Șoferul e om trecut de cin’zeci de ani, bine făcut, cu mersul greoi, ușor legănat, îmbrăcat îngrijit mereu, cu chelia înaintând spre creștetul capului. Sprâncenele stufoase pe fața proaspăt barbierită acoperă privirea liniștită, ușor mohorâtă, mult diferită de privirea iscoditoare și vicleană a celorlalți șoferi.
La dus, a vorbit și nu prea, în cabină mai era un șofer, nea Ion, și mai mult el purta discuția, schimbându-i cursul după cum îi fugeau lui gândurile și, deși colegi, nu se prea potriveau la idei, așa că tăcea.
La întoarcere, am rămas singuri și nici nu am ieșit bine din oraș că a început să povestească. Probabil a întors vorbele pe toate părțile să poată începe discuția ca o continuare a celor spuse de dimineață în cabină. Îl rodea supărarea, dar și mai mult dorea să se confeseze cuiva care nu-l cunoștea. Eu și uitasem poveștile, vorbe spuse la drum să treacă timpul mai ușor. Pe mine mă distrase remarca lui nea Ion ” nevestei profesorului numai clopotul la gât îi lipsea, că în rest le are pe toate”. Nu am înțeles la ce se referea, dar m-a lămurit ”dacă e proastă ca o vacă! să te-nșele bărbatul cu una mai bătrână, mai urâtă, acum e și știrbă, și tu să nu zici nimic? mama lui de bărbat! iar pe aia trebuia să o scarmene bine, nu să-și facă vizite una alteia…” Șoferul nu intervenise în discuția noastră, ne-a lăsat să ne contrazicem în tot felul de presupuneri, dar acum a început a vorbi.
foto: colecția Costică Acsinte
– Să știți că se poate. Se poate să fii înșelat și nici să nu bănuiești. Degeaba zice Ion… ce știe el? S-a oprit. Eram în intersecție și așteptam în liniște să vireze spre Poiana. Am observat că se oprea totdeauna din povestit când încetinea sau accelera mașina, parca nu putea povesti decât pe un anume ritm al motorului.
– Eu sunt pățit și nu doresc nici dușmanilor mei să treacă prin ce-am trecut. Am fost însurat aproape treizeci de ani și niciodată nu m-am gândit la despărțire. Nevasta era femeie la locul ei, a avut și servici, a purtat și gospodărie. N-am a-i reproșa nimic, Doamne ferește! Mâncarea era mâncare, curățenia era curățenie, nu umbla prin sat cu bârfele… de unde să fi bănuit că după atâția ani de căsnicie se va întâmpla așa ceva?! Oftează cu năduf și continuă cu vocea joasă de parcă ar fi vorbit doar pentru el. Am mers împreună din șantier în șantier, n-am stat unul într-o parte și altul în alta. Eu sunt om cumsecade, mă cunoaște multă lume, nu beau, nu fumez, sunt respectuos, tot banul l-am dus acasă, n-am jignit-o și n-am supărat-o măcar cu o vorbă, ca să ajung la anii ăștia să mă părăsească…
Se oprește din povestit. Tăcerile fac parte din poveste, poate își adună gândurile, încearcă să le ordoneze cumva. Dar cum poți face ordine în ele când viața ți-a fost răvășită?
– Aveam apartament în oraș, dar am început și o casă, aici, la Vaduri. Am un vecin cu tractor, cu remorcă, și am tot apelat la el, ba să-mi aducă niște materiale, ba să mă ajute pe la treburi, ca-ntre vecini. Odată nevasta m-a și certat, că venise pe la noi și era cam unsuros… ce e drept, e drept! ea ținea la curățenie ca la ochii din cap, n-ai a vedea praf pe mobilă sau fețe de masă pătate. Și prosoapele de bucătărie le fierbe și le calcă. Bună nevastă a fost… Păcat.
Puțini bărbați știu să aprecieze munca unei femei, șoferul de lângă mine era unul dintre aceia; dar ce te faci când unei femei nu-i mai ajunge un soț bun, respectuos, care nu bea, care nu fumează, care aduce tot banul în casă? Vine vremea când o femeie vrea altceva , iar acel “altceva” nu i-l poate oferi soțul. Câte femei nu se simt singure într-o căsnicie și-și găsesc refugiul în ștersul prafului, mutatul mobilelor, îngrijitul florilor… Într-o casă cu prea multă ordine în lucruri ceva nu e în regulă în sufletul celor care locuiesc în ea. Mi-am păstrat pentru mine remarcile, nu voiam să-l stingheresc și nici să purtăm o polemică pe tema asta.
– S-a născut o apropiere între cei doi, eu eram mai mult plecat, aveam curse de câte două-trei zile. Acasă, treabă multă. Mai e nevoie de un sfat, mai e nevoie de o mână de ajutor, vecinu’ era la îndemână. Nevasta mea a fost femeie de casă, nu mi-a dat niciciodată motiv de gelozie, oftează iar și tace. Tac și eu . Mă gândesc la singurătatea unei femei cuminți care a avut puterea să-și găsească în a doua jumătate a vieții un tovarăș. Câte ar fi fost in stare să se supună judecății celor din jur? câte ar fi fost în stare să renunțe la confortul unei căsnicii de conveniență?
– Cum ați aflat de legătura lor?
– Mi-a spus un neam de-al ei, dar n-am crezut. Oamenii sunt răutăciosi, de ce să mă încred în vorbe? Până la urmă mi-a spus ea că vrea să ne despărțim. Am crezut că glumește. Dar nu glumea… Era hotărâtă să plece. Degeaba am încercat să vorbesc, să mă lămureasca, asta e… Am rămas singur. Băiatul a fost de partea maică-si. Acum trece pe lângă mine , nici “bună ziua” nu-mi dă. Îl cunoșteam și eu pe băiat, auzisem și de viața lui aventuroasă.
– Am încercat să scot om din el. Am fost uneori mai sever, dar altfel cum? acum îmi reproșează… îmi reproșează toate vorbele și toate sfaturile mele. L-am certat și după ce s-a însurat. Dacă se ținea de prostii… ce sa fac? N-a vrut să învețe, am înțeles, a vrut însurătoare, i-am facut nuntă, să se țină de familie nu să-și facă de cap. Maică-sa totdeauna i-a ținut partea. Cred că-l mai ajuta și pe ascuns. Suflet de mamă, de. M-am făcut că nu văd… unui tânăr îi trebuie bani în ziua de azi, parcă eu nu știu? doar nu trăiesc în codru, dar să se țină de treabă, să nu roșesc eu, om bătrân, din cauza lui. Tace iarăși. Drumul e greu, curbele destul de strânse, mașina mare, încărcatura grea…. Mă uit la el și mă întreb daca așa a fost și în tinerețe. Degajă o sobrietate, o răceală rar întâlnită la șoferi. De obicei sunt sociabili, lingușitori, uneori impertinenți, dar el e altfel. Nu-mi e greu să-mi imaginez plictiseala unei femei care are ani de zile alături un bărbat serios și corect.
– A durat mult procesul?
– Nu, n-a durat, nici nu m-am prezentat, mi-a fost prea greu. Acum m-am obișnuit, am împărțit casa, noroc că s-a putut împărți, o parte am luat eu, restul băiatul cu nevastă-mea. Eu mi-am făcut în partea mea toate înlesnirile, mai am de lucru destul… mă descurajasem pe un timp. E greu singur. Pentru mine familia era totul. Prieteni n-am avut prea mulți, dacă am umblat din șantier în șantier n-am avut cum să-i păstrez, rude mai am câteva, dar fiecare cu casa lui. Oftează iarăși. Nu înțelege cum s-a putut întâmpla așa ceva… el n-a greșit cu nimic și a rămas singur la bătrânețe.
– Eu v-am povestit ca să știți. Acum poate aș fi mai atent, nu că aș fi mai bănuitor, dar aș fi mai atent cu soția mea, aș mai face și după cum zice ea chiar dacă aș ști că nu e bine, i-aș mai face și ei pe plac chiar dacă mi-aș călca mie pe voință… dar e târziu …
Aproape am ajuns și nu găsesc un cuvânt de încurajare.
– Rudele tot îmi vorbesc de altă femeie, cred că le e milă de mine; eu știu că nu-s frumos, nici bogat nu sunt, nici tânăr dar n-aș vrea să trăiesc anii care mi-au mai rămas în singurătate. Am avut o căsnicie bună, atât cât a fost, de ce să nu încerc să-mi găsesc pe cineva?
Zâmbesc.
-Îi purtați pică fostei neveste?
– Doamne ferește! de ce să-i port? dacă ea crede că e fericită cu cine a plecat, să fie sănătoasă. Păcat că n-am știut să o păstrez …
Citiţi şi
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
