavoastră. Îmi pare rău să vă spun asta, dar m-aţi dezamăgit. Şi nu cântând, cum ar putea crede oareşce pudibonzi, ci fiindcă aţi cedat presiunii lor.
Mi-aş dori, stimată doamnă Loghin, să vă arăt o culegere de proverbe şi ghicitori româneşti pe care am citit-o în copilărie. Cartea a fost publicată în regimul comunist – pudibond feroce – şi dedicată copiilor – care se ştie, trebuie feriţi cu înverşunare de orice înseamnă sex. Cu toate astea un înţelept a reuşit să treacă de ochiul vigilent al cenzurii câteva rânduleţe despre sexualitatea ţăranului român. Şi-mi aduc aminte de câteva ziceri ”am doi saci de năgară/ ei pot sătura o ţară”, ”pere nu-s, şi-s dulci/ cu ele te culci”.
Nu, doamnă Loghin, ţăranul român nu a fost un pudibond. Şi nici exagerat de pudic. Lucru logic totuşi dacă ne gândim că norma unei familii ţărăneşti era cam de 4-5 copii. Oricum am da-o, copiii ăia nu apar în urma frunzelor de varză şi nici că-i cară berzele din Africa.
Nu, doamnă Loghin, ţăranului nu i-a fost frică să cânte la petreceri câte una mai deocheată. Mai ales pe la nunţi după ce se juca găina. Şi cred că aţi fost la suficiente nunţi ca să îi cunoaşteţi mai bine decât mine lipsa de frică.
Nu, doamnă Loghin, ţăranului român nu i-a fost frică să povestească despre sex. Cei fricoşi au fost intelectualii desprinşi prea devreme şi incomplet de ţarină, altminteri Creangă, întruchiparea hiperbolică a ţăranului român, cu toate cele bune şi cele rele ale sale, nu ne-ar fi lăsat două texte scrise la îndemnul bădiţei Mihai spre învârtoşarea jenei Junimiştilor. Iar Creangă nu s-a dezis niciodată nici de Povestea pulei și nici de Povestea lui Ionică cel prost. (Părerea mea proprie şi personală fiind că Povestea pulii e de departe cel mai bun SF erotic pe care l-am citit la viaţa mea şi care, dacă ar fi fost contemporană cu premiile Nebula, ar fi meritat cu prisosinţă unul dintre ele, deoarece vorbeşte despre bioinginerie, despre echipamente bio-robotice şi de activare vocală a acestora.) Mai mult, autorul ne asigură că totul se desfăşoară cu aprobarea Divinităţii. Ceea ce înseamnă că Hristosul pe care Creangă L-a slujit avea şi un simţ umorului de dimensiuni colosale şi că Îl putea accepta şi iubi pe om cu toate ale sale.
Îmi pare rău, doamnă Loghin, că la această vârstă a înţelepciunii în loc să vă asumaţi tot ce aţi făcut şi aţi zis, vă deziceţi de o parte din dumneavoastră.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Mumu – Amintiri dintr-o copilărie ‘agresată’
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
