Nu știu de ce ar interesa pe cineva ce cred eu. Ce și cum gândesc acum, după atâta stat în casă, între pereții ăștia nezugrăviți de o mie de ani! Dar pe care o să-i răsfăț vara asta cu lavabilă cu ioni de argint. Că am auzit eu că e mult mai sănătoasă decât altele. E adevărat, asta nu a constituit o prioritate. Mereu au fost altele înaintea lor pe listă: rate, plăți, copilă, școli… Dintr-un singur salariu e cam greu.
De ce ar citi cineva ceva scris de mine?
Păi, păpădie dragă, dacă nu acum, atunci când?! Când o fi iar liber la ieșeală? Când toți or să renunțe la telefoanele astea super u(tili)zate în perioada stării de urgență și care vor mai intra în case doar ca să se mai spele și să doarmă? Hai și să mănânce, poftim! Când toți vor fi veseli și cu zâmbete de jur împrejur pe fețe de fericire? Când se vor îmbrățișa cu patos de câte ori se vor revedea, ca și când interdicțiile de atingere de până atunci ar fi fost cea mai grea pedeapsă a vieții? Și când se vor ciocnii mii sau sute de mii de pahare cu licori, care mai de care mai îmbătătoare.
Păi, dacă nu acum, atunci când?! Dacă nu acum, când încă sunt forțați de Covid și de lege să stea mai mult în casă și să-și umple timpul cu orice altceva, decât socializând real și cu atingeri, atunci când? Când nu vor mai dori să vadă nimic de citit în fața ochilor, acriți fiind de atâtea cuvinte așternute? Păi, acum e momentul tău, fată! Deci scrie și postează repede. Că și-așa mai mult de 100 de aprecieri nu o să ai pe contul tău. Chiar dacă ai mult mai mulți prieteni virtuali. Și chiar dacă în proporție de peste 90% ai avut cândva tangență în vreun fel sau altul cu fiecare dintre ei. Și ai fi putut să ai mult mai mulți („fraiero!”, ar zice unii), dar i-ai ignorat fără click, pe mulți amatori de prietenia ta virtuală, necunoscându-i. Păi, nu doar persoanele publice acceptă pe oricine ca prieten? Iar eu nu sunt persoană publică. Doar lucrez la relații cu publicul. La serviciul meu, care nu e pentru orice public, ci doar pentru o anumită categorie. Nu, nu-i discriminare. Dar doar pentru ei știu și am dreptul să dau relații. Oficial îmi merge bine.
Și ce ai putea scrie, păpădie?
Păi, de exemplu, că azi am citit din nou despre miraculosul Polidin. A fost considerat (pe bună dreptate) o injecție care i-a ferit pe români de multe hibe trupești. Se recomanda în special în anotimpurile reci (adică 3?) cu o frecvență mai mare a infecțiilor acute respiratorii, copiilor și persoanelor în vârstă, precum și bolnavilor cu afecțiuni cronice ce duc la scăderea rezistenței imunitare a organismului. Era printre foarte puținele medicamente care nu avea nicio mențiune la rubrica de contraindicații, menționate pe prospect și zero reacții adverse. Iar statul român a permis îngroparea descoperirilor savanților români pentru care alții ar fi plătit cândva, milioane de dolari.
Pe cât era de util, pe atât de umilitoare i-a fost dispariția. Dar, cât de așteptată îi e revenirea! Să pot, aș face din asta un scop al vieții mele. Serios vorbesc!
Un alt subiect, fără nicio legătură cu precedentul, ar fi despre importanța inițialei tatălui, în actele oficiale. Sincer, eu una, nu pot să înțeleg de ce a tatălui? Pentru că acesta nu întotdeauna este sigur. Dar mama e! Și-atunci de ce nu, inițiala mamei? Tot despre asta aflasem cu ceva timp în urma și altceva. În situațiile în care se cere a se trece inițiala tatălui, iar în certificatul de naștere aceasta lipsește, se trece inițiala mamei. Legal! Câți însă, știam acest lucru?
No! Scrie păpădie, despre ceea ce ți se plimbă prin tărtăcuță, că poate, de le-așterni, ți-or mai da pace gândurile astea. Bifează-le pe astea și mai scapă astfel apoi, și de altele. Că timp ai destul. Din păcate, faci parte din categoria sensibilă, cea din vecinătatea celei de peste 65. Ești cronică! Şi asta nu pentru că vrei!
Ai spus că știi foarte bine că, dacă e nevoie, stai un an în casă, fără crâcneli! Pierzi o primăvară (chiar dacă adori să o adulmeci, să o vezi şi să o simți și ea trece pe lângă tine acum). Poate şi o vară. Şi o toamnă. Un an, poftim! Dar nu pe toate celelalte care urmează!
Guest post by Crinela Pop
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
N-am primit niciodată flori de la un băiat…
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
